Definirea notiunii de distributie ca serviciu trebuie facuta prin definirea serviciilor, a activitatilor care o compun.
Mai intai vom defini coneptul de distributie ca fiind traseul pe care il parcurg marfurile pe care il parcurg marfurile pe piata pana ajung la consumatori. Participantii la deplasarea succesiva a marfurilor de-a lungul acestui traseu alcatuiesc ceea ce in terminologia marketingului se numeste canal de marketing.
Distributia se refera apoi la ansamblul operatiunilor de vanzare, cumparare, concesiune, consignatie etc., prin care se realizeaza transferul dreptului de proprietate asupra marfurilor de la un agent de piata la altul, pana la intrarea lor definitiva in sfera consumului. Aici se include si lantul proceselor operative la care sunt supuse marfurile in traseul lor spre consumator, respectiv distributia fizica a marfurilor.
Alt aspect la care se refera distributia este si aparatul tehnic, adica reteaua de unitati, dotarile, personalul, ca si toate celelalte componente care realizeaza asemenea procese si operatiuni.
Distributia se refera, in esenta, la circuitul fizic si economic al marfurilor, la sistemul de relatii ce intervin intre agentii de piata, la activitatile unei ultitudini de unutati, apartinand mai multor domenii economice.
Deplasarea marfurilor spre consumatorul final este insotita, precedata sau urmata si de altefluxuri importante: fluxul negocierilor (tratativelor de piata) este reprezentat de deplasarea agentilor de vanzari ai firmei la clienti (magazine) si prezentarea ofertei de produse si a elementelor contractuale: pret, termeni de plata, discount, modalitate de plata si raspunsul clientului; fluxul titlului de proprietate, respectiv transferul lui succesiv cu fiecare operatiune de vanzare cumparare a produsului. In situatia intermediarului angrosist, titlul de proprietate trece, in momentul vanzarii de la angrosist la detailist (magazin); fluxul informatioinal-consta in ambele sensuri a informatiilor referitoare la structura, dimensiunile, modalitatile de desfasurare a activitatilor de distributie, rezultatele economico-financiare ale acestora; fluxul promotional, cuprinzand mesajele si informatiile adresate pietei, cumparatorului potential, care precad sau insotesc fluxul produsului, pregatind realizarea lui. 1 Distributia serviciilor cuprinde totalitatea activitatilor care au loc in spatilu si timpul care separa prestatorul de consumator.
Datorita cracteristicilor esentiale ale serviciilor, acelea de insaparabilitate si intangibilitate se poate creea impresia ca distributia nu exista. In realitate insa si in servicii, prestatorul si consumatorul sunt separati in spatiu si timp, intalnirea lor presupunand anumite activitati care preced prestarea si consumul si face posibila realizarea acestora.
Intalnirea prestatorului cu consumatorul, se realizeaza prin intermediul activitatilor de cunoastere.
Componenta importana a activitatii economice, distributia a dobandit statutul de functie majora in ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.