Alaturi de viata, libertatea, integritatea corporala si sanatatea persoanei, un atribut de maxima importanta al fiintei umane il constituie demnitatea. Numai in masura in care o persoana se bucura de demnitate, toate celelalte atribute mentionate pot fi evidentiate la adevarata lor valoare. Intre aceste valori exista o legatura aproape indisolubila, deoarece lezarea numai a uneia dintre ele duce la afectarea persoanei in ansamblu. Tocmai de aceea aceste atribute sunt considerate ca fiind fundamentale pentru normala existenta a oricarei persoane si, implicit, a relatiilor sociale la care indivizii iau parte. Spunem ca demnitatea este strans legata de celelalte atribute ale persoanei deoarece numai in masura in care cunoaste sentimentul adanc al propriei sale demnitati, numai in masura in care are pretuire fata de el insusi, omul se poate bucura deplin de viata, ca si de celelalte atribute care ii sunt inerente, poate gasi resursele interioare pentru dezvoltarea personalitatii sale.
Pe de alta parte, numai in masura in care se bucura de aprecierea celor din jur, de stima, respectul si consideratia celorlalti oameni, omul isi poate gasi, in sfera relatiilor sociale, cadrul corespunzator de manifestare. O persoana a carei reputatie este stirbita va fi mai greu acceptata in cadrul relatiilor dintre indivizi, asadar libertatea omului constituie un factor hotarator in formarea relatiilor sociale si in desfasurarea acestora. O persoana, cand intra in relatii sociale cu o alta persoana, nu face aceasta decat daca are convingerea ca are de a face cu o persoana demna: cinstita, de buna-credinta si cu o reputatie neatinsa. Orice atingere adusa demnitatii omului il expune pe acesta excluderii din sfera relatiilor sociale, iar relatiile sociale se formeaza greu cand numarul celor cu demnitate atinsa sporeste. 2 Din acest motiv, societatea, care este interesata de o desfasurare cat mai armonioasa a relatiilor care se stabilesc intre membrii ei, apara si garanteaza atributul demnitatii, alaturi de celelalte atribute ale persoanei.
In Romania, principiul protectiei si garantarii demnitatii umane este prevazut inca din primele ariticole ale Constitutiei. Astfel, Constitutia consacra, in articolul 1 alin. 3, demnitatea umana ca una dintre valorile supreme intr-o societate democratica, pe care statul se obliga sa o apere si sa o garanteze, reglementarea din Codul penal a infractiunilor de insulta si calomnie constituind una dintre aceste garantii. O alta astfel de garantie o constituie limitarea anumitor drepturi si libertati care, exercitate abuziv, ar putea aduce atingere demnitatii unor alte persoane.
In acest sens, in art. 29 alin. 3 din Constitutie ni se spune ca libertatea constiintei, desi garantata, trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc. De asmenea, exercitarea libertatii de exprimare, astfel cum este consfintita in dispozitiile art. 30 alin. 1 din Constitutie, impune respectarea cerintei inscrise in alin. 6 al aceluiasi articol ...
VINTILA DONGOROZ, SIGFRIED KAHANE, ION OANCEA - "EXPLICATII TEORETICE ALE CODULUI PENAL ROMAN, VOL.III" - EDITURA ACADEMIEI R.S.R., BUCURESTI, 1969-1972
O.LOGHIN, A.FILIPAS - "DREPT PENAL PARTEA SPECIALA" - CASA DE EDITURA SI PRESA "SANSA", BUCURESTI, 1992
O.LOGHIN, T.TOADER - "DREPT PENAL, PARTEA SPECIALA" - CASA DE EDITURA SI PRESA "SANSA", BUCURESTI, 1994
T.VASILIU, G.ANTONIU, ST.DANES - "CODUL PENAL AL R.S.R. COMENTAT SI ADNOTAT, PARTEA A II-A" - EDITURA STIINTIFICA, BUCURESTI, 1972-1975
G. ANTONIU, C.BULAI, R.STANOIU - "PRACTICA JUDICIARA PENALA, PARTEA A III-A" - EDITURA ACADEMIEI R.S.R., BUCURESTI, 1988
C-TIN. G.RATESCU, H.ASNAVORIAN, I.IONESCU-DOLJ - "CODUL PENAL REGELE CAROL AL II-LEA ADNOTAT, PARTEA A III-A" - EDITURA LIBRARIEI SOCEC, BUCURESTI, 1937
V.PAPADOPOL, M.POPOVICI - "REPERTORIU ALFABETIC DE PRACTICA JUDICIARA PENALA 1969-1975" - EDITURA STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA, BUCURESTI, 1977
V.PAPADOPOL, M.POPOVICI - "REPERTORIU ALFABETIC DE PRACTICA JUDICIARA PENALA 1976-1980" - EDITURA STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA, BUCURESTI, 1982
V.PAPADOPOL, ST.DANES - "REPERTORIU ALFABETIC DE PRACTICA JUDICIARA PENALA 1981-1985" - EDITURA STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA, 1989
I.GHEORGHIU-BRADET - "DREPT PENAL PARTEA SPECIALA" - EDITURA "EUROPA NOVA", BUCURESTI, 1994
CONSTANTIN BARBU - "OCROTIREA PERSOANEI IN DREPTUL PENAL AL R.S.R." - EDITURA "SCRISUL ROMANESC", CRAIOVA, 1977
CONSTANTIN STATESCU, CORNELIU BARSAN - "DREPT CIVIL. TEORIA GENERALA A OBLIGATIILOR, EDITIA A III-A" - EDITURA ALL BECK, BUCURESTI, 2000
CORNELIU TURIANU - "INSULTA SI CALOMNIA PRIN PRESA" - EDITURA ALL BECK, BUCURESTI, 2000
DORU PAVEL, CORNELIU TURIANU - "CALOMNIA PRIN PRESA" - CASA DE EDITURA SI PRESA "SANSA", BUCURESTI, 1996
GHEORGHE NISTOREANU, ALEXANDRU BOROI - "DREPT PENAL. PARTEA SPECIALA" - EDITURA ALL BECK, BUCURESTI, 2002
CORNELIU-LIVIU POPESCU - "JURISPRUDENTA CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI (1999-2002)" - EDITURA ALL BECK, BUCURESTI, 2002
CONSTANTIN MITRACHE - "DREPT PENAL ROMAN. PARTEA GENERALA, EDITIA A IV-A" - CASA DE PRESA SI EDITURA "SANSA", BUCURESTI, 2000
C. BULAI - "DREPT PENAL PARTEA GENERALA, VOL.II" - CASA DE EDITURA SI PRESA "SANSA", BUCURESTI, 1992
ION NEAGU - "DREPT PROCESUAL PENAL" - EDITURA GLOBAL LEX, BUCURESTI, 2002
CORNELIU TURIANU - "INFRACTIUNI CONTRA DEMNITATII PERSOANEI" - EDITURA STIINTIFICA, BUCURESTI, 1974
GHEORGHE DIACONESCU - "INFRACTIUNI IN CODUL PENAL ROMAN, VOL.I" - EDITURA OSCAR PRINT, BUCURESTI, 1997
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.