Tăinuirea

Este bine stiut ca fara respectarea patrimoniului privat sau de stat, nu poate fi conceputa existenta si bunul mers al unei comunitati, al unui stat de drept, inca din antichitate s-a urmarit si s-a incercat protejarea patrimoniului comun sau privat, pedepsindu-se conform obiceiurilor vremii violarea patrimoniului comun sau privat. S-a constatat astfel inca din cele mai vechi timpuri ca autorii diferitelor furturi atat din patrimoniul comun cat si din cel privat au nevoie de terte persoane care sa ii ajute la ascunderea bunurilor furate, la valorificarea acestora sau chiar la modificarea substantei bunurilor furate pentru a le face pierduta urma, ingreunand in acest mod recuperarea bunurilor respective si reintroducerea lor in patrimoniul din care au fost scoase, in timp conturandu-se astfel o infractiune strans legata de cea de furt, denumita infractiunea de tainuire. Notiunea de patrimoniu isi are originea in latinescul patrimonium, ceea ce ne face sa observam ca ocrotirea acestuia a ocupat un loc important in preocuparile, juristilor inca din cele mai vechi timpuri. In legislatia actuala notiunea de patrimoniu nu are o definitie legala, insa normele juridice fac referire foarte des la acest termen. In dreptul civil prin patrimoniu se intelege totalitatea drepturilor si obligatiilor, pe care le are o persoana si care au o valoare economica, adica, totalitatea drepturilor si datoriilor actuale si viitoare ale unei persoane Asadar patrimoniul este un concept juridic ce exprima un ansamblu de drepturi si obligatii ale unei persoane ca o totalitate independenta de bunurile pe care la cuprinde la un moment dat patrimoniul, fie ca il privim ca o entitate strans legata de persoana subiectului fie ca o universalitate de drepturi, exista in mod obligatoriu la orice subiect de drept. Se intelege ca din cuprinsul patrimoniului fac parte bunurile corporale si incorporabile, bunurile consumptibile sau fungibile, mobile sau imobile, principale si accesorii etc. Adica tot ce reprezinta puteri, facultati, aptitudini ale subiectului privite din punct de vedere al valorii lor economice si a raporturilor care se nasc prin exercitarea acestor puteri, facultati, aptitudini In acceptiunea dreptului penal notiunea de patrimoniu are un inteles mai restrans, reprezentand totalitatea bunurilor mobile sau imobile pe care le poseda la un moment dat o persoana sau o institutie, notiune ce o vom dezvolta in capitolele urmatoare ale acestei lucrari. In actualul Cod Penal romanesc, infractiunile contra patrimoniului sunt cuprinse in titlul III, infractiunea de tainuire fiind prevazuta la art.221. Prin aceasta asezare in titlul III, in partea speciala a Codului penal, a infractiunilor contra patrimoniului, imediat dupa infractiunile contra persoanei, subliniaza importanta care se acorda acestor gen de infractiuni, statul roman acordand o importanta deosebita protejarii patrimoniului, si incriminand in acelasi titlu si fapta de tainuire intrucat aceasta infractiune prin natura ei aduce atingere patrimoniului. Tainuirea este inclusa in categoria faptelor contra patrimoniului intrucat prin comiterea ei se face sa se piarda urma bunurilor provenite prin savarsirea de fapte prevazute de legea penala, ingreunand in acest mod recuperarea acelor bunuri si introducerea lor in patrimoniul din care au fost scoase ilicit. Totodata prin incriminarea tainuirii se protejeaza si activitatea de infaptuire a justitiei

1. Constitutia Romaniei;

2. Codul penal roman;

3. Codul de procedura penala al Romaniei;

4. Vintila Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. TIiescu, C, Bulai, R. Stanoiu: Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol. II, partea speciala, Ed. Academiei, Bucuresti, 1971;

5. Vasile Dobrinoiu, Gh. Nistoreanu, I. Pascu, I. Molnar, Al. Boroi, V. Lazar: Drept penal, partea speciala, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1999 ;

6. C. Mitrache: Drept penal roman, partea generala, Casa de editura si presa Sansa SRL, Bucuresti. 1994;

7. O. Loghin, A. Filipas: Drept penal, partea speciala, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1983;

8. C. Bulai: Drept penal, partea generala, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti,1992;

9. M. Basarab: Drept penal, partea generala, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1983;

10. I. Oancea: Drept penal, partea generala, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1971;

11. V. Papadopol: codul penal comentat si adnotat, vol., parte generala, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1972;

12. Tudor Popescu-Braila: Drept civil, vol. 1, Imprimat la Romcart, Bucuresti, 1993;

13. Gh. Beleiu: Drept civil roman, Casa de editura si presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1995;

14. Stefan Cocos:, Drept roman, vol. 1, Ed. Aris Press, Bucuresti, 1996;

15. I.P.Filipescu: Drept civil, Ed. Actam, Bucuresti, 1996;

16. D.Pavel: Unele probleme privind favorizarea infractorilor si omisiunea denuntarii in materia infractiunilor continui si continuate, in J.N. nr.3/1964;

17. D.V. ZIatescu: Infractiunea de omisiune a nedenuntarii, in J.N. nr.6/1968;

18. Paul Cosmoc: Consideratii generale asupra patrimoniului, in Studii de drept romanesc,nr.l /1993;

19. G. Antoniu, C. Bulai: Practica judiciara penala, vol. III, parte speciala, Ed. Academiei, Bucuresti, 1992;

20. Vasile Dobrinoiu si colaboratorii: Drept penal. Partea speciala, Editura "Europa Nova", Bucuresti, 2000.

21. Gh.Nistoreanu, A. Boroi: Curs selectiv pentru examenul de licenta, Editura "AllBack", Bucuresti, 2003.

22. Maria Zolyneak: Drept penal. Partea speciala, Universitatea "AL. I. Cuza" Iasi, 1973.

23. Rodica M. Stanoiu: Explicatii teoretice ale Codului penal roman.

24. G. Antoniu: Codul penal comentat si adnotat. Partea speciala, Editura Stiintifica. Bucuresti, 1972.

25. V. Ramureanu: Codul penal comentat si adnotat. Partea speciala, Editura

Stiintifica, Bucuresti, 1972.

26. Jurisprudenta: Deciziile penale ale Curtii Supreme de Justitie