Laboratoare C

Declaraţii cu pointeri şi interpretarea lor

Utilizarea pointerilor, benefică altminteri, poate să aducă şi neajunsuri, printre care semnalăm dificultatea de a descifra programe sursă. Un caz tipic, îl constiuie interpretarea declaraţiilor complexe, pentru care, în cele ce urmează se dă, sub formă de algoritm, un îndrumar. In continuare, se dau câteva exemple, succesiunea entităţilor care se analizează fiind marcate prin numere de ordine

1. Se începe cu identificatorul din declaraţie.

2. Se merge spre dreapta căutând o entitate sub forma unei perechi de paranteze rotunde ( ) sau drepte [ ]. O succesiune de două sau mai multe perechi de paranteze drepte se considerată ca o entitate unică.

3. Dacă s-a selectat o entitate, se interpretează ca funcţie, respectiv array.

4. Se schimbă sensul de deplasare înspre stânga căutând o entitate *, dată de cel mai apropiat caracter de acest fel care nu a fost încă analizat. Dacă * este precedat de modificatorul const, atunci această sucsesiune formează o entitate. Se interprezează entitatea ca indicaţie de pointer sau pointer constant şi se continuă cu deplasare spre stânga.

5. Dacă în căutarea spre stânga, se întâlneşte o paranteză rotundă deschisă (, atunci entitatea care este cuprinsă între această paranteză şi perechea ei dreapta este considerată tratată şi algoritmul se reia de la pasul 2.

6. Dacă în căutarea spre dreapta, se ajunge la o paranteză rotundă închisă ), atunci algoritmul se reia de la pasul 4.

7. Dacă în căutarea spre dreapta, se ajunge la sfârşitul declaraţiei, atunci se încheie căutarea şi se interpretează declaraţia de tip.