Eficiența economică a producției pomicole

Introducere

Agricultura este știința și arta cultivării plantelor și animalelor . Agricultura a reprezentat dezvoltarea esențială a creșterii civilizației umane sedentare, în timp ce agricultura speciilor domesticite a creat surplusuri alimentare care au permis oamenilor să trăiască în orașe. Istoria agriculturii a început cu mii de ani în urmă. După ce au adunat boabe sălbatice începând cu cel puțin 105.000 de ani în urmă, fermierii în vârstă au început să le planteze în urmă cu 11.500 de ani. Porcii, oile și bovinele au fost domesticite cu peste 10.000 de ani în urmă. Plantele au fost cultivate independent în cel puțin 11 regiuni ale lumii. Agricultura bazată pe monocultura pe scară largă în secolul al XX-lea a ajuns să domine producția agricolă, deși circa 2 miliarde de oameni încă depindeau de agricultura de subzistență.

Agricultura, datorită caracterului său specific, este în special legată de natura mediului inconjurator. Preocuparea pentru calitatea naturii și a resurselor natural enu este doar o cerință a civilizației, ci, în același timp, o condiție prealabilă pentru producția agricolă. Fiecare activitate agricolă are nevoie, mai presus de toate, de acces la apă, clima adecvată și calitatea solului.

Desfașurarea proceselor agricole în condiții de eficiență este rezultatul luptei necruțătoare pentru existență .

Identificarea eficienței economice a unei unități de producție permite evaluarea acțiunilor întreprinse pe baza valorii monetare. Această evaluare ar trebui să acopere obiectivul economic. În cazul economiei agricole industriale, scopul principal este asigurarea unui venit definit.

Eficiența economică este un concept cu un conținut complex, care exprimă efectul util realizat într-o activitate economică, în raport cu cheltuielile solicitate sau efortul de realizare a acesteia. Prin intermediul lui partea aplicativă, eficiența (e) poate fi definită ca un raport cantitativ între efectele (E) și resursele sau eforturile depuse (R) pentru a le obține, sau, cu alte cuvinte, atingerea efectului maxim cu un anumit nivel de consum. Acest conceptul este cel mai important indicator calitativ al dezvoltării economice, factor cheie în accelerarea procesului economic. Aplicat în agricultură, aceasta reprezintă obținerea cantității maxime de producție pe hectar sau pe cap de animal, cu cheltuieli minime de forță de muncă și materiale. Determinarea eficienței economice trebuie să se bazeze pe cunoașterea elementelor care caracterizează efortul de producție și care are trei surse principale: utilizarea optimă a resursele, utilizarea rațională a managementului forței de muncă și al producției.

Termenul "eficiență" este folosit din antichitate și provine din limbajul latin: eficiens, care la rândul său derivă din verbul ex facio, ceea ce înseamnă "a obține ceva de la", ideea găsită atât în civilizația preromană cât și în Grecia antică, unde, de fapt, termenul economie (oikonomia) apare pentru prima dată, ceea ce înseamnă o gestionare eficientă a gospodăriilor de familie.

Conceptul de eficiență economică nu trebuie confundat cu noțiunea de efect economic, deoarece ea exprimă numai rezultatele obținute, iar conceptul de eficiență economică arată efectul raportul la cheltuielile efectuate pentru realizarea acestuia.

În economie, eficiența înseamnă că este imposibil să se îmbunătățească situația unei părți fără a se impune un cost pe altul. Dimpotrivă, dacă o situație este ineficientă, devine posibil să beneficieze cel puțin o parte fără a impune costuri altora.

Sensul eficienței poate deveni chiar mai specific decât asta! În cadrul modelului cererii și al ofertei, eficiența înseamnă că economia obține cât mai multe avantaje din resursele sale limitate și că toate câștigurile posibile din comerț au fost atinse. Cu alte cuvinte, cantitatea optimă a fiecărui bun și a serviciului este produsă și consumată.

