Teoria Grafurilor

Teoria grafurilor este o ramura a matematicii moderne cu caracter aplicativ si deriva din teoria multimilor, avand originile in rezolvarea unor probleme neinsemnate pentru dezvoltarea matematicii in ansamblul ei. Primul matematician care a inceput studiul acestei discipline este D.Kaning, el fiind si cel care a numit-o teoria grafurilor sau teoria grafilor.

Rapida dezvoltare a teoriei grafurilor s-a datorat si in mare masura evolutiei spectaculoase a cercetarii operationale, care urmareste gasirea indicilor de eficacitate maxima indiferent de domeniul de activitate. Solicitata a participa la procesul de optimizare a fenomenelor, teoria grafurilor si-a constituit un fond de teoreme proprii pe baza carora s-au elaborat o multime de algoritmi c formeaza astazi instrumentul specific al acestei teorii.

In stadiul ei actual de dezvoltare, teoria grafurilor se desprinde de topologie si, desi foloseste obiectele algebrei si ale teoriei multimilor, nu se mai poate spune ca face parte din aceste discipline.

Evolutia teoriei grafurilor seamana cu cea a calculului probabilitatilor. Aparuta prin analizarea unor jocuri distractive, rezultatele obtinute au constituit embrionul teoriei de mai tarziu, pentru ca in prezent aceasta sa ajunga sa fie necesara in mai toate domeniile de activitate. Astfel, numai in matematici, grafurile sunt utilizate in algebra booleana, in topologie, in combinatorie si in calculul probabilitatilor - pentru studiul lanturilor Markov, in care matricea de trecere se reprezinta prin grafuri - in programarea liniara la analiza problemelor de transport si repartitie, in programarea dinamica pentru determinarea politicii optime, in teoria jocurilor, in teoria informatiei - la studiul semnelor si codurilor.

Analiza si prezentarea invatamintelor celei de-a doua conflagratii mondiale au prilejuit specialistilor militari o atitudine critica la adresa inoportunitatii si ineficientei unor masuri intreprinse de factorii de decizie.