Problemele legate de conceptul de psihologie a literaturii se numara printre cele mai vechi preocupari aparute in mintea omului inzestrat cu facultati reflexive, din momentul in care acesta a trecut la examinarea fenomenului literar.
Procesul de creatie a operei, structura specifica scriitorului, trairile autorului in raport cu o opera literara sunt cercetari desfasurate initial in stiinta literaturii. Desi literatura si psihologia sunt centrate pe om, se pune in discutie indreptatirea psihologiei de a face vre-o afirmatie privitoare la literatura.
Trebuie avut in vedere faptul ca stiinta literaturii si psihologia s-a dezvoltat dependent una de alta. In special psihologia, data fiind anvergura obiectului ei, caracterul simultan biologic si spiritual, a dus la incadrarea ei simultan ca stiinta a naturii (pishoifizica, behaviorismul) stiinta spiritului sau chiar, dupa A. Wellek (1953) ca stiinta sui generis deoarece in marele spatiu al teoriei stiintei, stiinta literaturii ramane potrivit unor conceptii o stiinta intemeiata hermeneutic. Pentru lamurirea problemelor este necesar sa descriem pe scurt statutul psihologiei actuale din punct de vedere al teoriei stiintei. In principal stiintele hermeneutice si cele empirice se deosebesc la nivelul validarii enunturilor ce le sunt proprii. Stiinta empirica dispune fata de cea hermeneutica de o metodologie elaborate privind testarea teoriilor/ipotezelor sale. Pentru a analiza relatia dintre literatura si psihologie ar trebui sa lamurim structura unei psihologii privind analiza fenomenului literar, luand ca exemplu posibilitatea unei cunoasteri psihologice provenite din literatura.
Ca stiinta particulara, psihologia s-a constituit abia la sfarsitul secolului al XIX-lea. Progresele fiziologiei, mai ales studierea creierului si a sistemului nervos, antreneaza aparitia psihologiei. Studiul compotamentului, explicat in functie de manifestarile si fenomenele fizice, este efectuat in Elementele psihologiei fiziologige de W. Wundt intre 1873-1874. Experimentarea aplicata domeniului psihologiei se datoreaza incercarilor lui J. Charcot (1825- 1893), in scopul intelegerii tulburarilor de comportament grupate sub numele de isterie. Aceasta stare este studiata si de P. Janet (1859-1947), care foloseste hipnoza ca mijloc de investigare. Adevaratul fondator, Sigmund Freud isi petrece tineretea la Viena, interesandu-se de lucrarile lui Charcot.
El va depasi ipotezele acestuia pentru a se lega de valoarea viselor si de asociatiile de idei care au loc in discurs. Recurgerea la hipnoza este abandonata in folosul exprimarii libere, a unei terapii reale. Este epoca in care Freud pubilca Interpretarea Viselor (1900) si Psihopatologia vietii cotidiene (1901), lucrari receptate ca socante datorita afirmarii rolului fundamental al dorintei si sexualitatii, ca si irumperea acestora in lumea copilariei, considerate traditional ca una a puritatii si a inocentei. Freud expliciteaza conceptual de nevroza si il leaga de interdictia ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
