Oasele capului sunt in numar de 23. Dintre acestea numai mandibula si hioidul sunt mobile. Celelalte oase sunt fixe.
Oasele capului se pot imparti in: oasele craniului, in care este adapostit creierul si oasele fetei sau viscerocraniul, in care sunt adapostite unele organe de simt si segmentele initiale ale aparatului respirator si digestiv.
Oasele neurocraniului sunt in numar de 15; formeaza calvaria si baza craniului.
Ele sunt: frontalul, etmoidul, sfenoidul, occipitalul, doua parietale, doua temporale, doua cornete inferioare, doua lacrimale, doua nazale si vomerul. Oasele craniului sunt oase pneumatice, neregulate sau plane.
Se cunosc mai multi factori a caror interactiune determina dimensiunile si forma craniului.
Acestia sunt: b. pozitia bipeda, transmiterea functiei de prehensiune la membrele superioare si viteza relativ scazuta de deplasare.
c. concentrarea organelor de simt la limita neuro-viscerocraniului, determinand astfel alungirea viscerocraniului.
d. actiunea ce determina rotunjirea craniului a gravitatiei, a muschilor masticatori si ai fetei.
Rezistenta mare si elasticitatea scheletului capului se datoreaza adaptarii de forma ale oaselor craniului care sunt insotite de o modificare corespunzatoare a arhitecturii acestora.
Bolta craniului (calvaria) este formata din doua lame de substanta compacta si un strat de substanta spongioasa intre ele numita diploe.
Prezinta o grosime uniforma (aprox. 5mm), iar la nivelul protuberantei occipitale interne ajunge la 10 15 mm.
Baza craniului este formata pe alocuri numai din lame subtiri de substanta compacta, iar in alte zone continua substanta spongioasa abundenta de la nivelul calvariei.
Viscerocraniul este alcatuit fie din oase subtiri fara substanta spongioasa, fie din oase pneumatice.
In organizarea liniilor de rezistenta si in conditionarea fracturilor un rol important il joaca diferentele de grosime si de arhitectura.
Suturile si dura mater ce captuseste neurocraniul cresc rezistenta craniului.
1. La nivelul viscerocraniului se gasesc patru perechi de stalpi de rezistenta ce reflecta fortele de presiune ce se dezvolta in timpul masticatiei, in dreptul arcadelor dentare.
Stalpul fronto-nazal porneste de la nivelul caninilor si incisivilor superiori, urca de-a lungul procesului frontal al maxilarului si se rasfrange pe marginea supraorbitala a frontalului.
Stalpul zigomatic porneste de la nivelul primului molar superior, urca de-a lungul fetei anterioare a corpului maxilarului si ajunge la osul zigomatic.
Aici liniile de rezistenta se divid: - una continua procesul orbital al osului zigomatic si ajunge pe marginea supraorbitala a frontalului, unindu-se cu stalpul fronto-nazal; - a doua se continua cu arcada zigomatica si cu liniile temporale de pe calvaria.
c. Stalpul pterigo- palatin porneste de la nivelul ultimilor molari superiori, urca de-a lungul tuberozitatii maxilara, a lamei perpendiculare a palatinului si a procesului pterigoidian, ajungand la nivelul corpului sfenoid. Linia ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.