Analiza protecției sociale în domeniul șomajului

Cresterea alarmanta a nivelului somajului, asociata cu o diminuare a ocuparii fortei de munca, constituie probleme de interes deosebit, care au nevoie de rezolvare.

Ultimele trei decenii, vazute prin prisma evolutiei somajului, au determinat statele sa acorde o importanta deosebita acestui fenomen.

Plecand de la discutiile si problematizarile realizate la nivel international fiecare stat isi concepe o politica proprie in domeniul pietei muncii.

Promovarea diferitelor tipuri de politici se realizeaza de cele mai multe ori, in conformitate cu situatiile concrete existente intr-o tara sau alta.

Studiul de fata isi propune, in primul rand, sa descrie si sa compare politicile sociale existente in domeniul somajului.

Proiectate ca modalitate de a garanta securitatea economica a persoanelor ramase fara loc de munca, politicile de protectie a somerilor constituie un domeniu distinct al politicilor de securitate sociala.

Ele s-au dezvoltat pe modelul sistemelor de asigurare sociala.

Pentru societatea moderna companiile de asigurari sunt o prezenta indispensabila a vietii social economice si nu numai, conducand la cifre de afaceri impresionante.

Cat priveste organizarea asigurarilor de risc, acestea se pot realiza in sistem privat sau public.

De ce se asigura oamenii in mod voluntar? In ce conditii piata privata va furniza asigurari?

Sunt intrebari care ne ofera coordonatele a doua dimensiuni: cererea si oferta de asigurari.

Intr-un anumit fel se poate spune ca limitele asigurarilor private au condus si sustin in prezent asigurarile sociale (capitolul 1. 3. 2. ). contributiile directe, obligatorii sunt elementul principal ce diferentiaza asigurarile sociale de alte modalitati de protectie sociala.

Raportul dintre asigurarile private si cele sociale se subsumeaza raportului public privat.

Or, acesta este dependent de intrunirea sau nu a cerintelor de functionare a mecanismelor de piata.

Statul poate sa intervina pe motive de redistributie (aceasta reprezinta in mare o problema politica) sau de eficienta existenta unei imperfectiuni pe piata (conditie necesara dar nu si suficienta pentru a justifica o interventie) (N. Barr, 1993). Argumentele pentru reusita guvernelor indica: comportarea electoratului si birocratii ca importante surse de influenta deformata (capitolul 1. 4. ). Ar fi bine insa sa fie facuta o distinctie intre ce se proclama si ce se urzeste cotidian in materie de control economic si social.

Cheltuielile economice ale statului nu sunt cele care au crescut cel mai mult. Redistribuirea a crescut progresiv peste tot si confera statului un rol important (M. Dogan, 1992). Sunt cunoscute doua modalitati concurente, dar inegal utilizate de organizare a asigurarilor sociale: acumularea contributiilor in fonduri speciale (asigurari pure pe care le gasim in mod special in cazul asigurarilor de tip privat) sau sistemul larg raspandit, al transferurilor in flux (PAYG), redistributiv fiecare modalitate prezentand avantaje si limite (capitolul ...