Defectoscopia cu pulberi magnetice foloseste analiza campurilor magnetice create prin magnetizarea piesei sau a zonei controlate.
Aplicatiile industriale ale defectoscopiei cu pulberi magnetice apar in 1930. Metoda poate fi aplicata materialelor feromagnetice cum sunt Fe, Co, Ni si aliajele acestora.
La oteluri, defectoscopia cu pulberi magnetice poate fi aplicata tuturor sortimentelor de structura a feritice, ferito-perlitice, ferito-martensitice si martensitice si nu poate fi aplicata otelurilor de structura 8, austenitice. Principalele marimi magnetice: forta coercitiva, magnetizatia de saturatie, permeabilitatea si inductia remanenta, depind de compozitia chimica, formele de cristalizare, tipul structurii, cantitatea de dislocatii si de incluziuni. Forta coercitiva este influentata mai ales de structura si doar in mica masura de compozitia chimica.
Magnetizatia de saturatie este influentata de modificarile elementelor de aliere, deci de compozitia chimica si in mai mica masura de structura. Modificarile de permeabilitate magnetica provocate de prezenta unor discontinuitati conduc la modificarea liniilor de camp magnetic, obligand ca acestea sa se inchida la suprafata piesei.
Astfel se formeaza fluxul magnetic de dispersie, ca element de baza al observarii, examinarii si inregistrarii discontinuitatilor de la suprafata piesei controlate.
Exista mai multe procedee de magnetizare care permit aplicarea metodei la piese cu complexitate geometrica si dimensionala. Nivelul de detectabilitate a discontinuitatilor se situeaza in domeniul 0, 5 -l mm dar se poate ajunge la detectarea unor discontinuitati cu deschideri de pana la 0, 001 mm.
In exteriorul corpurilor magnetizate, inclusiv in vid, se definesc doua marimi vectoriale ale campului magnetic: intensitatea H si inductia magnetica B, legate intre ele prin relatia: B = I 1/4 0 H unde I 1/4 0 =4IEUR 10a^' 7 [H/m] este permeabilitatea vidului. Materialele neferomagnetice (materiale magnetice liniare) unde relatia B =B (H) este o functie liniara. Din punct de vedere al permeabilitatii relative (I 1/4 r) si a susceptivitatii (I?m) materialele neferomagnetice sau cu magnetizatie liniara se impart in doua categorii: Materiale diamagnetice (Cu, Zn, Ag, Pb), care se magnetizeaza in sens opus campului magnetic aplicat, avand I?m < 0 si deci I 1/4 r < 1. Moleculele acestor materiale nu au initial moment magnetic rezultant (materiale nepolare) ele capatand, printr-un fenomen de inductie electromagnetica, un moment magnetic orbital de sens opus campului exterior. La substantele diamagnetice I?m nu depinde de temperatura. Materialele paramagmetice (Al, Cr, O, aer) se magnetizeaza in sensul campului magnetic aplicat, avand I?m > 0 si deci I 1/4 r > 1. Moleculele acestor materiale nu au un moment magnetic propriu spontan (materiale polare) din cauza orientarii dezordonate, momentul magnetic macroscopic fiind nul. La aplicarea unui camp magnetic exterior, momentele magnetice tind sa se orienteze in directia campului, ordonarii opunandu-se ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
