Primele atestari documentare privind utilizarea acreditivului dateaza de la inceputul sec. al XlX-lea si se regasesc in arhivele bancilor din centrele comerciale ale lumii financiare de atunci: Paris, Amsterdam, Londra etc., fiind utilizat in negotul cu tari din Extremul Orient, incepand cu secolul al XX-lea, atestarile surit mult mai numeroase. Interesant este faptul ca elementele de structura ale acreditivului: caracterul documentar, fermitatea angajamentului bancar, siguranta pe care o confera partenerilor si, in buna parte insusi formalismul - imaginat de banci acum doua secole se regasesc si astazi in practica in materie. Intr-o acceptiune moderna insa despre acreditiv documentar se poate discuta dupa primul razboi mondial.
In anul 1920, ca rezultat al Hotararii Conferintei Comertului International din 1919 ce a avut loc la Atlanta (SUA) a fost creata Camera de Comert International (C. C. I) cu sediul la Paris.
Intre domeniile prioritare de activitate ale C. C. I s-a inscris si elaborarea unor norme uniforme aplicabile comertului international pentru facilitatea tranzactiilor.
Absenta unor reglementari uniforme in materie de plati internationale con stituia, indiscutabil, un obstacol major in dezvoltarea schimburilor internationale.
Debutul si elaborarea regulilor uniforme in materie de acreditive documentare l a fost lung si dificil. Un prim proiect, a carui elaborare a inceput in 1924, a fost prezentat de C. C. I la Conferinta de la Viena din 1933. Documentul, intitulat Reguli si uzante uniforme privitoare la acreditivul documentar, desi a fost adoptat, nu a retinut atentia decat catorva tari, iar altele, prin care SUA, Marea Britanie l-au privit cu reticenta.
Interesant, ca dupa cel de al II-lea razboi mondial, dat fiind noua conjunctura economica si politica, atitudinea tarilor fata de uniformizarea regulilor in materie se schimba. Statele Unite, care in anii 50 devin primul si cel mai mare exportator pentru tarile Europei distruse de razboi, au devenit foarte interesate in punerea sistemului de plati internationale pe baze cat mai riguroase si sigure.
Se poate aprecia, ca SUA au fost principalul promotor al revizuirii Regulilor si Uzantelor, noul text fiind adoptat in 1951 la Conferinta de la Lisabona.
Numarul tarilor interesate si care aderau la aplicarea Regulilor si Uzantelor a inceput sa fie tot mai mare, iar practica acestora si experienta acumulata au impus o noua revizuire in 1962. Cu aceasta ocazie, toate bancile din diferite tari si teritorii care figurau in Bankers Almanach au aderat la aplicarea Regulilor si Uzantelor.
In acest context, problema realizarii unor reglementari cu adevarat internati onale aplicabile in materie de acreditiv documentar devenea tot mai necesara. Problema isi avea originea, pe de o parte, in faptul ca in unele tari legislatia bancara nationala ignora existenta acreditivului documentar, iar pe de alta parte, in alte tari se mentineau si erau utilizate propriile reglementari nationale cum era exemplul ...
NEGRUS MARIANA - "PLATI SI GARANTII INTERNATIONALE"
NEGRUS MARIANA - "FINANTAREA SCHIMBURILOR INTERNATIONALE"
GAFTONIUC SIMONA - "FINANTE INTERNATIONALE"
VOINEA GHEORGHE - "MECANISME SI TEHNICI VALUTARE SI FINANCIARE INTERNATIONALE"
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
