Individualizarea pedepsei este definita ca operatiunea prin care pedeapsa este adaptata nevoilor de aparare sociala in raport cu gravitatea abstracta sau concreta, cat si cu periculozitatea infractorului, pentru a asigura indeplinirea functiilor si scopurilor acestuia.
1 Preocuparea pentru asigurarea caracterului individualizat al pedepsei in raport cu persoana infractorului s-a afirmat ca orientare de baza in politica penala abia in a doua jumatate a secolului trecut, ca rezultat al progreselor realizate in domeniul criminologiei si stiintelor umaniste.
Daca in dreptul antic si in evul mediu se asigura doar caracterul intimidant al pedepsei, in dreptul modern, odata cu raspandirea ideilor asa-numitei scoli pozitiviste, (cand s-a lansat si ideea ca reactia antiinfractionala trebuie sa vizeze factorii crimei), individualizarea pedepsei devine o problema de politica penala.
Crearea termenului de individualizarea pedepsei este atribuita juristului austriac Wahlberg - care l-a folosit pentru prima oara in 1869, dar raspandirea universala a termenului este datorata lucrarii omonime a francezului Raymond Saleilles L individualization et la peine, aparute in 1898. 2 Dupa cel de-al doilea razboi mondial, individualizarea pedepsei constituie principiul fundamental si totodata una dintre cele mai importate institutii ale Dreptului penal.
In legislatia romana, in Codul penal din 1968 au fost sistematizate pentru prima oara in acelasi despartamant toate dispozitiile privitoare la individualizarea pedepsei (cap. I, titlul IV al Partii generale a Codului penal, cuprinzand art. 72 - 89). In cadrul capitolului, referitor la individualizarea pedepselor se reglementeaza in art. 73 - 80 institutia circumstantelor atenuante si agravante ce indeplinesc un dublu rol: acela de criterii, dar si de mijloc de individualizare a pedepsei.
Termenul de circumstante este folosit in Dreptul penal pentru a denumi situatii, insusiri, calitati, alte date ale realitatii cu privire la fapta catre ambianta ei, ori de la faptas catre biografia acestuia.
3 2Constantin Bulai - Drept penal roman, vol. II, pag. 127. 3V. Dongoroz - Explicatii teoretice al Codului penal roman, p. gen., Vol. II, Ed. Academiei, 1969, pag. 220. Aceste circumstante se gasesc in afara continutului esential al infractiunii, ele alcatuind asa-zisul continut circumstantial al acesteia.
Prevazand o anumita fapta ca infractiune, legea are in vedere numai acele elemente cerute, fara de care acea fapta nu poate prezenta gradul de pericol social, specific infractiunii.
Realizarea acestor elemente si cerinte in continutul faptei concrete determina clasificarea acesteia ca infractiune.
Savarsirea faptei are loc insa, intotdeauna, intr-un complex de realitati variabile in fiecare caz concret si care, fara a caracteriza fapta ca infractiune sau persoana faptuitorului ca subiect al acesteia, contribuie totusi la determinarea gradului de pericol social sau a gravitatii faptei savarsite si la cunoasterea persoanei ...
VINTILA DONGOROZ - "EXPLICATII TEORETICE ALE CODULUI PENAL ROMAN" - EDITURA ACADEMIEI RSR, BUCURESTI, VOL. II, PAG. 127, 1970
STEFAN DANES, VASILE PAPADOPOL - "INDIVIDUALIZAREA JUDICIARA A PEDEPSELOR" - EDITURA STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA, BUCURESTI, PAG. 67, 1985
STEFAN DANES, VASILE PAPADOPOL - "INDIVIDUALIZAREA JUDICIARA A PEDEPSEI" - EDITURA STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA, BUCURESTI, PAG. 77, 1985
JUSTIN GRIGORAS - "INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI" - EDITURA STIINTIFICA, BUCURESTI, PAG. 161, 1969
LASZLO BIRRO - "GRADUL DE PERICOL SOCIAL AL FAPTEI" - EDITURA "STUDIA UNIVERISTAS", CLUJ, PAG. 147, 1971
CONSTANTIN BULAI - "DREPT PENAL ROMAN" - PARTEA GENERALA, VOL. III, BUCURESTI, PAG. 203, 1983
V. DONGOROZ - "EXPLICATII TEORETICE ALE CODULUI PENAL ROMAN" - EDITURA ACADEMIEI RSR, BUCURESTI, VOL. I, PAG. 682, 1969
GH. NISTOREANU - "DREPT PENAL" - PARTEA GENERALA, EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, BUCURESTI, PAG. 301, 1992
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
