Liberalismul din Romania - a carui geneza o situam in intervalul dintre anii premergatori revolutiei lui Tudor si sfarsitul anilor '30 - primii ani dupa 1840 - a atins faza sa clasica, pe durata a trei decenii, de la 1848 pana la 1878-1883/1884. In aceasta perioada s-au infaptuit principalele metamorfoze prin care civilizatia romana a abandonat trasaturile bizantino-slave si a fost integrata in circuitul european de valori, de idei, prin eliminarea sistemului feudal, prin dezvoltarea constiintei nationale, prin constituirea statului unitar si organizarea democratica a acestuia.
Liberalismul clasic si societatea moderna din Romania au consacrat si consfintit istoric oportunitatea si efectele pozitive ale dezvoltarii contractelor si relatiilor culturale, politice, diplomatice, economice, dintre Principatele Romaniei, legaturi stimulate de tineri studiosi, licentiati si doctori in universitati din Apus, si personalitati de vaza ale culturii moderne (vest-)europene. Exponentii liberalismului din aceasta perioada au fost aceia care au initiat si consolidat legaturile dintre actiunile concepute sa impuna in Romania modernizarea, dezvoltarea ireversibila si Europa, aflata, in general, in faze superioare ale dezvoltarii.
De asemenea, tot ei au proiectat si impus dinamica sistemului social ca totalitate - ca structura si ca orientare - , perspectiva de evolutie pe care Evul Mediu nu a cunoscut-o. Procesele reformatoare, mutatiile infaptuite au dat curs cerintelor epocii si spiritului propriu programelor revolutionare, in parte de la 1821, in mod deosebit de la 1848, de la 1859, 1864, 1877/1878. Totusi reformele au compensat doar partial consecintele infrangerii revolutiei din anul 1848, caracterul incomplet si nedesavarsit al acesteia: ele - consemnate mai ales in perioada domniei lui Alexandru I. Cuza si in anii ce au urmat independentei - nu au rezolvat nici in toata profunzimea, nici toate problemele societatii romanesti, evidentiate de programele liberale ca prioritati ale secolului al XIX-lea.
Contradictiile si tensiunile acumulate in ultimele doua decenii ale secolului al XIX-lea - pe masura ce eforturile reformatoare si-au pierdut din amploare, constranse de interpretari inguste ale Constitutiei din 1866 si de interese ale claselor <<de sus>> - au determinat continuarea dezbaterilor teoretice. In ultima parte a secolului al XIX-lea si in debutul secolului al XX-lea, o noua generatie de liberali va fundamenta o alta paradigma asupra modernizarii de tip capitalist a civilizatiei din Romania, restructurand liberalismul clasic, deoarece statutul marginal al societatii noastre nu a fost depasit nici dupa unire, nici in epoca marilor reforme, nici prin dobandirea deplinei independente. Neoliberalismul s-a axat rationalizare, industrialism, dezvoltare concomitenta a invatamantului si stiintei, pe tehnologie, organizare. De asemenea, prin argumentarea simbiozei dintre functiile sistemului politic, cu deosebire a componentei sale de baza, statul, si sistemul economic - conceput sa devina complex economic national - se propune o ordine sociala in care binele comun se impleteste cu autonomia individuala. Totodata, drepturile naturale ale omului, inalienabile si intangibile, sunt completate cu un set de valori sociale realizate si sustinute prin implicarea politicului, socotit capabil sa armonizeze interesele individuale, de grup si nationale si sa accelereze dezvoltarea, sa sustina progresul.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
