Analiză asupra instituțiile statului francez

Având în vedere realizarea unei analize politice asupra instituțiilor Franței este nevoie de invocarea unor repere teoretice care să determine cadrul de apartenență și caracteristicile acestora.

De-a lungul timpului, politologul Arend Lijphart a realizat în cadrul lucrărilor sale o astfel de sinteză ce constituie o bază a clasificării democrațiilor și instituțiilor acestora. Acesta împarte sistemele politice democratice în două mari categorii, democrațiile majoritariste și democrațiile consensualiste.

Democrația, așa cum a fost definită de către fostul președinte american Abraham Lincoln, înseamnă ,,guvernarea oamenilor, de către oameni, pentru oameni” . Plecând de la această definiție putem întelege faptul că puterea poate fi exercitată de către popor, pentru binele comun, concret spus fie în mod direct de către cetățeni, fie prin reprezentanți aleși.

În clasificarea realizată de către Lijphart, democrațiile de tip majoritarist au ca și caracteristici: concentrarea puterii executive în cabinete majoritare monocolore, iar sistemul electoral este de tip simplu, majoritar. De asemenea, democrația majoritară mai este caracterizată prin bicameralismul asimetric, centralizarea și unitatea guvernului plus dependența băncilor de domeniul executiv.

De cealaltă parte democrațiile consensuale sunt reprezentate de către sisteme de partide multipartidiste sau multipartidiste cu un partid dominant, reprezentarea proporțională, bicameralism balansat și federalismul teritorial.

Elementele instituționale ce urmează a fi analizate sunt cele aferente sistemului politic francez și anume : sistemul de partide, sistemul electoral, cabinetele guvernamentale, structura statului, structura parlamentului și rigiditatea constituțională.

Plecând de la elementele conturate de către politologul Arend Lijphart, Franța, din punct de vedere al sistemului de partide se prezintă a fi o democrație consensualistă cu tendințe majoritariste. Deși nu dispune de un bipartidism de tip ,,Westminster”( de la palatul Westminster, sediul Parlamentului britanic) și regăsim o alcătuire pluripartită, politica franceză afișează unele tendințe ce caracterizează un sistem politic constituit din două partide, în care puterea alternează între coalițiile existente, relativ stabile, fiecare fiind condusă de un partid major: cel de stânga, Partidul Socialist Francez și cel de dreapta, UMP și predecesorii săi . Exista de aproximativ 40 de ani o alternanță între cele două coaliții principale.

Din prisma sistemului electoral, statul francez dispune de un Parlament bicameral, constituit din Adunarea Națională și Senat. Membrii constituanți sunt aleși prin vot, deputații prin vot universal uninominal pe o durată de 5 ani, iar senatorii fiind aleși de către un colegiu electoral. ,,În cazul Adunării Naționale, pentru a fi ales din primul tur, un candidat trebuie să obțină peste 50% din voturile valabil exprimate în circumscripție și mai mult de 25% din voturile celor înscriși în listele de alegători din circumscripția respectivă. În circumscripțiile în care nici unul dintre candidați nu îndeplinește aceste două condiții, se organizează un al doilea tur de scrutin, la care au dreptul să participe candidații care au obținut 12,5% din voturile exprimate la primul tur și în urma căruia este declarat ales candidatul care obține cel mai mare număr de voturi.”

1. Cărți:

a) A. Sorescu, C. Pîrvulescu, ,,Centrul de Resurse pentru Democrație al Asociației Pro Democrația”, București, 2006 p. 5.

b) A. Sorescu, C. Pîrvulescu, ,,25+2 Modele electorale. I.Sisteme electorale”, „Centrul de Resurse pentru Democrație al Asociației Pro Democrația”, București, 2006, p. 45.

c) Arend Lijphart ,,Modele ale Democrației - Forme de guvernare și funcționare în treizeci și șase de țări” Polirom 2000, Iași, p.13.

d) Arend Lijphart ,,Modele ale Democrației - Forme de guvernare și funcționare în treizeci și șase de țări” Polirom 2000, Iași, p.13.

e) Armenia Androniceanu, ,,Sisteme Administrative În Statele din Uniunea Europeană - Studii Comparative.

f) Preluat și adaptat după Lijphart, Arend (2006 [1999]), ,,Modele ale democrației” , trad. de Cătălin Constantinescu, Iași, Polirom, capitolele 1, 2 și 3

g) Hanley, D. L.; Kerr, A. P.; Kerr, Miss A P (17 August 2005). ,,Contemporary France: Politics and Society since 1945”. Routledge. p. 28.

h) Maurice Duverger, ,, Les partis politiques”, (Paris: A.Colin, 1979) p. 307

2. Referințe Web:

a) Abraham Lincoln, The Gettysburg Address (19 Noiembrie, 1863). Disponibil la: https://www.living-democracy.com/ro/textbooks/volume-1/part-1/unit-1/chapter-1/lesson-2

b) Revista Dreptul (Uniunea Juristilor) nr. 5/2014. Disponibil la:

https://lege5.ro/gratuit/gm3timzuheza/revizuirea-constitutiei-o-actiune-de-responsabilitate-majora;