Metoda RMI (remote method invocation), adica invocarea metodei de la distanta, furnizeaza stratul intermediar in retea care permite obiectelor Java rezidente pe masini virtuale diferite sa comunice folosind metodele obisnuite de apelare. Atat timp cat calculatoarele gazda pot sa comunice prin TCP/IP (de exemplu, calculatoare conectate la Internet), aplicatiile de retea pot fi dezvoltate fara streamuri (fluxuri de date) si socketuri (puncte de legatura). Acest lucru permite programatorului sa evite protocolurile de comunicare complexe intre aplicatii si in schimb sa adopte un proiect de nivel mai inalt al metodei bazate.
Intregul scop al implementarii metodei RMI este sa furnizeze un cadru pentru obiectele Java, pentru a comunica prin metodele lor, fara a depinde de locul unde sunt situate. Aceasta inseamna ca un client ar trebui sa acceseze un server de pe masina locala sau de pe retea ca si cum ei ar fi in acelasi sistem in momentul executiei. Din punctul de vedere al programatorului, detaliul de retea necesar pentru aplicatiile distribuite dispare. Toate comunicarile de retea sunt executate in mod transparent, sub aparenta apelarilor standard ale metodei.
Pentru a crea o clasa care va fi accesibila de la distanta, definim mai intai o interfata care declara acele metode pe care noi dorim sa le facem publice. Parametrii si valorile returnate pot sa fie de orice tip; transferul de date este manipulat de streamurile (fluxurile de date) obiectelor in mod automat. Clasa trebuie sa puna in aplicare aceasta interfata, plus oricare alte interfete si metode de care ea are nevoie pentru folosirea ei in scopul propus.
O clasa stub si o clasa skeleton trebuiesc dupa aceea sa fie generate folosind comanda rmic, o unealta disponibila in JDK.
Un stub este o clasa care in mod automat traduce apelari de la distanta ale metodei in parametrul trecator in configurarea comunicarii in retea. Un skeleton este clasa corespondenta care este rezidenta pe masina virtuala de la distanta si care accepta aceste conexiuni de retea si le traduce in apelari reale de metoda pe obiectul real.
Setarea finala implicata in folosirea RMI-ului este ca acel obiect de la distanta trebuie sa fie inregistrat cu un nume de serviciu care permite clientilor sa il localizeze in timp ce ruleaza.
Clientul se conecteaza la numele registrului si solicita o referire despre un obiect care s-a inregistrat sub un nume de botez (ca de exemplu DateServer). Dupa aceea numele registrului intoarce o referire de la distanta despre obiectul inregistrat sub acel nume.
Sub arhitectura actuala RMI, aceasta referire include gazda unde obiectul ruleaza de la distanta, portul pe care el asculta si identificatorul obiectului intern RMI.
Toate aceste detalii sunt oricum ascunse programatorului. Programatorul pur si simplu primeste o clasa stub care pune in aplicare interfetele necesare si in mod automat traduce apelarile de metoda in apelari de metoda de la distanta pe obiectul real.
Dupa ce clientul a obtinut o ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
