Difracția luminii - Determinarea lungimii de undă a radiației luminoase utilizând rețeaua de difracție

I. Scopul lucrarii.

1. Scopul calitativ: se evidențiaza fenomenul de difracție suferit de un fascicul de lumină la trecerea printr-o rețea de difracție

2. Scopul cantitativ: se determină experimental lungimea de undă a radiației luminoase.

II. Teoria lucrarii.

Difracția: un fenomen complex, de compunere coerentă a radiației provenita de la mai multe surse din spațiu.

Rețea de difracție: un sistem de fante paralele, egale și echidistante.

Fantă: o porțiune transparentă pentru lumină, de formă dreptunghiulară, cu lățimea mult mai mică decât lungimea.

Pasul (perioada) rețelei: distanța dintre două fante succesive: a= l+b

unde

b= o mărimea porțiunii opace, luată, de asemenea, de-a lungul direcției Ox.

Intensitatea luminii difractate este dată de relația:

I(α)=I0*sin2(12????????sin(????))12 ????????(sin (????)^2

Unde:

I0= intensitatea luminii incidente

=unghiul sub care se observa lumina difractată, față de normala la rețea

N este numărul total de fante ale rețelei

k este numărul de undă, k=2/- , lungimea de undă fiind - .

Ordinul unui maximum este numărul de ordine al maximumului respectiv, ținând cont că maximumul de ordin zero se formează pe axa de simetrie.

Relatia de baza este:

λ=???????? sin????n

care constituie relația de bază a acestei lucrări de laborator, permițând determinarea experimentală a lungimii de undă, dacă se măsoară pozițiile unghiulare ale maximelor observate, și dacă se cunoaște constanta rețelei