Microbiologia Cariei Dentare

Definitie: condiţie distructivă a ţesutului dentar dur;

infecţie endogenă;

al patrulea "flagel" mondial după cancer, bolile cardiovasculare şi HIV/SIDA;

dieta - rol important în convertirea biofilmului dentar într-unul cu rol cariogen;

Istoric:

1868 - teoria "viermilor” Leber şi Rottenstein - etiologia cariei dominată de fungi pe care îi numeau "leptotrix buccalis".

1881 Miles şi Underwood teoria "septică" -dezvoltarea cariei este dependentă de microorganisme.

1881 Miller - teoria chemo-parazitară - acidul produs de bacteriile din cavitatea bucală produce carii ale smalţului şi dentinei. A postulat astfel că bacteriile erau agenţii etiologici ai cariei;

1910 – Gies – etiologie bacteriană;

1924 Clarke -Streptococcus mutans în leziunile carioase profunde;

Lactobacili – izolaţi în număr mare din salivă, biofilmul dentar şi leziunea carioasă;

1954-1955 Orland şi colaboratorii -animale de laborator germ free au fost hrănite cu o dietă bogată în carbohidraţi şi monoinfectate cu diferite specii bacteriene.

Animalele de control, neinfectate, nu au dezvoltat carii în timp ce, cele infectate cu streptococci din grupul mutans (mai ales) şi lactobacilli au dezvoltat carii.

Fitzlgerald şi Keyes au izolat streptococci din cariile hamsterilor;

aceste bacterii inoculate în cavităţile bucale ale hamsteriilor fără carii au produs carii explozive.

Biofilmul dentar - legătură cu activitatea metabolică a bacteriilor zaharolitice care fermentează carbohidraţii cu producere de acid;

Cantitatea de carbohidraţi nu este critică pentru apariţia cariei ci frecvenţa cu care vine în contact cu dentiţia şi mai ales pH-ul acid rezultat din fermentarea lor;

-natura densă a plăcii menţine acidul în contact cu smalţul;

-astfel acumularea de acid scade pH-ul la valori < 5 creând un mediu suficient de acid pentru a se iniţia procesul de demineralizare (decalcifiere) a smalţului.