Originile teoriei grafurilor se gasesc in rezolvarea unor probleme de jocuri si amuzamente matematice, care au atras atentia unor matematicieni de seama, cum ar fi: Euler, Hamilton, Cayley, Sylvester, Birkoff. Data nasterii teoriei grafurilor este considerata a fi anul 1736, cand matematicianul Leonhard Euler a publicat un articol a clarificat problema celor 7 poduri si a prezentat o metoda pentru rezolvarea altor probleme de acelasi tip. Articolul, in limba latina, avea titlul (Solutio problematis ad geometriam situs pertinentis (Solutia unei probleme legate de geometria pozitiei) si a aparut in revista Commentarii Academiae Scietiarum Imperialis Petropolitanae.
Cu 200 sute de ani mai tarziu, in 1936, aparea la Leipzig prima carte de teoria grafurilor, al carui autor este matematicianul maghiar Denes Konig. In amintirea contributiei lui Euler, unele notiuni si tipuri de grafuri de care acesta s-a ocupat sunt denumite de catre Konig lant (ciclu) eulerian, graf eulerian, etc.
Un alt matematician care s-a ocupat de aceleasi probleme ca si Euler (se pare, fara a cunoaste articolul) dar care si-a publicat rezultatele cercetarilor sale in anul 1873, a fost Carl Hierholzer. Acesta a demonstrat in plus unele rezultate care lui Euler i se parusera evidente. In 1851 articolul lui Euler a fost tradus si publicat in revista Nuvelles Annales de Mathematiques, iar rezultatele sale au fost imbogatite, fiind studiate in clase speciale de grafuri.
Alte izvoare ale teoriei grafurilor sunt (studiul retelelor electrice, problema celor 4 culori, aplicatiile teoriei grafurilor in chimie (intiate de Cayley) , probleme hamiltoniene, grafuri planare, etc.
Fizicianul Kirchoff a studiat la mijlocul secolului trecut retelele electrice cu metode care apartin astazi teoriei grafurilor, contribuind la dezvoltarea acestei teorii (in anul 1845 a formulat legile care guverneaza circulatia curentului curentului intr-o retea electrica iar in 1847 tot el a aratat cum poate fi construita intr-un graf o multime fundamentala de cicluri demonstrand ca, pentru orice graf conex cu n varfuri si m muchii, o multime fundamentala de cicluri contine intotdeauna m () n+1 cicluri). Termenul de graf a fost folosit pentru prima data in sensul sau actual (fiind derivat din termenul notatie grafica din chimie) intr-un articol publicat in 1878 de matematicianul J.
Sylvester (prieten al lui Cayley) , articol ce a aparut in primul numar al revistei American Journal of Mathematics. Teoria grafurilor are numeroase aplicatii in chimie, cercetari privind determinarea numarului de izomeri ai compusilor organici contribuind in mare masura la rezolvarea problemelor de numarare a grafurilor apartinand unor clase speciale. Azi teoria grafurilor a devenit o disciplina majora, desi nu-si gaseste locul intr-o clasificare dogmatica a capitolelor matematicii. Folosirea teoriei grafurilor in domenii variate, de la chimie la economie, de la studiul retelelor electrice la ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