PARTEA I - CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL 1 - ANALIZA EFICIENȚEI ECONOMICE

1.1 Concepte fundametale privind eficiența economică

Eficiența economică implică o stare economică în care fiecare resursă este alocată în mod optim pentru a servi fiecare individ sau entitate în cel mai bun mod, reducând în același timp deșeurile și ineficiența. Atunci când o economie este eficientă din punct de vedere economic, orice modificare făcută pentru a ajuta o entitate ar prejudicia un altul. Din punct de vedere al producției, bunurile sunt produse la cel mai mic cost posibil, la fel ca și intrările variabile ale producției.

Unii termeni care cuprind faze ale eficienței economice includ eficiența alocării și eficiența producției. O stare de eficiență economică este în esență teoretică; o limită care poate fi abordată, însă este greu de atins. În schimb, economiștii analizează cantitatea de pierderi între eficiența pură și realitate, pentru a vedea cât de eficient funcționează o economie.

Principiile eficienței economice se bazează pe conceptul de resurse limitate. Prin urmare, nu există suficiente resurse pentru a se asigura că toate aspectele unei economii funcționează la cea mai înaltă capacitate în orice moment. În schimb, resursele limitate trebuie distribuite pentru a satisface nevoile economiei într-un mod ideal, limitând în același timp cantitatea de deșeuri produse. Starea ideală este legată de bunăstarea populației în ansamblul ei, cu o eficiență maximă care, de asemenea, are ca rezultat cel mai înalt nivel de bunăstare posibil pe baza resurselor disponibile.

Măsurarea eficienței economice este adesea subiectivă, bazându-se pe ipoteze cu privire la binele social sau bunăstarea creată și cât de bine servește consumatorilor. La eficiența economică de vârf, bunăstarea nu poate fi îmbunătățită fără scăderea ulterioară a bunăstării unui altul individ. În acest sens, bunăstarea se referă la nivelul de trai și confortul relativ pe care îl au oamenii din economie. Chiar dacă se atinge echilibrul economic, nivelul de trai al tuturor indivizilor din economie poate să nu fie egal.

1. Buciuman, E. 1999. Economie rurală, Ed. SSA Alba Iulia

2. Caia , A. și colab. 1998. Economie agrară, Ed.USAMV Iași

3. Corel Iuga. 1997. Eficienta economică și pîrghiile financiare. Editura Politică, București

4. Chiran A., Ciurea I.V., Gîndu Elena, Ignat Gabriela, 2006. Management, marketing și gestiune economică. Ed. Performantica, Iași.

5. Dona, I. 2000. Economie rurală, Ed. Economică, București

6. Dragoș Ilie. 2017. Eficiența economică Fundamentul Creditării Economiei. Universitaria, Craiova.

7. Ion Dona. 2015. Economie rurală, Editura Economică, București.

8. Merce Elena, Pocol Cristina Bianca, 2009. Economie rurală, Editura AcademicPres. Cluj-Napoca

9. Mungiu Claudia-Pupazan, 2010. Eficiență economică - Element hotărâtor în decizia de investiții. Editura Universitatea "Constantin Brâncuși", Tîrgu Jiu

10. Panait Ana, 2003. Eficiența economică a investițiilor. Editura Eftimie Murgu, Reșița

11. Otiman, P.I. 1999. Economie rurală, Ed. Agroprint Timișoara

12. Scholtz B., 2007. Investiții. Eficiența economică a investițiilor. Editura Risoprint, Cluj-Napoca

13. Ștefan, G. 2000. Economie agrară, Ed. “Ion Ionescu de la Brad” Iași

14. Ștefan, G. 2006. Economie agrară, Ed. Junimea Iași

15. Ștefan, G. 2007. Economia și filiera produselor agroalimentare, Ed. Alfa Iași

16. * * - Revista Probleme economice, colecția 2006 - 2008