De putine ori in decursul indelungatei sale istorii, stilistica a fost atat de intens cultivata ca astazi. Ca ramura a lingvisticii, stilistica exista de putina vreme. Lingvistilor, stilistica le era necunoscuta, fiindca nu avea (sau parea ca nu are) nici o legatura cu disciplina lor. Astazi, termenul apare tot mai des in cercetarile lingvistice ca si in cele filosofice, estetice sau critice. De aceea, se impune din capul locului sa delimitam sfera acestei notiuni, dupa domeniul de activitate in care o gasim utilizata.
Stilistica estetica inseamna studiul stilului, adica studiul tuturor mijloacelor folosite de un scriitor (orator) pentru a obtine anumite efecte lingvistice de ordin artistic. Stilul este strict individual, variind de la un om la altul, de la o creatie la alta, constatare pe care Buffon o formula astfel: Le style c est l homme meme. Stilistica estetica are ca obiect numai limba scrisa, lucru firesc, daca nu uitam ca operele literare sunt fixate aproape intotdeauna in scris. Stilistica lingvistica difera fundamental de cea estetica. Fiind o ramura a lingvisticii, obiectul ei de cercetare il constituie limba, nu stilul, asadar mijloacele de expresie ale intregii colectivitati vorbitoare, nu ale unui singur individ sau ale unei singure opere. Dupa Charles Bally, creatorul, in mare parte, al stilisticii lingvistice, stilistica se ocupa cu studiul mijloacelor de expresie ale unei comunicari lingvistice din punct de vedere al continutului sau afectiv, adica exprimarea faptelor de sensibilitate prin limbaj si actiunea faptelor de limba asupra sensibilitatii. Desi, teoretic, nu alege faptele lingvistice pe care urmeaza sa le cerceteze, in realitate, stilistica se opreste numai la mijloace de expresie cu continut afectiv, produs ale starilor sufletesti afective. Un cuvant, o particula afectiva, pot avea in ceea priveste sensul, doua elemente distincte: unul strict intelectual, care este notiunea pura, reprezentarea obiectului in discutie, altul afectiv, care arata oarecum pozitia subiectiva, reactia sentimentala a individului vorbitor fata de notiunea respectiva. Se intelege ca nu toate cuvintele contin ambele elemente semantice. Nenumarate obiecte nu produc asupra noastra nici o expresie de natura afectiva si de aceea numele lor ne sunt indiferente din acest punct de vedere: scaun, apa, merg etc. La altele, din contra, atitudinea sentimentala a subiectului vorbitor sare in ochi si de aceea copleseste sensul propriu-zis, pur intelectual sau rational. De ce? Pe de-o parte, pentru ca obiectul insusi trezeste in noi stari sufletesti afective, iar, pe de alta, din cauza unor puternice sentimente ca admiratia, dragostea, ura, revolta etc. care ne stapanesc in momentul vorbirii fara nici o legatura cu obiectul acesteia si care ne determina sa recurgem la cuvinte si la formule menite sa satisfaca nevoia de a da curs liber emotiei. Spre deosebire de scriitor, vorbitorul obisnuit nu alege, nu cauta mijloace de expresie, ci le gaseste in mod ...
IORDAN IORGU - "STILISTICA LIMBII ROMANE"
CERKEZ MATEI, IONESCU C. - "GRAMATICA SI STILISTICA"
COTEANU ION - "LIMBA ROMANA CONTEMPORANA"
IRIMIA DUMITRU - "INTRODUCERE IN STILISTICA"
MANOLESCU NICOLAE, CERKEZ MATEI - "MANUAL PENTRU CLASA A XI - A", EDITURA SIGMA
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
