Ascuțirea și Controlul Cuțitelor de Strung

1.1. NOŢIUNI DE BAZĂ

Lucrarea urmăreşte identificarea părţilor componente ale cuţitului de strung şi a sistemului de referinţă constructiv, precum şi a modului de ascuţire şi control al parametrilor geometrici şi constructivi obţinuţi prin ascuţire.

1.1.1. Tipuri de cuţite de strung

Sculele aşchietoare reprezintă acea parte a echipamentului tehnologic care, în funcţie de cinematica maşinilor-unelte, realizează îndepărtarea adaosului de prelucrare în vederea obţinerii dimensiunilor şi a calităţii finale a suprafeţelor prelucrate.

Orice sculă aşchietoare, pentru a putea realiza prelucrarea, are o parte activă sau aşchietoare, realizată din materiale cu caracteristici speciale - pentru scule aşchietoare şi o parte de poziţionare - fixare a sculei, realizată din oţeluri de uz general.

Partea activă a sculei este formată din unul sau mai multe tăişuri adiacente şi suprafeţele lor, denumite feţe ale sculei, din rezerva pentru reascuţire precum şi dintr-o serie de alte elemente care servesc la degajarea, conducerea şi ruperea aşchiilor.

Partea aşchietoare a oricărei scule este asemănătoare cu cea a cuţitului de strunjit simplu, astfel încât definiţiile rezultate pe baza acestuia sunt valabile pentru toate sculele aşchietoare (burghiu, freză, tarod, filieră etc.).

Patrea aşchietoare a sculei este compusă din următoarele elemente principale, fig. 1.1:

- faţa de aşezare principală , Aα1,. Aα2 îndreptată spre suprafaţa de aşchiat a piesei, la deplasarea cuţitului în direcţie de avans;

- faţa de aşezare secundară, A 'α1, A 'α2 îndreptată spre suprafaţa prelucrată a piesei;

- faţa de degajare Aγ1, Aγ2-suprafaţa pe care se degajă aşchia;

- tăişul principal T - intersecţia dintre faţa de aşezare principală şi faţa de degajare;

- tăişul secundar T' - intersecţia dintre faţa de aşezare secundară şi faţa de degajare;

- vârful sculei V- intersecţia dintre cele două tăişuri, principal şi secundar.

Partea de poziţionare - fixare a sculei joacă un rol important în realizarea procesului de aşchiere, deoarece cu ajutorul ei se crează legătura dintre maşina -unealtă şi partea aşchietoare a sculei.

Fig.1.1. Părţile componente ale cuţitului de strung

În funcţie de tipul sculei partea de fixare poate fi sub formă de coadă paralelipipedică (în cazul cuţitelor de strung, de raboteză şi morteză), cilindrică sau conică (în cazul burghielor, lărgitoarelor, adâncitoarelor, lamatoarelor, alezoarelor şi tarozilor) sau sub formă de alezaj - pentru fixarea pe un arbore sau dorn portsculă (în cazul frezelor, adâncitoarelor şi alezoarelor).

La strunjirea pieselor se foloseşte o varietate foarte mare de tipuri de cuţite, atât ca formă cât şi ca parametrii geometrici, în funcţie de caracterul prelucrării. Standardele prevăd principalele tipuri de cuţite grupate şi clasificate după diferite criterii şi anume:

a) După sensul avansului sau poziţia tăişului principal se deosebesc:

- cuţite pe dreapta;

- cuţite pe stânga.

a)

b)

Fig. 1.2. Cuţite de strung

a) pe stânga b) pe dreapta

Definirea sensului unui cuţit se realizează astfel: se presupune că acest cuţit este aşezat cu partea de fixare pe o suprafaţa verticală, faţa de degajare fiind spre observator şi în jos. În aceste condiţii, cuţitul este pe dreapta, dacă tăişul principal este îndreptat spre dreapta observatorului, în caz contrar, cuţitul este pe stânga (fig. 1.2).

b) După forma capului şi poziţia lui în raport cu corpul, cuţitele de strung, raboteză şi morteză pot fi:

- cuţite drepte, pe stânga sau pe dreapta (fig. 1.3), la care axa de simetrie a corpului cuţitului este dreaptă atât în plan, cât şi în vedere laterală;

- cuţite încovoiate, pe stânga sau pe dreapta (fig. 1.4) la care axa de simetrie a corpului cuţitului este încovoiată în plan şi dreaptă în vedere laterală, folosite la strunjirea cu regimuri de aşchiere intensive şi la prelucrarea suprafeţelor laterale în apropierea dispozitivelor de fixare;

Fig. 1.3. Cuţite drepte Fig. 1.4. Cuţite încovoiate

- cuţite cotite, înainte sau înapoi (fig 1.5) , la care axa de simetrie a corpului cuţitului este dreaptă în plan şi încovoiată în vedere laterală, folosite la prelucrarea suprafeţelor greu accesibile şi la reducerea vibraţiilor în procesul de aşchiere la operaţiile de retezare;

- cuţite îngustate (fig. 1.6) la care capul este mai îngust decât corpul cuţitului; capul poate fi simetric sau asimetric (pe stânga sau pe dreapta), folosite în operaţiile de canelare şi retezare; aceste cuţite pot fi încovoiate sau cotite