Amenajări și Construcții Hidrotehnice

Reţeaua hidrografică este reprezentată de totalitatea căilor de concentrare a curenţilor de apă de suprafaţă într-un bazin dat . Este una din caracteristicile cele mai importante ale bazinului. Se defineşte ca fiind asamblul cursurilor de apă naturale sau artificiale, permanente sau temporare, care participă la curgere. Reţeaua temporară (periodică) este alcătuită din totalitatea văilor, vâlcelelor, torenţilor, râpelor, şanţurilor prin care se scurg apele după ploi sau după topirea zăpezilor.

Reţeaua hidrografică poate lua diferite forme ( figura1 ). Diferenţierea unei reţele hidrografice ia in considerare factorii geologici, climatici, antropici şi panta terenului.

Figura 1 : Forme ale reţelelor hidrografice .

Reţeaua hidrografică, pe teritoriul ţării noastre, este dispusă radial faţă de coroana muntoasă. Lungimea totală a râurilor (exceptând cursurile cu scurgere temporară) este de circa 66.000 km, densitatea medie a reţelei hidrografice fiind de 0,5 km/km2. Densitatea reţelei hidrografice prezintă zonalitate verticală, variind de la 0 km/km2 în zona de şes, până la 1,4km/km2 în zona de munte.

În limitele de 237.500 km ale teritoriului României se individualizează mai mult de 4000 de râuri care au suprafaţa bazinului de recepţie mai mare de 10 km2. Lungimea totală a acestor cursuri de apă este de peste 60.000 km. În totalitatea sa, reţeaua hidrografică a României este tributară Mării Negre prin intermediul Dunării pentru cea mai mare parte a teritoriului ţării şi direct pentru zona estică a Dobrogei. Dispoziţia concentrică a principalelor forme de relief faţă de Munţii Carpaţi face din aceştia cumpăna principală a apelor, compartimentată, datorită tectonicii, prin trei culoare importante : Someş, Mureş şi Olt, care drenează cuveta internă a bazinului Transilvaniei spre zonele exterioare ale munţilor.

Referitor la elementele reţelei hidrografice se constată că, în ţara noastră, predomină lungimea redusă a râurilor.Predominarea râurilor scurte este consecinţa directă a etajării verticale a reliefului, a climatului, a diferenţierilor petrografice evidente şi, îndeosebi, a configuraţiei radiar – divergente a reţelei hidrografice. Astfel, pentru zonele montane şi submontane, cu energie mare de relief, roci cu permeabilitate redusă şi precipitaţii bogate, este caracteristică prezenţa unui număr mare de râuleţe cu bazine reduse, spre deosebire de zonele de şes unde există condiţii minime de formare a unor râuri cu lungimi mai mari.

După lungimea pe teritoriul României, cele mai mari cursuri de apă sunt : Prutul şi Mureşul (716 km), Oltul (698 km), Siretul (592 km), Ialomiţa (414 km), Someşul (345 km), Jiul (348 km), Argeşul (339km).

Principalele tipuri de reţele hidrografice

În drumul lor spre mare, râurilor li se alătură afluenţii. Văzute de sus, sau pe o hartă, râurile împreună cu afluenţii lor formează modele complicate şi distincte de reţele hidrografice. În unele zone aceste modele sunt extrem de complexe, iar geomorfologii întâmpină numeroase probleme în încercarea de a afla cum s-au format aceste reţele hidrografice. (Geomorfologii se ocupă cu studiul formării şi modificării reliefului.) Structura bazinelor hidrografice diferă de la o zonă la alta, datorită acţiunii combinate a mai multor factori. Printre aceştia se numără clima, duritatea rocilor de la suprafaţă, înclinaţia solului şi factori legaţi de evoluţia geologică a regiunii ( cutremure şi perioadele de formare a munţilor). Geomorfologia încearcă să afle de ce în unele regiuni se află numeroase râuri, în timp ce în zone învecinate, caracterizate de aproximativ acelaşi nivel de precipitaţii, există puţine ape curgătoare de suprafaţă.

Există 12 tipuri de reţele hidrografice, trei dintre ele fiind mai des întâlnite - radiare, în gratii şi dentritice. Cel mai simplu tip de reţea hidrografică se aseamănă cu coroană unui copac (figura nr.2 ) şi a fost numit detritic, pornind de la cuvântul grec pentru copac. Reţelele hidrografice de tip dentritic se formează atunci când râurile tranversează o regiune în care rocile, de obicei argile, sunt de acelaşi tip, iar mişcările terestre nu au adus reliefului modificări ( cum ar fi fisuri ale rocilor) care să influenţeze semnificativ direcţia de curgere a râurilor.