Napoleon Bonaparte

1. Contextul istoric al ajungerii la putere a lui Napoleon:

Cunoscut militar al Franței și un bun matematician, Napoleon ramine a fi un fenomen irepetabil si incomparabil pina in momentul actual. Napoleon a fost nascut la 15 august 1769 la Ajaccio, Corsica, decedat la 5 mai 1821 in Insula Sfinta Elena.

Despre copilăria sa se știu foarte puține lucruri, deși nu fusese fericită, fiind unul din cei 11 copii ai familiei. Își domina mereu fratele mai mare, îl bătea și tot el se plîngea mamei. Era vioi, agresiv, voluntar, închis, irascibil și cu un temperament iute și neliniștit. Mama sa îl iubea, dar creșterea și educația pe care i-a dat-o atît lui cît ți celorlalți frați, a fost destul de aspră.

Destinul lui Napoleon a fost legat dintotdeauna de Franța. El s-a născut într-un stat supus francez (15 august 1769, în insula Corsica), a acumulat cunoștințe temeinice la Brienne și Paris, a profitat de situația dezechilibrată în care se afla acest stat, a știut când să acționeze - ca mai apoi să ajungă să-l conducă după propriile ambiții și priceperi.

Sub influenta familiei sale, Napoleon a fost educat pe cheltuiala regelui Louis al XVI- lea la Brienne si la scoala Militara din Paris. El a terminat scoala în 1785, iar la 16 ani s-a alaturat artileriei ca locotenent II.

Dupa ce revolutia a început, a devenit locotenent colonel (1791) în Garda Nationala Corsicana. În 1793, Corsica declara independenta si Bonaparte, un patriot francez si un republican, se alatura Frantei împreuna cu familia sa. I s-a dat gradul de capitan într-o armata care se lupta cu Toulonul, o baza navala, care ajutata de flota Britanica, era in razboi cu Republica Franceza. Înlocuind un general de artilerie ranit, el si-a asezat tunurile în asa fel încât flota Britanica a fost învinsa si Toulonul a cazut iar el ca recompensa a fost promovat general de brigada la vârsta de 24 de ani.

2. Personalitatea lui Napoleon

“Puterea este amanta mea ”

La sfîrșitul anului 1934, cunoscutul cercetător francez Albert Meynier a publicat cartea ,,Pentru și contra lui Napoleon”. El încearcă să nuanțeze tot ce spun dușmanii lui Napoleon, apoi trece în revistă meritele împăratului față de Franța. Concluzia generală este cu totul în favoarea lui Napoleon, iar apariția acestei lucrări este, în sine, un fapt caracteristic pentru tendința apologetică a istoriografiei contemporane. Mult mai obiectivă și științifică este lucrarea lui Lefebvre, apărută în 1932, în colecția ,,Peuples et civilizations”.

Între 1870-1890 apar cele 8 volume ale lui Albert Sorel ,,Europa și Revoluția Franceză”, al cărei ultime 4 tomuri sunt dedicate lui Napoleon. Sorel a scris după războiul franco-prusac și, din zelul său patriotic s-a născut teza care stăpînește și pînă astăzi istoriografia franceză cea mai influentă: Franța nu atacă pe nimeni, ea nu face decît să își apere frontierele sale ,,firești”, adică Alpi și Rin. Războaiele lui Napoleon nu au fost decît în aparență războaie de agresiune, în realitate ele au fost de apărare. Prin lucrarea aceasta, Sorel a lămurit numeroase și interesante fenomene ale istoriei napoleoniene, iar din punctul de vedere al expunerii faptelor, ea poate fi folositoare, fiindcă tonul față de Napoleon este entuziast și emfatic.

Printre ultimile, dar și una din cele mai complete este lucrarea lui Frantz Mehring ,,Zur preussichen Gesschichte” - o vie încercare marxistă de popularizarea a epocii napoleoniene. Paginile 292-380 din primul volum și 1-218 din al doilea sunt consacrate istoriei Prusiei sub Napoleon și sînt scrise, din punct de vedere literar, într-un stil atrăgător. Această lucrare este o polemică ascuțită îndreptată împotriva scornirilor și a platitudinilor istoriografiei șovino-prusace. Autorul, exact ca și Engels, susține că stăpînirea Germania de Napoleon a fost un progres istoric” pentru această țară.