Oricine fiinta animala cand ajunge in fata unei suprafete fizice reflexive poate sa se reflecte in aceasta. Proprietatea acesteia de a se reflecta in aceasta suprafata este naturala, cu precizarea ca pentru a se putea refecta aici are nevoie de dispozitive de refletare senzoriale specializate. Ca atare, desi oglida a existat in natura de cand lumea, cine si cum in ea sa se reflecte asemenea si sa se recunoasca acolo cu obiectivitate este ceva ce este de data mai recenta, apartine tot naturii, se realizeaya mediat prin sistemul nervos central, care a presupus un imens efort de creatie si care a debutat cu sute de milioane de ani in urma si se continua si in zilele noastre. In orice om exista o nevoie iminenta de palpare a psihicului. Daca acest psihic exista, inseamna ca are o structura, are diverse mecanisme prin care se manifesta; este ceva care n-a aparut peste noapte, este o realitate fenomenala, este ceva care se produce si la animale, probeaza ca are radacini naturale, ca face parte din sistemul viu Pretentia deci pentru a fi palpat, asemenea oricarui alt obiect senzorial sau mental este pe deplin justificata.
Psihicul pare a fi in toate, si totusi, parca-i pe nicaieri. Temei ca unii sa-si faca din el un obiect de preocupare, sa se declare avizati sa vorbeasca despre el, sa-l descrie. Dar cum s-o faca fara a-l fi putut palpa sau simti in prealabil? Nu trebuie sa surprinda ca asemenea incercari s-au facut inaintea aparitiei psihologiei ca stiinta, dupa cum nu trebuie sa suprinda nici faptul ca azi acest lucru (si destul de frecvent) il incearca unii apatinand unor domenii profesionale doar tangente psihologiei, reproducand doar franturi dintr-o ordine de cunoastere deja bine asezata. Prin insemnatatea sa nu odata momentul ajunge dramatizat (Pavelcu), cu multe ezitari si precautiuni, cu o prudenta justificata, izvorata din riscurile ce rezulta din ignorarea multiplelor legi scrise dar si din cele nescrise ale psihologiei. In caz contrar palpabilitatea psihicului cade in exoteric. Pentru ca toti vor sa-l palpeze, sa-l arate cu degetul: aici este si asa se manifesta. Oriunde astfel palpat, psihicul isi probeaza existenta, ca fiind ceva real, prin care isi declara apartenenta la natura si societate. Exista nenumarate motive pentru ca interesul pentru palpabilitatea psihicului sa devina o preocupare aparte. De altfel omului i-au trebuit mii de ani ca sa-i inteleaga substantialitatea, apartenenta acestuia la natura, sa cunoaca mecanismele sale reglatorii neuronale - prin care manifestarea sa devine posibila, inclusiv a propriei sale constiinte. Este vorba de o palpare in care, identificandu-se cu acesta in planul organic sau corporal, in momentul urmator sa-l poata depasi, sa-l aduca pe propriul sau plan subiectiv, unul care sa-l si-l poata include ca propriu. Si invers, de pe acest plan subiectiv si cu nimic diferit decat orice alt sistem organic si alaturi de acestea sa-si exercite autonom rolul integrativ superior ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
