Laboratoare Biologie

Extras din laborator:

RĂDĂCINA

Este organul care obişnuit creşte în sol, specializat pentru absorbţie şi fixare, dar poate avea rol şi în depozitare, sinteză ş.a.

Rădăcinile normale se dezvoltă din radicula embrionului şi îndeplinesc funcţiile caracteristice. Rădăcinile adventive se formează pe tulpini sau frunze, iar rădăcinile metamorfozate îndeplinesc în principal alte funcţii: fixarea pe arbori când sunt metamorfozate în crampoane (ca la Hedera), asigurarea oxigenului necesar respiraţiei ca la pneumatofori (ce sunt ramuri de rădăcini situate deasupra apei, bogate în ţesuturi afânate numite aerenchimuri) etc.

Morfologia rădăcinii

a. Vârful rădăcinii normale prezintă o organizare caracteristică (fig. 19):

- scufia sau piloriza acoperă şi protejează vârful rădăcinii cu meristemele lui apicale;

- zona netedă corespunde zonei de creştere prin întindere a celulelor generate de meristemele apicale;

- zona piliferă în care fiecare celulă a rizodermei are câte un perişor absorbant; după 2-3(10) zile perişorii mor, dar se formează mereu peri noi pornind dinspre zona netedă; în zona piliferă structura primară a rădăcinii este constituită;

- zona aspră este numită astfel datorită cicatricilor formate după căderea perilor, cicatrici care îi dau aspectul rugos; la arbori, în zona aspră începe formarea structurii secundare, prin apariţia cambiului şi felogenului.

b. Ramificarea obişnuită a rădăcinii este cea monopodială: pe rădăcina principală (numită şi pivot şi provenită din radicula embrionului) ce prezintă creştere nedefinită, se formează, începând de la vârf spre bază ramuri (radicele) de ordinul I, de asemenea cu creştere nedefinită, iar pe acestea ramuri (radicele) de ordinul II, creşterea continuându-se în acelaşi mod (fig. 20). Pivotul împreună cu radicelele de diferite ordine alcătuiesc sistemul radicelar, numit şi rădăcina plantei.

Formele de rădăcini se realizează în urma raportulu 535i84f i dimensional dintre pivot şi ramurile de diferite ordine. Există rădăcini pivotante (la brad, stejar), rămuroase (la carpen, tei, paltin) şi, la graminee, fasciculate sau firoase (fig. 21).

Anatomia rădăcinii

Din meristemele apicale se formează structura primară, care la plantele ierboase rămâne toată viaţa, dar la cele lemnoase se vor constitui foarte curând şi meristemele secundare (laterale) care vor da naştere structurii secundare a rădăcinii.

a. Organizarea structurii primare (fig. 22)

- Rizoderma este învelişul extern, unistrat. În zona piliferă fiecare celulă a rizodermei prezintă câte un perişor absorbant.

- Scoarţa cuprinde mai multe straturi de celule vii, parenchimatice, cu pereţi subţiri, celulozici şi spaţii intercelulare. Fac excepţie primele 2-3(5) straturi periferice, exoderma, caracterizate prin pereţii celulari suberificaţi (unele celule ale exodermei rămân cu pereţii nesuberificaţi, pentru a permite schimburi cu exteriorul).

Scoarţa propriu-zisă este constituită din celule cu protoplaştii interconectaţi prin plasmodesme, pentru a înlesni circulaţia substanţelor.

Stratul cel mai intern al scoarţei, endodermul, este alcătuit din celule strâns unite între ele, cu pereţii radiari suberificaţi (îngroşările suberificate se numesc benzile lui Caspary). Mai târziu se suberifică, devenind impermeabili, şi ceilalţi pereţi ai celor mai multe dintre celule endodermice, astfel că se creează un fel de barieră ce limitează circulaţia apei cu sărurile minerale. În felul acesta circulaţia are loc doar prin celulele de pasaj, aflate în dreptul fasciculelor lemnoase şi rămase cu pereţi permeabili, celulozici.

- Cilindrul central (stelul) începe cu periciclul, unistrat sau, mai ales la plantele lemnoase, din câteva straturi de celule ce îşi păstrează caracterul embrionar, astfel că periciclul generează radicele (ramuri ale rădăcinii) (vezi fig. 19).

Sistemul conducător este cuprins în stel şi constă din fascicule lemnoase şi fascicule liberiene, aflate în alternanţă. Diferenţierea lor începe dinspre exterior spre interior. Astfel, în cazul fasciculului lemnos primele vase conducătoare, cele ale protoxilemului (de la gr. protos – primul şi xylon – lemn) au îngroşări inelate şi spiralate ce permit o oarecare alungire a vasului, în pas cu celulele ţesuturilor vecine care încă nu şi-au încheiat creşterea. Apoi se formează vasele de metaxilem (de la gr. meta – după şi xylon), mai centrale şi cu îngroşări reticulate ori îngroşări uniforme (doar punctuaţiunile rămân neîngroşate).

În mod analog, primele vase liberiene alcătuiesc protofloemul, iar cele mai centrale, diferenţiate ulterior, metafloemul.

Spre deosebire de tulpină, la rădăcină centrul stelului este ocupat de metaxilem.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Lucrarea nr.14.ppt
  • Lucrarea nr.6.pptx
  • Lucrarea nr.7.pptx
  • lucrarea nr.8 frunza.pptx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
ppt, pptx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
4 fisiere
Pagini (total):
105 pagini
Marime:
6.97MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Laborator
Domeniu:
Biologie
Predat:
la facultate
Materie:
Biologie
Profesorului:
Arama Natalia
Sus!