Ion Heliade Rădulescu în revoluția de la 1848

Ion Heliade Rădulescu s-a născut la 6 ianuarie 1802, în Târgoviște, murind la data de 27 aprilie 1872, în București. A cunoscut și el dizgrația exilului precum și ceilalți pașoptiști. A stat la Paris, o vreme, apoi în insula Chiros, și mai târziu la Constantinopol până la sfârșitul anului 1859. În emigrație a redactat și tipărit o serie de lucrări propagandistice pro-române, filtrate printr-o gândire proprie, care a stârnit nenumărate păreri în rândul conaționalilor. Acesta a provenit dintr-o familie de oameni săraci. Primele învățături le-a căpătat de la călugărul Naum Râmniceanu (între anii 1815-1818); urmând să continue studiile la Academia Domnească (între anii 1818-1820). După care a studiat la Colegiul „Sf. Sava” din București, aici avându-l ca profesor pe Gheorghe Lazăr, al cărui urmaș devine, atât la catedră cât și la conducerea Colegiului. Confruntat cu lipsa manualelor școlare, Heliade, tipărește la Sibiu o Gramatică românească, în anul 1828, iar mai apoi alcătuiește alte lucrări didactice.

Ion Heliade Rădulescu a fost cel dintâi mare gazetar din Țara Românească, fapt dovedit prin fondarea, în anul 1829, a ziarului Curierul Românesc, întregit în anul 1837 cu suplimentul cultural Curierul de ambele sexe. Toate aceste publicații apăreau în propria-i tipografie. În anul 1833, împreună cu Ion Câmpineanu, au pus bazele Societății Filarmonice. După cum, în anul 1827, își adusese contribuția la constituirea Societății Literare.

Unul dintre cele mai importante roluri pe care le-a susținut în viața sa a fost cel de Locotenent Domnesc în timpul revoluției din 1848 în Muntenia, în perioada 28 iulie - 13 septembrie 1848.

Revoluția de la 1848 din Țările Române (Moldova, Țara Românească și Transilvania) reprezintă unul din evenimentele de seamă din lupta dusă de poporul nostru pentru libertate națională și progres social. Înscriindu-se în ansamblul mișcării revoluționare europene, revoluția din 1848 din Principatele Române și-a avut nota sa proprie, specifică. Cauzele care au dat naștere revoluției de la 1848 în Țările Române trebuie căutate în primul rând în condițiile de dezvoltare economică, socială și politică a acestora: „Revoluția română de la 1848 nu a fost un fenomen neregulat, efemer, fără trecut și viitor, fără altă cauză decît voința întîmplătoare a unei minorități sau mișcarea generală europeană. Revoluția generală fu ocazia, iar nu cauza revoluției române. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sânt optsprezece veacuri de trude, de suferințe și lucrare a poporului român asupra lui însuși“, spunea Nicolae Bălcescu în anul 1850.

Încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea începuseră să apară unele elemente ale producției capitaliste, a căror dezvoltare s-a accentuat în perioada următoare. S-a ajuns astfel ca spre mijlocul secolului al XlX-lea criza societății feudale românești să intre într-o nouă etapă, caracterizată prin creșterea forțelor purtătoare ale progresului economic, social și politic, prin agravarea contradicțiilor dintre clase și grupuri sociale, dintre poporul român și asupritorii străini.

În toamna anului 1843 Ion Ghica, Nicolae Bălcescu și Christian Tell întemeiază societatea secretă „Frăția” care va pregăti revoluția din 1848. Din 1844 activitatea ei era mascată de o „Societate Literară” oficializată prin statute în 1845 când devine „Asociațiunea literară a României”, având ca președinte pe Iancu Văcărescu. Lăsat deoparte, Heliade era nemulțumit și era contra acestei societăți, iritat și de concurența pe care o făcea prin cumpărarea unei tipografii.

o Anghelescu Mircea, Ion Heliade Rădulescu, Editura Minerva, București, 1986.

o Căzănișteanu Constantin, Cucu Mihai, Popescu Eufrosina, Aspecte militare ale revoluției din 1848 în Țara Românească, Editura Militară, București, 1968.

o Stelian Neagoe, Oameni Politici Români, Editura Machiavelli, București, 2007.

o Țugui Grigore, Ion Heliade Rădulescu îndrumătorul cultural și scriitorul, Editura Minerva, București 1984.

o Xenopol Alexandru Dimitrie, Partidele politice în Revoluția din 1848 în Principatele Române, Academia Română, București.