Ioan Slavici

Ioan Slavici (poreclit se pare Ioan Sarbu) s-a nascut la 18 ianuarie 1848 la Siria si era fiul unui cojocar Sava Slavici din Siria Vilagos langa Arad si al Elenei Borlea, fiica preotului din Maderat.

Dupa invataturi capatate in sat, apoi la liceul din Arad si cel din Timisoara al minoritatilor (ca sa invete nemteste) ramane doi ani acasa ca apoi sa mearga la Pesta sa invete dreptul, dar fara tragere de inima pentru ca lui ii placeau psihologia si in general filozofia.

Slavici marturiseste ca se complacea bine in societatea maghiara si ca se instrainase de cea romana careia nu-i cunostea nici ,,trecutul, nici literatura". Era atunci epoca in care ,,Junimea" strangea o seama de bucovineni si ardeleni ce exercitau asupra literaturii o inraurire covarsitoare si determinau in parte o noua stare de spirit. Inca din aceasta epoca si numai in mediile studentilor de peste munti se naste ideea unei Romanii corupte si bizantine. Unii se simt dezradacinati si canta satul, altii, ca Ioan Slavici, se cred datori a lua biciul in mana si a incerca pedepsirea unei societati putrede.

Abia pe la sfarsitul anului 1869, cand merse la Viena, Slavici cunoscu pe Eminescu si prin el lucrurile romanesti. Eminescu il puse, in 1871, in legatura cu Convorbirile, carora le trimise Studii asupra maghiarilor si dupa aceea Povesti. La 24 iulie 1872 se intoarce la Siria si redacteaza in aprilie 1873 Umoristul(Gura satului) colaborand cu numele de Ioan Slaviciu Borlescu. Dupa 1876 il gasim la redactia ziarului Timpul, iar din 14 aprilie 1884 organizeaza ziarul Tribuna la Sibiu. Cu toate ca avea o viziune politica foarte combatuta(pentru carte face si temnita la Vatz in 1889)Slavici era un om pasnic caruia ii placea aerul familial, gradinaritul, fotografia, sculptura in lemn. A avut si o descendenta bogata si ramuroasa trecand granitele tarii. Slavici s-a stins din viata la 17 august 1925 la Panciu.