Laboratoare Ameliorare

6.1. Definiţia polenizării

Polenizarea constǎ în transportul grǎunciorilor de polen de la anterele staminelor pe stigmatul gineceului.

Dupǎ provenienţa polenului, polenizarea liberă este de douǎ feluri:

În funcţie de factorii care transportǎ polenul, plantele pot fi:

anemofile = polenizarea se realizeazǎ cu ajutorul vântului (Fig. 6.1. a);

6.2. Polenizarea directǎ

Polenizarea directa se întâlneşte la plantele cu flori hermafrodite homogame (la care androceul şi gineceul ajung la maturitate în acelaşi timp), precum şi la plantele la care florile sunt cleistogame, adicǎ nu se deschid niciodatǎ.

Astfel, exina crapǎ în dreptul unui şanţ sau al unui por, iar intina iese afarǎ sub forma unui tub cilindric numit tub polinic (Fig 6.3.), în care migreazǎ celula vegetativǎ urmatǎ de cea generativǎ.

Tubul polinic creşte foarte repede, strǎbate printre papilele stigmatului, se adânceşte în stigmat şi parcurge stilul prin canalul sǎu central sau prin ţesutul conducǎtor, ajungând în cavitatea ovarianǎ.

Uneori diviziunea celulei generative are loc înaintea germinaţiei polenului, astfel cǎ în tubul polinic vor pǎtrunde cele douǎ spermatii.

Ajuns în sacul embrionar, capǎtul tubului polinic crapǎ, peretele sacului embrionar se gelificǎ şi conţinutul tubului polinic, cu cei doi gameţi strǎbate printre sinergide pânǎ la oosferǎ.

Un gamet mascul se uneşte cu oosfera şi rezultǎ o celulǎ diploidǎ numitǎ ou sau zigot principal.

Celalalt gamet mascul se uneşte cu nucleul secundar (diploid) al sacului embrionar, rezultând un zigot triploid, accesoriu.