Termenul de endocardita infectioasa denota infectia suprafetei endocardice a inimii si implica prezenta fizica a microorganismelor in leziune. Desi valvele cardiace sunt cel mai frecvent afectate, boala poate interesa un defect septal sau endocardui parietal. Infectia sunturilor arterio-venoase si coarctatia de aorta sunt de asemenea incluse, iar manifestarile clinice sunt similare.
Termenul de endocardita infectioasa utilizat initial de Thayer in 1930 si popularizat mai tarziu de Lerner si Weinstein este preferat fata de termenul vechi de endocardita bacteriana de cand s-a descoperit ca si chlamidiile, rickettsiile, fungii si chiar unele virusuri pot fi responsabile de acest sindrom.
endocardita lenta, endocardita subacuta, endocardita maligna, maladie Osler, maladie Jaccoud-Osler, endocardita septica, endocardita embolica, pentru ca in cele din urma sa fie acceptata terminologia actuala de endocardita infectioasa.
In anul 1882, Jaccoud in Franta publica primele cazuri urmate de cele descrise de Josserand si Roux irr 1882 si Pineau in 1883. In Germania, Litten in 1881 si Leyden ii banuiesc existenta, dar abia in 1901 aspectul clinic este descris de Lenharz, atunci cand boala era deja cunoscuta.
In Anglia, Osler, in anul 1885, descrie magistral tabloul clinic si implicatiile prognostice ale bolii in Gulstonian Lectures on Malignant Endocarditis. Din anul 1880 boala a inceput sa fie diagnosticata prin hemocultura, dar progrese semnificative in tratarea acestei afectiuni au aparut abia dupa 1943, respectiv dupa introducerea antibioticelor in tratamentul bolilor infectioase.
Rezultatele terapeutice au fost din ce in ce mai incurajatoare, pe masura ce au aparut noi antibiotice si pe masura ce cunostintele noastre despre aceste medicamente s-au imbunatatit.
Datele din literatura arata ca in ultimele decenii si indeosebi in ultimii ani, fata de aspectele descrise initial de Osler si completate ulterior, boala si-a modificat spectrul etiologic, evolutia, prognosticul si pentru unele cazuri, chiar aspectul clinic.
Declansarea bolii de noi germeni, descrisi rareori anterior, aparitia unor agenti microbieni potenti, cresterea mediei de varsta a populatiei, utilizarea unor tehnici invazive cum ar fi cateterismul cardiac, inlocuirea unor valvule deteriorate, hemodializa, ca si problemele asocierii de droguri au contribuit la alterarea istoriei naturale a acestei boli. Este de remarcat ca si in stabilirea terminologiei actuale a bolii a trebuit sa se tina seama de remanierile intervenite in evolutia acesteia in ultimul timp. Luandu-se in consideratie aspectul evolutiv si agentii etiologici ai acestei boli, au fost si sunt inca folositi termenii de endocardita bacteriana, subacuta si endocardita bacteriana acuta, forma subacuta, fiind mult mai frecventa in era preantibiotica. In general, cazurile erau corisiderate ca acute daca durata lor de evolutie era mai scurta de 6 saptamani si subacuta daca perioada depasea acest interval.
Aceasta impartire pare ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
