Tulburările de limbaj

Vorbirea este un mijloc de comunicare specific omului. Ea nu aparespontan la copii, ci constituie un lung si dificil proces de invatare,presupunand un efort indelungat din partea individului, in decursul dezvoltarii ontogenetice. Articularea sunetelor, respectarea formei gramaticale au devenit acte automatizate la adult. La copil, insa, pana la invatarea si formarea tuturor mecanismelor necesare vorbirii, pana la automatizarea acestui act complex, vorbirea este in permanenta supravegheata de constiinta.

Experienta de viata a copilului se dezvolta si se imbogateste pe baza comunicarii verbale cu adultii, ceea ce duce la perfectionarea comunicarii verbale si la insusirea unor modalitati de gandire si de activitate. Exista o insertie subtila a limbajului in personalitatea umana si in totalitatea comportamentelor dobandite ale copilului. O serie de caracteristici diferentiale din conduita verbala a copiilor sunt determinate de dezvoltarea ontogenetica, a capacitatii de verbalizare, la care isi aduc o contributie insemnata procesul instructiv-educativ si experienta practica, in activitatea sa verbala, copilul face eforturi vizibile pentru a pronunta corect cuvinte 15115n138p le, propozitiile, frazele. Modul in care copilul se realizeaza pe linia achizitiilor, in planul vorbirii si al dezvoltarii psihice, este influentat de o serie de factori, precum mediul de viata si de activitate al copilului, preocuparea adultilor pentru stimularea vorbirii sale, eficienta procesului instructiv-educativ, capacitatile intelectuale ale copilului, afectivitatea si personalitatea acestuia.

Este necesar, prin urmare, ca toate organele si aparatele vorbirii sa se dezvolte normal, pentru a determina o dezvoltare armonioasa a limbajului. Aceasta este o conditie necesara, dar nu si suficienta. Un element esential in dezvoltarea vorbirii este si cel educativ, respectiv influenta directa a mediului social. Atunci cand unele dintre aceste conditii lipsesc, se instaleaza tulburarile de limbaj.

In categoria tulburarilor de limbaj se cuprind toate deficientele de intelegere si exprimare orala, de scriere si citire, de mimica si articulare. Orice tulburare, indiferent de forma sa, care se rasfrange negativ asupra emisiei ori a perceptiei limbajului face parte din categoria tulburarilor de limbaj. Prin tulburare de limbaj intelegem toate abaterile de la limbajulnormal, standardizat, de la manifestarile verbale tipizate, unanim acceptate in limba uzuala, atat sub aspectul reproducerii cat si al perceperii, incepand de la dereglarea componentelor cuvantului si pana la imposibilitatea totala de comunicare orala sau scrisa (M.Gutu,1975). Tulburarile de limbaj se diferentiaza de particularitatile vorbirii individua?le; acestea din urma reprezinta variatii in limitele normalului ale limbaju?lui si prezinta anumite caracteristici:

a. Neconcordanta dintre modul de vorbire si varsta vorbitorului - daca, pana la 4 ani, pronuntarea gresita a unor sunete constituie o manifestare in limitele fiziologice speciale ale normalului, care nu reclama exercitii logopedice speciale, dupa acea varsta deficientele de limbaj sunt de natura defectologica si necesita un tratament logopedic.