Prima mentiune despre HAVB provine din secolul al VIII- lea, cand Popa Yacharia adresandu-se arhiepiscopului din Mainy, recomADNa izolarea ictericilor de teama ca ceilalti sa nu se infecteze. Date mai sigure provin insa din secolul al XVII- lea si al XVIII- lea, cand in Europa au izbucnit in mai multe tari, epidemii de icter, favorizate de frecventele campanii de razboi.
In cadrul istoric, prima descriere stiintifica a unei epidemi de icter a fost facuta de catre Herlitz in anul 1761. Dupa numai 30 ani, in 1791 apare la Berlin lucrarea medicului brasovean Martin Lange: Historia icterarum epidemicorm, in care autorul descrie epidemia care a avut loc la Brasov in 1784 - 1785. Dupa aceste doua atestari in literatura medicala a manifestarilor epidemice a unor boli icterice, au urmat numeroase insemnari, astfel incat in decurs de un secol sunt publicate date asupra peste 30 epidemii, iar pana in anul 1946 numarul lor ajunge la 631. Denumirea sub care s-a diagnosticat multe decenii, forma comuna icterica a bolii, este aceea de icter cataral, introdusa de Virchow in anul 1865 si prin care se cocepea icterul ca rezultatul unei inflamatii coledociene, cu formarea unui dop mucos, care oblitera coledocul.
Intre 1885 - 1887, clinicianul rus Botkin, are meritul de a fi conceput icterul cataral ca o boala infectiosa si contagioasa a intregului organism.
In anul 1942 Voegt aduce prima dovada a etiologiei virale a bolii, reusind sa transmita hepatita la om cu filtrat de spalatura duodenala, recoltat de la bolnav cu hepatita.
Numeroasele cercetari intreprinse mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial au dus la descoperiri deosebit de importante, menite sa elucideze probleme legate de hepatita virala acuta.
Astfel in anul 1947 se introduce termenul de hepatita cu virus A si hepatita cu virus B; confirmarea experimentala a acestor doua tipuri de hepatita fiind facute de Krugman, prin experimentele facute intre anii 1956 - 1970 pe copii retardati mintal de la un camin din Willobrook.
In anul 1964 Blumberg descopera intamplator antigenul Australia. Prin studiile facute anterior, acest antigen a fost in unele cazuri de leucemie miloida acuta si sindromul Down si lepra lepromatoasa.
In anul 1968 Blumberg si colaboratorii sai, au corelat antigenul Australia cu agentul etiologic al hepatitei acute viral tip B.
Tot in aceasta perioada Prince a evidentiat AgHS al hepatitei serice in serul unei hepatite posttransfuzionale.
In anul 1790 Dane observa la microscopul electronic virusul hepatic B.
Ultimii 10 - 15 ani marcheaza eforturile facute in toata lumea privind mijloacele de profilaxie si tratament specific.
Rand pe rand s-au pus la punct modalitati de profilaxie pasiva prin imunoglobine specifice antiHBs in cazul hepatitei acute virale tip B s-a reusit crearea vaccinului antihepatic B prin izolarea si purificarea AgHBs de la purtatori sanatosi.
Administrarea in diverse scheme a sa a reusit inducerea de antiHBs cu valoare protectoare pe o durata de timp relativ ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
