1. Scopul lucrării
Scopul lucrării este prezentarea tipurilor de date, noţiunii de expresie în limbajul C/C++, a operatorilor şi a modului de evaluare a unei expresii.
2. Consideraţii teoretice
2.1 Date şi tipuri de date
De unde ia programul datele de care are nevoie pentru a lucra? Datele sunt păstrate în memoria calculatorului. Fiecare locaţie are o adresă unică pe care o referim atunci când dorim să stocăm sau să aducem date. Adresa fiecărei locaţii de memorie este un număr binar. În C++ folosim identificatori pentru a denumi locaţiile de memorie. Acesta este unul dintre avantajele limbajelor de programare de nivel înalt: ne eliberează de grija de a gestiona locaţiile de memorie la care sunt păstrate datele şi instrucţiunile. În C++ fiecare dată trebuie să fie de un anumit tip. Tipul de dată determină modul în care datele sunt reprezentate în interiorul calculatorului şi operaţiile care se pot realiza asupra lor.
C++ defineşte un set de tipuri standard de date, pe care le vom descrie mai jos. De asemenea, programatorul îşi poate defini propriile tipuri de date. Tipurile standard sunt organizate astfel:
Un tip de date este precizat prin:
- o mulţime finită de valori corespunzătoare tipului (constantele tipului)
- o mulţime de operatori prin care se prelucrează valorile tipului
- o multime de restricţii de utilizare a operatorilor.
De exemplu tipul întreg (int) este definit prin:
- mulţimea valorilor reprezentând numere întregi (între -32768 şi 32767)
- mulţimea operatorilor : +, -, *, /, %
- mulţimea restricţiilor: pentru operatorul / împărţitorul nu poate fi 0, etc.
Tipurile pot fi tipuri fundamentale şi tipuri derivate.
Tipurile fundamentale (predefinite sau de bază )sunt:
• Tipul boolean (bool)
• Tipul caracter (char)
• Tipuri întregi (int, short, long)
• Tipuri reale (float, double, long double)
• Tipul vid (void)
• Tipurile enumerate (enum)
Tipurile derivate sunt construite pornind de la tipurile fundamentale. Tipurile derivate sunt:
• tablourile
• funcţiile
• pointerii
• referinţele
• structurile (sau înregistrările)
• uniunile (înregistrările cu variante)
2.2 Declararea variabilelor
O variabilă constă din două componente: obiectul şi numele obiectului. Numele pot fi identificatori sau expresii.
Definirea sau declararea unei variabile are forma:
clasă-memorie tip declaratori;
Clasa de memorie sau tipul pot fi omise. Declaratorii sunt identificatori.
Fiecare declarator poate fi urmat de un iniţializator, care specifică valoarea iniţială asociată identificatorului declarator.
int i, j=0.
char c;
float x=1.5, y;
enum CULORI s1, s2=ROSU;
enum BOOLEAN p=TRUE;
culori c1, c2;
zile z, d;
3. Operatori şi expresii.
Un operator este un simbol care arată ce operaţii se execută asupra unor operanzi (termeni).
Un operand este o constantă, o variabilă, un nume de funcţie sau o subexpresie a cărei valoare este prelucrată direct de operator sau suportă în prealabil o conversie de tip.
Operatorii, după numărul de operanzi asupra cărora se aplică pot fi: unari, binari şi ternari.
În C există 45 de operatori diferiţi dispuşi pe 15 niveluri de prioritate.
În funcţie de tipul operanzilor asupra cărora se aplică, operatorii pot fi: aritmetici, relaţionali, binari, logici, etc.
3.1 Operatorii aritmetici.
Operatorii aritmetici binari sunt: +, -, *, / şi % (modul = restul impărţirii întregi).
Prioritatea operatorilor aritmetici este:
+, - unari
*, /, % binari
+, - binari
Regula de asociativitate este de la stânga la dreapta (la priorităţi egale operatorii sunt evaluaţi de la stânga la dreapta).
Facultatea alimentatie si turism brasov
Lab 3
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.