Nefiind istoric, in cele ce urmeaza voi incerca doar sa creionez o perioada din trecutul Academiei Romane in care inaltul for de cultura al tarii s-a confruntat cu conditii vitrege. Este vorba de perioada 1948-1989. Dupa cum este cunoscut ea a inceput cu schimbarea numelui inaltului for din "Academia Romana" in "Academia Republicii Populare Romane" si, din 1965, in "Academia Republicii Socialiste Romane" dorind sa se ateste prin aceste schimbari ca nu mai apartine romanilor de pretutindeni ca pana atunci, ci numai celor din tara. Dupa cum este de asemenea cunoscut, atunci au fost inlaturati o serie de membri valorosi ai Academiei Romane si inlocuiti cu altii.
La numai 2-3 ani dupa ce terminasem Politehnica, am fost cooptat intr-un colectiv de asa-numiti "colaboratori externi ai Academiei" condus de academicianul Nicolae Profiri, fostul meu profesor de "Drumuri". Nu beneficiam de nici o retributie. Ne intalneam periodic. Prezentam comunicari stiintifice si purtam discutii pe marginea lor. Cele mai reusite comunicari au fost tinute la o sesiune generala a Academiei si publicate apoi intr-un volum. Acolo mi-a aparut si prima mea comunicare stiintifica la Academie, la inceputul anilor 50. Curand insa colectivul avea sa se dizolve incet, incet. La ultima intalnire nu mai eram decat academicianul Profiri, profesorul Panaite Mazilu, azi membru de onoare al Academiei si cu mine.
A doua intalnire cu Academia a fost la 21 martie 1963, cand am fost ales membru corespondent al inaltului for. Au fost alesi atunci 40 de noi membri corespondenti, o mare parte dintre acestia nefiind membri de partid. Nici eu nu eram, la acea data membru de partid. Dintre acestia mai traiesc astazi numai 11: 9 membri titulari: Ioan Anton, Alexandru Balaban, Gheorghe Buzdugan, Radu Grigorovici, Mircea Motoc, Nicolae Patraulea, Victor Emanuel Sahini, Ioan Ursu si Radu Voinea si 2 membri corespondenti stabiliti in strainatate: Valerian Popescu (Franta) si Vasile Mihai Popov (USA). De curand, la 21 martie, am implinit cu totii o vechime de 42 de ani in Academie.
La inceput conditiile erau foarte bune. Pe langa gratuitatea pe CFR si indemnizatie, puteam sa ne bucuram, prin Biblioteca Academiei, de carti din strainatate platind dolarul cu 14 lei. Membrii titulari aveau dreptul la 2 volume/an, iar membrii corespondenti la un volum/an, numar care putea fi marit, daca nu toti membrii Academiei comandau carti, sau daca nu toti se abonau la reviste din strainatate. In plus, Academia avea un garaj de la care orice membru al Academiei putea comanda o masina pe care s-o foloseasca in interese personale, la orice ora din zi sau din noapte.
Presedintii sectiei de stiinte tehnice din care faceam eu parte au fost pe rand academicienii : Remus Radulet, Elie Carafoli si Stefan Balan. Sedintele de sectie se tineau cu regularitate lunar. La fiecare sedinta se prezenta cel putin o comunicare stiintifica.
In ianuarie 1967 am primit o convocare la Adunarea Generala a membrilor Academiei. La ordinea de zi era prevazuta alegerea noului secretar general al Academiei si o modificare a Statutului Academiei in sensul ca secretar general putea fi ales si un membru corespondent. Nu stiam cine este persoana vizata, pentru care se schimba statutul Academiei, numai ca sa poata fi ales secretar general, ca sa aflu pana la urma ca eram chiar eu! Chemat la Comitetul Central, in cladirea caruia calcam pentru prima oara, mi s-a adus la cunostiinta noua functie ce ma astepta. Dandu-mi seama ca aceasta functie ma va incomoda mult in activitatea mea de cercetare stiintifica, am incercat sa spun ca nu sunt potrivit pentru o activitate administrativa, de conducere a unui for stiintific ca Academia. A urmat replica:
- Dumneata, cu situatia dumitale, vrei sa ramai pana la adanci batraneti cu studentii si cu asistentii ?
- Da - am raspuns eu.
- Si dumneata vrei sa faci numai ce-ti place ?
La aceasta intrebare nu am
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
