Categoria gramaticală a diatezei în limba română

Autorii Gramaticii Academiei definesc verbul ca ,,partea de vorbire flexibila

care se conjuga si exprima actiuni sau stari."1

In literatura de specialitate romaneasca apare ideea potrivit careia ,,verbul se

defineste in sine (prin trasaturile sale specifice) si prin opozitie (conditionata tocmai

de notele sale specifice) cu celelalte unitati lexico-gramaticale (numite in mod

obisnuit parti de vorbire) ale limbii cu substantivul in primul rand, la nivel lexical

(mai putin), morfologic si sintactic".2

Un alt autor considera ca ,,acele cuvinte care arata ca in propozitie se petrece,

se intampla ceva sau ca cineva face o actiune, sunt verbe"3 dar si ca ,,verbul este

parte de vorbire care arata ca lucrurile si fiintele exista, ca fac ceva sau ca se

intampla ceva cu ele".4

In alta viziune, ,,verbul este partea de vorbire flexibila care exprima actiuni in

sensul larg al acestui termen: actiuni propriu-zise, procese, stari".5

O alta opinie reliefeaza faptul ca ,,verbul cuprinde cuvintele teoretic notionale

ce exprima actiunea, existenta, starea, vointa, dorinta, posesia, devenirea,

transformarea etc., considerate ca procese, care, in afara de categoriile gramaticale

1 Gramatica limbii romane, vol. I, Vocabularul, fonetic si morfologia, Editura Academiei Republicii Populare

Romane, 1954 [=GA. Vol I, 1966].

2 Irimia D-tru, Structura gramaticala a limbii romane. Verbul, Editura Junimea, Iasi,1976[ =Irimia, Verbul ] pag. 5.

3 Coteanu Ion, Gramatica de baza a limbii romane, Editura Garamond, Bucuresti, 1982[=Coteanu. Gramatica] pag.

156.

4 Coteanu Ion, Gramatica. Stilistica. Compozitie, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1990,[=Coteanu. Gramatica. Stilistica]

pag.237.

5 Avram Mioara, Gramatica pentru toti, Editura Academiei Bucuresti, 1986,[=Avram. Gramatica] pag.150.

4

specifice de diateza, mod, timp si care pe langa ca pot functiona ca marci categoriale

si raportuale, indeplinesc functia sintactica specifica de predicat".6

Din punctul de vedere al unui alt autor verbul este ,,clasa lexico-gramaticala

cea mai complexa atat prin zonele de contact ale unora dintre formele lui

paradigmatice cu alte clase, pe care le alimenteaza (substantivul, adjectivul), cat si

prin multimea formelor paradigmatice a opozitiilor si a semnificatiilor gramaticale si

lexicale pe care le au potential aceste forme si opozitii."7

Pentru I. Iordan si Vladimir Robu verbul este ,,clasa lexico-gramaticala cea

mai complexa atat prin zonele de contact ale unora dintre formele lui paradigmatice

cu alte clase, pe care le alimenteaza (substantivul, adjectivul morfemele de timp si

diateza), cat si prin multimea formelor paradigmatice, a opozitiilor si a

semnificatiilor gramaticale si lexicale pe care le au potential aceste forme si

opozitii.".8

6 Dimitriu Corneliu, Tratat de gramatica a limbii romane. Morfologia. Editura Institutului European,1999, [=Dimitriu.

Tratat] pag.32.

7 Iordan. Robu. LRC apud. Carausu. Hoarta. Luminita, Probleme de morfologie a limbii romane, Editura Cermi, Iasi,

2001 [=Carausu. Probleme de morfologie.].

8 Iordan, I. Robu, VI., Limba romana contemporana, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1978 [=Iordan, Robu.

LRC].

5

1.1. STRUCTURA MORFOLOGICA A VERBULUI

Dupa Dumitru Irimia ,,situarea verbului, din punct de vedere semantic, in doua

sisteme in acelasi timp-sistemul lexical si sistemul gramatical al limbii - se reflecta,

la nivelul structurii morfologice, in natura binara a expresiei sale. Orice varianta

verbala este constituita din doua componente, una fixa, care ramane neschimbata dea

lungul intregii flexiuni verbale, care-i asigura stabilitatea lexicala, si alta mobila,

care-i asigura variabilitate morfologica. Intre cele doua componente: radacina

(partea stabila) si flectivul (partea supusa flexiunii si instrument al flexiunii)

functioneaza relatii de interconditionare reciproca, de solidaritate morfologica si

semantica".9

In opinia lui

1. Avram. Mioara, Gramatica pentru toti, Editura Academiei,

Bucuresti, 1986 [=Avram. Gramatica.];

2. Carausu. Hoarta. Luminita, Sinonimia si omonimia gramaticala in

limba romana, Editura Cermi, Iasi, 2001 [=Carausu. Sinonimia si

omonimia.];

3. Carausu. Hoarta. Luminita, Probleme de morfologie a limbii romane,

Editura Cermi, Iasi, 2001 [=Carausu. Probleme de morfologie.];

4. Coteanu, I., Gramatica de baza a limbii romane, Editura Albatros,

Bucuresti, 1982 [=Coteanu. Gramatica];

5. Coteanu, I., Gramatica, Stilistica. Compozitie, Editura Stiintifica,

Bucuresti, 1990 [=Coteanu. Gramatica. Stilistica];

6. Dimitriu, C., Tratat de gramatica a limbii romane. Morfologia,

Editura Institutul European, 1999 [=Dimitriu. Tratat.] ;

7. Iordan, I. Robu, VI., Limba romana contemporana, Editura didactica

si pedagogica, Bucuresti, 1978 [=Iordan. Robu. LRC];

8. Irimia, D., Gramatica limbii romane, Editura Polirom, Iasi, 1997

[=Irimia. GLR];

9. Irimia, D., Structura gramaticala a limbii romane. Verbul, Editura

Junimea, Iasi, 1976 [=Irimia, Verbul];

10. Irimia, D., Morfo-sintaxa verbului romanesc, Editura Universitatii

,,Alexandru Ioan Cuza" Iasi, 1997 [Irimia. Morfo-sintaxa.];

11. ***Gramatica limbii romane, vol. I, ed a II-a, Editura Academiei

Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1966 [=GA, vol. I, 1966];

93

12. Brancus Grigore, Morfologia verbului, Limba romana

contemporana, Editura Universitatea din Bucuresti, 1976;

13. Pana-Dindelegan Gabriela, Tranzitivitate si diateza, Studii si

cercetari lingvistice, nr. 1, Anul XVIII, 1967, Editura Academiei

Republicii Socialiste Romania.