,,Bunul si preabunul, dumnezeiescul si imparatul nostru - caci bine este a incepe cu Dumnezeu cuvantul nostru catre slujitorii lui Dumnezeu - cinstind cu demnitatea liberului arbitru toate creaturile rationale zidite de Dansul, unii I-au devenit prieteni, altii sinceri servi, altii insa s-au inrautatit, altii intru totul s-au despartit de El, iar altii, desi neputinciosi, totusi i-au devenit potrivnici."
In general, Sfintii Parinti, atunci cand redactau o lucrare teologica sau cand doreau sa rosteasca o cuvantare, incepeau totdeauna cu pomenirea numelui lui Dumnezeu, luand astfel drept calauza si ajutor pe Parintele ceresc. Asta pentru ca in Dumnezeu isi afla originea toate lucrurile, intreaga existenta, si orice subiect abordat pleaca de la Cel Care i-a oferit si ii asigura existenta, si in Care existenta isi gaseste implinirea ei. Vorbind insa despre suferinta, ne aflam in fata unei dileme. Nu putem reclama originea suferintei in Dumnezeu. De aceea am ales citatul de mai sus, din Sfantul Ioan Scararul, care aminteste despre liberul arbitru si despre fiinte rationale care au devenit potrivnice lui Dumnezeu, citat care ne conduce intrucatva spre subiectul studiului nostru.
O intrebare care tulbura adesea constiinta noastra crestina si pe care ne-o punem cu totii este: ,,De ce bolile? De ce infirmitatile? De ce suferinta?" Pentru cei care cauta sensuri mai adanci, toate aceste intrebari conduc spre una care nu numai ca a iscat, de-a lungul istoriei, controverse teologice si a generat o ampla literatura, dar a dus chiar la crearea de sisteme religioase, sau sisteme de gandire cu pretentii de religii ori de teorii stiintifice, cum sunt multe din cele gnostice, ai caror aderenti si promotori sustineau cu tarie ca slujesc ratiunea. (Maniheii, de pilda, cautau sa atraga oamenii cultivati, rascoliti de intrebari, carora le promiteau o eliberare prin cunoastere. Ratiunea, si nu autoritatea, cautarea, si nu supunerea, astfel isi prezentau ei adeziunea la propria lor credinta). Intrebarea cu pricina este: ,,De ce raul?" Sau, daca ar fi sa-i dam o formulare filosofica: ,,Care este originea si natura raului?"
Este invederat ca in crestinism raul nu poate fi pus pe seama unei ordini supranaturale-divine, cum se intampla in religiile de factura dualista, ca zoroastrismul. Dumnezeul crestin este un Dumnezeu al sensului, nu al nonsensului sau al arbitrarului. Prin insasi singularitatea Sa, Dumnezeu nu poate fi privit in crestinism ca autor sau creator al raului, pentru simplul fapt ca intr-un asemenea caz S-ar anula pe Sine, ca Bine Suprem.
Suferinta presupune ,,durere fizica sau morala", iar in sens tranzitiv, verbul ,,a suferi" (cuvant de origine latina, din vulgarul ,,sufferire"), indica situatia de a fi condamnat, de a fi supus unei pedepse. Asa stand lucrurile, e cu neputinta ca Dumnezeu, Care pe toate le-a facut ,,bune foarte" (Cartea Facerii 1, 31) , sau ,,foarte frumoase" (???? ????), asa cum noteaza unii traducatori , sa fi creat suferinta si s-o fi sadit in lume. Referatul biblic, prin citatul amintit, ne incredinteaza ca suferinta n-a existat de la inceput.
Asa cum vom vedea pe parcursul studiului de fata, crestinismul a reusit sa ofere umanitatii o conceptie revelata, bine inchegata, despre aparitia raului si suferintei si patrunderea lor in lume, dar si despre biruirea lor vesnica prin interventia salvatoare a lui Dumnezeu unit cu firea umana. De aceea in crestinism suferinta (cu punctul ei final si culminant, moartea) isi pierde dimensiunea infricosatoare si capata una cathartica, prilejuitoare de bucurii, asa cum noteaza in multe randuri Sfintii Parinti ai Bisericii Crestine: ,,Intristeaza-te, insa nu ca un necredincios, care nu stie nimic despre Inviere si se indoieste de viata cea viitoare. Asa, noi ne rusinam cand, nu arareori, vedem la crestini cele mai puternice izbucniri de intristare fara de minte. Ce vor zice necredinciosii vazand aceasta? Ei vor zice: Acestia sunt oare aceia care stiu sa vorbeasca asa de frumos despre inviere? Cu adevarat purtarea lor nu se potriveste cu vorbele lor. Prin cuvinte ei graiesc cu multa intelepciune despre inviere, iar prin fapte ei se arata ca si cum nu ar crede intru aceea. De ar fi ei convinsi ca exista o inviere, nu s-ar purta in felul acesta. Daca ar crede ca starea mortilor este mai buna, nu s-ar boci atata. Acestea si inca multe altele zic cei necredinciosi, cand observa la crestini o intristare. Sa nu rusinam credinta crestineasca despre inviere."
