Activitatea bancara isi are originile in Antichitate, perioada in care bogatiile erau pastrate in temple, fapt ce aducea un anumit profit preotilor, pe langa recunoasterea templelor de catre populatie. In masura in care bunurile pastrate erau perisabile, modalitatea de pastrare era imprumutul de consumatie. Pentru deponenti se asigura plasarea bogatiei intr-un loc sigur, iar pentru preoti se realiza un profit.
Dovada acestor practici este descoperirea de catre arheologi in Mesopotamia a tabelelor de contabilitate datand din 3400-2500 i.
H. O alta practica des intalnita in perioada antica era imprumutul cu dobanda, practica ce la inceput nu a putut fi controlata de autoritati, deoarece nu existau reglementari in domeniu.
Imprumutul cu dobanda este reglementat mai tarziu prin Codul lui Hammurabi care este recunoscut cu prima reglementare in domeniu.
Printre altele, Codul prevede si contractele de imprumut pentru a caror recunoastere era nevoie sa fie vizate de functionari regali; si contractul de comision, stramosul contractului de cont curent de astazi.
Aparitia bancilor ca institutii a avut loc in Grecia si Roma antica in secolele VI-VII i.
H. Acesta este rezultatul dezvoltarii comertului ca o consecinta a emiterii monedei proprii de catre fiecare oras comercial.
In scopul de a combate camata mai multe cetati grecesti au decis sa constituie banci publice care pe langa rolul propriu.
zis bancar, mai aveau si sarcina strangerii impozitelor si dreptul de a bate moneda.
Dupa modelul grecesc, in Roma antica apar bancheri privati si banci publice. In porturile grecesti, trapezistii devin bancheri veritabili in sensul actual altermenului; ei indeplinesc majoritatea functiilor bancii moderne: depuneri credite, schimb, crearea altor mijloace de plata decat bancnota sau moneda.
In Egipt, unde statul era atotputernic, erau imitati trapezistii greci prin infiintarea Bancii Regale (Banca Regala din Alexandria) care detinea monopolul activitatilor respective.
La Roma, argintarii au inlesnit si diversificat schimburile comerciale, ajungand sa asigure toate functiile clasice ale bancilor: depuneri, credite, gestiunea conturilor, serviciul cecurilor. Republica, apoi Imperiul Roman, creeaza asemenea banci specializate, in primul rand, cu pastrarea impozitelor colectate de la contribuabili. Desi adeptii religiei crestine se ridicau impotriva ideii de dobanda, aceasta nu a impiedicat ca bancile sa cunoasca o prosperitate continua in Bizant unde, in secolul VII, Justinian codifica uzurile romane in domeniul bancar.
Societatea medievala a cunoscut schimbari profunde la sfarsitul secolul XI, ca urmare a cuceririi normande si a cruciadelor. Biserica crestina isi reafirma opozitia fata de practicarea dobanzii in Conciliul de la Latran (1179) si in cel de la Viena (1311), dar interdictia este eludata cu ajutorul ideii de risc sau de prejudiciu: cel care acorda imprumutul isi asuma un risc (damnum emergens) sau pierde un cstig posibil (lucrum cesans). ...
LUMINTA RISTEA - "MANAGEMENTUL SOCIETATILOR BANCARE SI INSTITUTIILOR BANCARE" - ED. MUNTENIA SI LEDA, CONSTANTA, 2002
SIMION CLAUDE - "BANCILE" - ED. HUMANITAS, BUCURESTI, 1998
ION TURCU - "DREPT BANCAR" - ED. LUMINA LEX, BUCURESTI, VOL. I, 1999
CONSTANTIN N. CIOTEI - "FINANTE - MONEDA - CREDIT - BANCI" - ED. FUNDATIA ROMANIA DE MAINE IASI, 2000
VASILE TURBISC, VASILE COCRIS - "MONEDA SI CREDIT" - ED. ANKAROM, IASI, 1998
A PINTEA, G RUSCANU - "BANCILE IN ECONOMIA ROMANEASCA" "ED. ECONOMICA, BUCURESTI, 2000
ION NITU - "CONTROL SI AUDIT BANCAR" - EDITURA EXPERT, BUCURESTI, 2002
CEZAR BASNO, NICOLAE DARDAC - "RISCURILE BANCARE. CERINTE PRUDENTIALE" - EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, BUCURESTI, 2000
S. CERNA - "MONEDA SI TEORIA MONETARA" - ED. MIRTON, TIMISOARA, 2000
RAPORT B. N. R.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
