Bolnavii epileptici ridica si in prezent probleme de reabilitare, de reincadrare in familie, societate, comparativ cu bolnavii cu alte infirmitati corporale. Daca in Evul Mediu bolnavul epileptic era total marginat social, fiind considerat demonizat, in prezent acesta este inca frustrat la alegerea profesiei, la alegerea si primirea functiilor, la incadrare, etc, fata de cei valizi si cu aceeasi pregatire; in acceasi masura epilepticului ii sunt limitate posibilitatile de participare la activitati culturale, sportive, artistice, jocuri distractive, etc.
Toate acestea, ca si tendinta de izolare cauzata de anxietate, de tema de a nu face criza, fac din epileptic un om retras, singuratic, care se simte excomunicat din multe satisfactii si bucurii ale vietii.
Dupa unii autori numeroasele influente stresante si de frustrare pe care le intampina bolnavul de epilepsie se exercita asupra lui mult mai sever si mai nefavorabil, in formarea unei personalitatii si a unui comportament vicios, decat boala insasi. Aceasta situatie poate si trebuie sa fie combatuta eficient prin educatia sanitara, care se adreseaza in aceeasi masura bolnavului cat si anturajului acestuia.
In special o instruire adecvata anturajului ar duce la popularizarea ideii ca epilepsia, departe de a fi o boala rusinoasa, este o afectiune ca oricare alta; ar face mai eficienta supravegherea bolnavului privind respectarea dietei si a regimului de viata prescris; ar duce, nu in ultimul rand, la inlaturarea sentimentului de condamnare, de marginalizare resimtit de bolnav si in consecinta, la cresterea calitatii vietii bolnavului.
Epilepsia reprezinta una din bolile cunoscute inca din trecutul indepartat al omenirii. Acum 4000 de ani intalnim prima prevedere legislativa provind statutul bolnavului epileptic codul lui Hammurabi care interzicea vanzarea sclavilor epileptici.
Hipocrate si scoala sa au facut primele tentative de a gasi o explicatie naturala a fenomenelor convulsive, aratand ca raul sacru nu este cu nimic mai divin decat celelalte boli.
In aceasta epoca se invoca la originea epilepsiei forte supranaturale, substante toxice, mentinandu-se totodata ideea origini satanice a acesteia.
Paracelsus realizeaza un important pas in demistificarea bolii, stabilind un raport direct intre traumatismele craniene si epilepsie.
La sfarsitul secolului al XVIII-lea epilepticii incep sa fie considerati bolnavi, iar la sfarsitul secolului al XIX-lea se fac primele incercari chimioterapeutice.
Huglings Jackson face prima recunoastere a mecanismului descarcarii epileptice. El considera toate crizele ca avand punct de plecare leziunea.
Definitie Epilepsia este un sindrom de diverse etiologii, determinat de descarcari neuronale excesive, cu caracter paroxistic, tranzitor, intermitent si interactiv, manifestat prin crize brusce cu tulburarea intermitenta a unor functii cerebrale, cele mai adesea insotite de alterarea constiintei.
Epilepsia este o stare patologica care a fost cunoscuta inca in ...
C. ARSENE, L. POPOVICIU - "EPILEPSIILE"
C. ARSENE, I. STOICA - "CRIZELE EPILEPTICE"
P. BRANZEI, AURELIA SIRBU - "PSIHIATRIE"
VIRGINIA HENDERSON - "NURSING"
MICHELE GELDEL, DENNIS GOTH, RICHARD MOYAN - "TRATAT DE PSIHIATRIE OXFORD", EDITIA 1994
"AGENDA MEDICALA", 1991
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