Cu precadere in secolele IV-V s-a statornicit invatatura Bisericii despre suferinta ca urmare a acceptarii raului, si de asemenea despre originea si natura raului, invatatura pe care o vom expune si trata si pe parcursul studiului de fata, din perspectiva biblica. Dar de ce tocmai in secolele IV-V? In perioada respectiva problemele enuntate mai sus erau mai actuale ca oricand. Acest fapt se datoreaza filosofiei neoplatoniciene care, pe vremea aceea, era fi?losofia la moda, dar si mai mult gnosticilor, in special manihei, pentru care explicarea raului constituia centrul de greutate al doc?trinei lor. Este un moment in care preocuparile filosofice sunt in?dreptate mai mult ca oricand spre latura morala a vietii; si in care gandirea antica atinge ultima faza a evolutiei sale, prin combina?rea filosofiei eline cu mistica orientala ce culmina cu filosofia lui Plotin. Asa stand lucrurile, se impunea deci o noua viziune asu?pra raului, intr-o vreme cand sistemele filozofice precrestine se confruntau cu crestinismul. De aceea scriitorii bisericesti ai epocii isi concentreaza atentia asupra unor subiecte controversate si isi intetesc exigentele morale. Sfantul Vasile cel Mare este cel care a aprofundat cel mai mult problema raului si a liberului arbitru in teologia crestina rasariteana, iar in Apus de acest privilegiu al spiritului s-a bucurat Fericitul Augustin. Era o izbucnire a unor tensiuni intelectuale care framantasera omenirea inca din zorii existentei ei afara din gradina Edenului, manifestate la inceput la nivelul psihicului in eforturile anxioase de conservare a speciei amenintate de natura dezlantuita impotriva ei, ca urmare a pacatului stramosesc. Generatiile de oameni imprastiati pe suprafata intregului pamant dupa episodul cu Turnul Babel (Cartea Facerii cap. 11), vor continua sa pastreze in spiritualitatea diferitelor semintii reminiscente din Revelatia primordiala, pe care le vor fructifica in doctrine religioase menite de cele mai multe ori sa aduca aderentilor lor tocmai eliberarea de suferinta, biruirea raului care le ameninta vietile. Daca aruncam o privire retrospectiva asupra ideilor si practicilor religioase existente din preistorie si pana la intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, Care a adus Revelatia desavarsita, vom vedea ca toate aceste sisteme religioase, de la cele mai vechi si mai simple si pana la cele mai ,,evoluate", nu au constituit altceva decat incercari de eliberare a oamenilor, cel putin in spirit, de suferinta si mai ales de groaza ei. Desigur, o incercare de relevare a acestor aspecte intr-o prezentare cronologica si sistematica, ar implica un efort considerabil, iar rezultatul ei s-ar putea constitui intr-o teza de doctorat aparte, ceea ce nu face obiectul studiului nostru. In cele ce urmeaza vom trece in revista cat se poate de succint, fara a intra in amanunte, credintele si practicile societatilor din toate timpurile legate de suferinta si de salvarea din fata ei. Ideea de suferinta ca venind de undeva din transcendent, dar in directa dependenta de faptele oamenilor, o intalnim inca la omul preistoric. De asemenea multe religii au vazut suferinta ca urmare a unei pedepse primordiale.
1) Biblia sau Sfanta Scriptura, Tiparita sub indrumarea si cu purtarea de grija a Prea Fericitului Parinte Teoctist - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Cu aprobarea Sfantului Sinod, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2003
2) ,,Septuaginta", vol. VI, comentariu la Cartea Iezechiel de Dr. Ioana Costa, Ed. Polirom, Bucuresti, 2008
3) Origen, ,,Omilii la Facere, Iesire, Numeri, Iosua, Cantarea Cantarilor, Ieremia", trad. Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Nicolae Neaga si Zorica Latcu, in colectia PSB vol. VI, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1981
4) Origen, ,,Omilii si adnotari la Levitic", Ed. Polirom, Iasi, 2006
5) Sfantul Chiril al Ierusalimului, ,,Cateheze mistagogice", vol. II, Bucuresti, 1945
6) Sfantul Ioan Gura de Aur, ,,Omilii la Facere", XVI, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2003
7) Sfantul Ioan Gura de Aur, ,,Omilii la Facere", XVI, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2003
8) Sfantul Vasile cel Mare, ,,Comenterii la Psalmi", trad. Pr. Dr. Olimp Caciula, Bucuresti, 1939
9) Sfantul Vasile cel Mare, ,,Comentariu la cartea Profetului Isaia", trad., introd. si note de Alexandru Mihaila, Ed. Basilica, Bucuresti, 2009
B) Carti de teologie generala si biblica
10) Abrudan, Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru, Pr. Prof. Univ. Dr. Emilian Cornitescu, ,,Arheologia biblica - manual pentru Facultatile de Teologie", Ed. I.B.M.B.O.R., Sibiu, 2002
11) Carstoiu, Protos. Conf. Dr. Justinian, ,,Profetii mesianice", Ed. Sigma, Bucuresti, 2006
12) Carstoiu, Protos. Justinian, ,,Personalitatea lui Melchisedec - regele Salemului, dupa noile crcetari", Ed. Sigma, Bucuresti, 2008
13) Chitescu, Prof. Nicolae, I. Petreuta si I. Todoran, ,,Manual de Teologie Dogmatica si Simbolica", vol. I., Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1958
14) Coman, Pr. Prof. Dr. Constantin, ,,Erminia Duhului", Ed. Bizantina, Bucuresti, 2002
15) Cornitescu, Pr. Prof. Univ. Dr. Emilian, Pr. Asist. Univ. Dr. Adrian Vasile, ,,Comentarii biblice", Ed. Europolis, Constanta, 2006
16) Mladin, IPS Dr. Nicolae, ,,Studii de Teologie Morala", Ed. IBMBOR, Sibiu, 1969
17) P.S. Calinic Botoseneanul, ,,Biblia in Filocalie. Antologie de texte biblice talcuite in Filocalia Romaneasca", Ed. Trinitas, Iasi, 1995
18) Peterca, Vladimir, ,,Regele Solomon si biblia ebraica si cea greceasca", Polirom, Iasi, 1999
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
