Satisfacerea nevoilor cu caracter social reprezinta o componenta importanta a politicii sociale a statelor si presupune folosirea pe scara larga a resurselor financiare publice in scopul imbunatatirii conditiilor de viata ale populatiei, a calitatii vietii fiecarui individ.
Dupa cel de-al II-lea razboi mondial, in America si Europa a aparut o doctrina politica referitoare la sisteme de interventii in directia satisfacerii nevoilor fundamentale ale cetatenilor sub denumirea de welfare state (stat-providenta). Statul-providenta este reprezentat de modul de organizare a societatii care garanteaza membrilor un maxim de protectie sociala si securitate economica, cu ajutorul unei redistribuiri a impozitelor si contributiilor sociale.
Dezvoltarea sistemului economic modern s-a dovedit insa neputincioasa in a satisface direct, echilibrat si echitabil, multitudinea de necesitati colective legate de protectia, siguranta si bunastarea indivizilor. De aceea, in cadrul,, statului-providenta, existau metode, masuri si tehnici sociale prin care autoritatea publica actioneaza in trei directii principale: b) diminuarea ariei de nesiguranta si punerea in garda a indivizilor si familiilor lor in infruntarea unor situatii determinate de boli, batranete si somaj; c) asigurarea pentru toti membrii societatii a unor standarde mai bune, disponibile in raport cu o gama predeterminata de servicii sociale.
In realizarea obiectivelor respective si in special a celor din urma cheltuielile publice pentru actiuni social - culturale actioneaza ca o importanta parghie.
Exista o serie de nevoi sociale a caror satisfacere reclama organizarea de catre autoritatile publice centrale si locale a unor actiuni cu ajutorul anumitor institutii publice.
Aceste nevoi vizeaza invatamantul, cultura, sanatatea, protectia sociala etc.
Ele se realizeaza pe perioade mari de timp si reclama importante resurse banesti din partea societatii, indeosebi din partea statului. Aceste actiuni sunt prevazute in programe sociale care stabilesc si urmaresc in mod sistematic realizarea lor.
Intre cheltuielile pentru actiuni social-culturale si cele pentru dezvoltarea economica a tarii exista relatii de interconditionare: o tara dezvoltata din punct de vedere economic va dispune de mari resurse financiare si va putea indrepta o importanta parte din ele pentru finantarea acestor actiuni; la randul lor, actiunile de invatamant, sanatate, cultura, vor conduce la instruirea si calificarea indivizilor, la pastrarea starii de sanatate a populatiei sau la refacerea acesteia, creand astfel conditiile propice participarii cu o productivitate a muncii sporita la dezvoltarea activitatilor economice si sociale sau vor asigura veniturile unor categorii de persoane defavorizate.
Ponderea cheltuielilor publice pentru actiuni social-culturale in PIB si in totalul cheltuielilor publice Nota: Tarile au fost ierarhizate in ordinea descrescanda a PIB, in dolari SUA/locuitor, realizat in anul 1995 Sursa: Calculat pe baza ...
GHEORGHE FILIP - "FINANTE PUBLICE", EDITURA JUNIMEA, IASI, 2002
IULIAN VACAREL - "FINANTE PUBLICE", EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, 1994
IULIAN VACAREL - "POLITICI ECONOMICE SI FINANCIARE DE IERI SI DE AZI", EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, 2000
MARIA BODNAR - "CHELTUIELI PENTRU INVATAMANT SI EFICIENTA LOR SOCIAL - ECONOMICA IN ROMANIA" TEZA DE DOCTORAT, ASE, BUCURESTI, 1981
LEGEA INVATAMANTULUI NR. 84/24 IULIE 1995
LEGEA ASIGURARILOR SOCIALE DE SANATATE, NR. 145/24 IULIE 1997
O. G. NR. 8 SI 24/2000 PRIVIND SALARIZAREA PERSONALULUI IN INSTITUTII PUBLICE
PROGRAMUL PHARE UNIVERSITAS 2000 FINANTAREA INVATAMANTULUI SUPERIOR, EDITURA MULTIPRINT, IASI, 1998
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
