Cu 2500 de ani in urma, in Grecia antica, mai intai in Siracuza si apoi in Atena, cetatenii liberi rasturnau regimurile tiranice si stabileau primele reguli de convietuire democratica. Legile acelor vremuri prevedeau ca fiecare cetatean sa fie propriul sau avocat si sa-si pledeze singur cauza in procese, indiferent daca era acuzat sau acuzator. Nu puteau fi angajati avocati profesionisti, iar pledoariile trebuiau sustinute in fata a zeci sau sute de jurati.
Cetatenii care stapaneau arta comunicarii convingatoare se afirmau mai usor in societate si isi aparau mai bine interesele. In plus, ei puteau deveni si chiar deveneau lideri militari, politici sau religiosi, dobandind noi privilegii pe aceasta cale.
Arta de a comunica convingator s-a numit atunci retorica. Interesul pentru insusirea acestei arte si, in consecinta, studiul comunicarii umane au devenit predominante in epoca, alaturi de arta si stiinta razboiului.
Prima acceptiune a notiunii de retorica, cuvant de origine greaca, a fost aceea de stiinta si arta de a convinge.
Retorica viza cu precadere, comunicarea in sfera juridica si politica.
Un secol mai tarziu, Platon (427-347 i. H) a introdus retorica in viata academica greaca, asezand-o alaturi de filosofie. Ea nu era considerata neaparat o stiinta, pentru ca nu urmarea cunoasterea a ceea ce este corect sau incorect, rational sau irational, ci cunoasterea slabiciunilor umane pentru a le putea controla si folosi in atingerea scopurilor propuse.
Aristotel (384-322 i. H. ), studentul lui Platon, scrie celebra sa lucrare Rethorike care deschide noi drumuri in studiul sistemelor de comunicare umana.
Totodata, Aristotel elaboreaza primul tratat de logica (Organon) in care descopera silogismul si construieste tipul de rationament si argumentatie bazate pe silogism.
Urmeaza progresele inregistrate de filosofii romani si distinctia dintre teoria si practica comunicarii umane: teoria este retorica, practica este oratoria. Unul dintre teoreticienii si marii practicieni ai timpului ramane Cicero (106-43 i. H. ). Dupa epoca greco-romana, teoria comunicarii umane nu a mai cunoscut progrese considerabile timp de mai multe secole, pana la Renastere. Incepand cu anul 1600, in epoca moderna, studiul comunicarii umane a fost readus in centrul preocuparilor mai multor categorii de ganditori: filosofi, lingvisti, psihologi, sociologi, epistemologi, stilisti si, in cele din urma, oameni de marketing, comunicatorii, animatorii, creatorii de publicitate, agentii publicitari, moderatorii si, in general, agentii de relatii publice si negociatorii contemporani cu noi.
In ultimele decenii, stiintele comunicarii umane cunosc o dezvoltare exploziva. Apare si se dezvolta Analiza tranzactionala (Eric Berne, anii 60), Programarea neuro-lingvistica (Richard Bandler si John Grinder, anii 70) si tehnicile scolii de psihologie si comunicare de la Palo Alto.
1. 1. 2. Ce este comunicarea?
In toate timpurile si, cu atat mai mult in lumea de azi, educatia si invatarea nu pot exista in ...
CANDEA RODICA M. , CANDEA DAN - "COMUNICAREA MANAGERIALA - CONCEPTE, DEPRINDERI, STRATEGIE" - EDITURA EXPERT, BUCURESTI, 1996
GEORGESCU TOMA - "NEGOCIEREA AFACERILOR - GHID PRACTIC" - EDITURA PORTO - FRANCO, GALATI, 1992
PISTOL GHEORGHE - "NEGOCIEREA: TEORIE SI PRACTICA" - INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARI COMERCIALE "VIRGIL MADGEARU", BUCURESTI, 1994
PRUTIANU GHEORGHE - "ANALIZA TRANZACTIONALA" - EDITURA SAGGITARIUS, IASI, 1996
SCOTT BILL - "ARTA NEGOCIERILOR" - EDITURA TEHNICA, SERIA MARKETING, BUCURESTI, 1996
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.