Active imobilizate

Previzualizare licența:

Extras din licența:

INTRODUCERE

Confruntata cu mediul economic si social, in plina transformare, contabilitatea se cauta pe sine, se cauta prin raportare la viitor examinandu-si trecutul si prezentul. O asemenea miscare are loc intre empirism si rational, intre tehnici si conceptualizari, intre nevoia de universal si nevoia de specific, intre juridic si economic. Dintotdeuna contabilitatea si-a atras calitatea de matrice sau punct de referinta pentru tot ceea ce este cercetare de detaliu si, implicit, practica in domeniu.

Privita ca sistem, contabilitatea detine si poate fi in acelasi timp o functie a entitatii economice, deoarece vizeaza acreditarea ideii unei ,,bune gestiuni" din partea administratorilor.

Sub aspectul originii sale, contabilitatea financiara sau generala are un dublu obiectiv: pe de o parte, vizeaza determinarea si masurarea rezultatelor folosind in acest sens contul de rezultate; pe de alta parte, vizeaza prezentarea fidela a imaginii patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatului la un moment dat, respectiv la inchiderea exercitiului, cu ajutorul conturilor anuale.

Entitatea economica contemporana, prin multitudinea de ipostaze in care se manifesta, cunoaste frecvente distorsiuni intre aspectul economic si cel juridic care servesc cadrului general al contabilitatii. Strategia de dezvoltare conduce la aliante, achizitii de intreprinderi sau la cesiuni de activitati sau de branse si are ca efect fuziunea intreprinderilor, divizarea si dizolvarea acestora, incheierea unor acorduri de cooperare, iar uneori lichidarea entitatilor existente

Nu este un secret faptul ca in economia nationala apar tot mai multe grupuri de societati. Aparitia legaturilor financiare la nivelul capitalurilor diferitelor entitati si care dau configuratia unui grup, genereaza o serie de dificultati in ceea ce priveste aprecierea situatiei economico-financiare desfasurate si chiar a analizei comparative a entitatilor componente.

Prin urmare, in conditiile existentei grupurilor de entitati, se naste indoiala: este rezonabil de a compara rezultatele diferitelor grupuri numai pe baza conturilor care apartin structurilor lor?

Un raspuns adecvat poate fi formulat doar daca se admite existenta a doua stadii ale analizei financiare, bazate pe reguli diferite si cateodata contradictorii, si anume analiza individuala bazata pe conturile individuale sau sociale, iar pe de alta parte, analiza grupului bazata pe conturile consolidate.

Alimentat cu oxigenul megaprofit si fierul megacapital,corpul complexului economic national va fi dirijat de creierul celor puternici, potentat de materia cenusie din capitala tarii pentru a rafina functionarea acestei masini infernale, puse in slujba diabolicei cruciade economice.

Reusita unei intreprinderi in realizarea beneficiilor economice viitoare depind de deciziile de investire luate in prezent. Din punct de vedere contabil o investitie consta in achizitia si / sau productia unei imobilizari corporale; imobilizari necorporale sau imobilizari financiare.

Desigur ca exista controverse in ceea ce priveste utilitatea celor doua categorii de conturi, aspect confirmat si de faptul ca, desi exista legislatie care prevede elaborarea conturilor consolidate aceasta este deficitar aplicata de catre grupurile de entitati din Romania.

Anumiti specialisti sustin ca sunt suficiente conturile sociale, deoarece ele dau imaginea reala a societatii in individualitatea sa si, totodata, constituie un instrument util sub aspectul fiscalitatii.

Altii, constienti de necesitatea conturilor consolidate, considera conturile sociale ca simple documente administrative emanate din constrangeri juridice si fiscale, dar, in acelasi timp, au si retineri in ceea ce priveste posibilitatea de realizare a unei omogenitati perfecte intre societati fapt pentru care recurg la o simpla insumare de conturi aferente societatilor care formeaza un grup.

