Sistemul dreptului - Locul dreptului constituțional în sistemul dreptului

Teoria Generală a Sistemelor

Teoria Generală a Sistemelor reprezintă un moment definitoriu în revoluția tehnico-științifică, având drept scop revelarea proprietăților și principiilor sistemelor în general, indiferent de specificitățile acestora. Prin succesele obținute, teoria a deschis oportunitatea pentru o analiză detaliată a sistemelor biologice, sociale și comportamentale, contribuind astfel la consolidarea cunoașterii științifice contemporane.

Focalizându-se pe complexitatea organizată, Teoria Generală a Sistemelor oferă perspective metodologice fertile pentru înțelegerea și analiza fenomenelor. Aceasta investighează totalitatea elementelor care interacționează, furnizând definiții precise pentru conceptele de "organizare", "totalitate", "ordine ierarhică", "echifialitate" și altele. Prin promovarea unui limbaj științific unificat și operarea cu modele abstracte ale realității, teoria devine aplicabilă într-o varietate de domenii.

În abordarea sa, Teoria Generală a Sistemelor acordă o importanță deosebită sistemelor bazate pe interacțiuni dinamice și circuite inverse între mărimile "ieșire" și "intrare". Încorporând principii ale ciberneticii și teoriei informației, teoria devine un cadru comprehensiv pentru înțelegerea diversității sistemelor din lumea biologică, socială și comportamentală.

Proprietăți ale sistemului

Lumea accesibilă nouă este o combinație complexă de sisteme și subsisteme. Obiectele, fenomenele și procesele pot fi văzute ca sisteme cu o structură distinctă, unde relațiile logice dintre elementele lor constituente sunt esențiale, și proprietățile lor nu pot fi reduse la cele ale părților componente.

În cadrul acestui context:

Sistemele sunt ansambluri complexe de elemente organizate, acționând ca "părți" și, în același timp, având potențialul de a fi considerate sisteme în sine, cu propria lor structură. Un element poate funcționa atât ca subsistem în sistemul în care este încorporat, cât și ca sistem în relație cu elementele subordonate lui.

Sistemele sunt deschise, experimentând modificări continue.

Structura oricărui sistem, indiferent de natura sa, este relativ invariabilă.

Complexitatea sistemului nu se rezumă la suma componentelor sale individuale.

Sistemul se distinge de mediul său înconjurător, participând la relații specifice cu acesta. Mediul cuprinde toate entitățile între anumite limite, care pot influența sistemul sau pot fi influențate de acesta.

În sistem și subsisteme există o ordine specifică, configurând relații distinctive între întreg și părțile sale componente, care pot implica subordonare sau coordonare.

Fiecare sistem și element al său îndeplinesc funcții caracteristice, contribuind la autoreglarea sistemului.

Sistemele pot fi organizate sau autoorganizate prin ritmuri, feedback și operații, având capacitatea de a se adapta și readapta la influențele externe, asigurând astfel conservarea structurilor și funcționarea lor.

Noțiunea sistemului dreptului

Conceptul de "sistem" cuprinde trei categorii semnificative:

1. Sistemul juridic caracterizează totalitatea realității juridice a unei societăți, includând sistemul dreptului, legislația, relațiile juridice, cultura și conștiința juridică.

2. Sistemul legislației cuprinde totalitatea actelor normative în vigoare într-un stat.

3. Sistemul de drept reprezintă organizarea dreptului ca un sistem normativ, evidențiind structura acestuia prin ramuri, subramuri și instituții juridice. Acest sistem de drept caracterizează esențial structura dreptului.

Normele juridice dintr-un stat, deși diferențiate prin conținut și formă, sunt conectate între ele și organizate într-un sistem. La baza întregului sistem de norme stau principii fundamentale ale dreptului, care sunt comune.

Sistemul de drept se prezintă ca o unitate obiectiv determinată a ramurilor, care, la rândul lor, includ subramuri și instituții juridice, cuprinzând grupe de norme juridice. Norma juridică reprezintă elementul central al acestui sistem.

Acest sistem de drept reprezintă structura internă a dreptului dintr-un stat, realizând unitatea și gruparea normelor juridice în părți interdependente, cum ar fi ramuri de drept, subramuri și instituții juridice. În plus, sistemul de drept ajută la evidențierea lacunelor din drept și facilitează o înțelegere mai eficientă a materialului normativ, oferind posibilitatea interpretării corecte a dreptului.

1. Avornic, Gh., Aramă, E. ș.a. Teoria generală a dreptului. Chișinău: CARTIER, 2004.

2. Baltag, D., Guțu, A., Teoria generală a dreptului: Curs teoretic: Chișinău, 2002.

3. Barac, L. Elementele de teoria dreptului. București: Editura All Beck, 2001.

4. Beleiu, Gh. Drept civil român: Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. Ediția a V a revăzută și adăugită de Marian Nicolae și Petrică Trușcă. București: Casa de editură și presă Șansa S.R.L., 1998.

5. Bieltz, P., Gheorghiu, P., Logică juridică. București: Pro Transilvania, 1998.

6. Ceterchi, I., Craiovan, I. Introducere în teoria generală a dreptului. București: ALL, 1993.

7. http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/799/1/dr_ca_sistem.pdf

8. https://www.dreptcivil.ro/1-sistemul-de-drept

9. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/teoria-generala-a-dreptului/curs-11-sistemul-dreptului/

10. https://conspecte.com/drept/sistemul-dreptului.html