Activele imobilizate corporale sunt structuri importante in cadrul patrimoniului intreprinderii, acestea avand rolul de a participa direct la realizarea obiectului de activitate al intreprinderii. De asemenea, este de specificat faptul ca activele imobilizate corporale au ponderea cea mai importanta in totalitatea activelor intreprinderii.

In actuala perioada, in care in Romania s-a trecut la adaptatrea contabilitatii microeconomice si macroeconomice la Standardele Internationale de Contabilitate, evidenta contabila legata de structurile de active imobilizate corporale a capatat valente sporite, deoarece se pune problema recunoasterii initiale a acestora in contabilitate, a recunoasterii ulterioare (recunoastere determinata de deprecieri definitive si latente, precum si de reevaluari determinate de inflatie), dar mai ales de modul in care acestea se reflecta in situatiile financiare ale intreprinderii.

In urma aplicarii Standardelor Internationale de Contabilitate, consideram ca cele mai importante modificari produse in contabilizarea structurilor patrimoniale s-au realizat in cadrul activelor imobilizate, atat a celor corporale, cat si a celor necorporale.

Ca urmare a argumentelor prezentate, consider ca lucrarea de fata este de mare importanta teoretica si practica si este de mare actualitate

CAPITOLUL 1

ASPECTE TEORETICO - METODOLOGICE PRIVIND CONTABILITATEA ACTIVELOR IMOBILIZATE

1.1. Definitia si clasificarea activelor imobilizate

O componenta importanta a oricarei entitati o constituie bunurile si valorile destinate utilizarii pe o baza continua,pe o perioada mai mare de un an, in scopul desfasurarii activitatilor din exploatare si a celor financiare.

Elementele patrimoniale de aceasta natura sunt denumite imobilizari sau active imobilizate si constituie suportul tehnico-material si financiar necesar desfasurarii activitatilor cu caracter productiv si de prestari servicii, precum si celor din alte domenii de activitate. Ele reprezinta elemente fara de care entitatea nu ar putea sa isi desfasoare activitatea si se caracterizeaza prin aceea ca se folosesc o perioada indelungata si nu se consuma la prima utilizare, iar valoarea pe care o au se recupereaza, de regula, in mod esalonat, prin includerea in cheltuieli.

In spiritul reglementarilor contabile in vigoare "sunt considerate active imobilizate acele active care sunt destinate a fi utilizate pe o baza continua, in scopul desfasurarii activitatilor entitatilor. Ele sunt generatoare de beneficii si, totodata, se afla in patrimoniul entitatii pe o perioada mai mare de un an".

Prin beneficii economice viitoare se intelege potentialul de a contribui, in mod direct sau indirect, la fluxul de numerar sau de echivante de trezorerie catre entitate. Acest potential poate fi unul productiv, fiind partr a activitatilor de exploatare ale entitatii.

Pentru organizarea contabilitatii imobilizarilor se are in vedere continutul lor economic si scopul caruia ii sunt destinate, in functie de care sunt delimitate urmatoarele categorii: imobilizari necorporale, corporale si financiare, cu precizarea ca pentru primele doua categorii se delimiteaza imobilizarile in curs si avansurile aferente.

a. Imobilizarile necorporale, denumite si imobilizari nemateriale, se caracterizeaza prin faptul ca nu imbracaa fizic forma de bunuri materiale concrete si cuprind: cheltuieli de constituire ,cheltuieli de dezvoltare,concesiuni, brevete, licente, marci comerciale, drepturi si active similare, fondul commercial si alte imobilizari necorporale, inclusive avansurile si imobilizarile necorporale in curs de executie. Aceste categorii de bunuri nemateriale, precum si elementele concrete pe care le contin reprezinta obiecte de evidenta.

Descarcă licența

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Active imobilizate.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
8/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
40 pagini
Imagini extrase:
40 imagini
Nr cuvinte:
16 187 cuvinte
Nr caractere:
95 340 caractere
Marime:
102.41KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Licența
Domeniu:
Contabilitate
Tag-uri:
activ, Economie, social, contabilitate, economic, calitate
Predat:
la facultate
Materie:
Contabilitate
Profesorului:
C. Iacob
Sus!