Viața cotidiană ca spectacol

In capitolul 1 "Credinta in partida jucata" al cartii lui Erving Goffman, "Viata cotidiana ca spectacol", autorul face distingerea dintre modul in care performarii abordeaza rolurile sociale, in mod sincer sau cinic. Astfel, cei sinceri considera ca actele lor sunt adevarate expresii ale apropriilor identitati si isi doresc ca ceilalti sa creada acelasi lucru, in timp ce performerii cinici nu se transpun cu adevarat in propriul "rol", ci mai de graba actioneaza cu alt scop care poate fi ori pentru propriul castig sau pentru beneficiul celor din jurul lor (de exemplu un profesor care se comporta strict, dar care nu este in mod necesar asa si in viata dinafara scolii). In acest context, Goffman in citeaza pe Robert Ezra Park, in idee conform careia omul este reprezentat in permanenta de o masca, iar in orice situatie, oriunde, constient sau nu, acesta joaca un rol; rolurile fiind cele prin care ne cunoaste pe noi insine, dar si pe cei din jurul nostru. Astfel, se poate urma un drum de la neincredere la incredere, dar si invers, de la nesigurant la cinism, cum observa autorul, exista si profesii unde individul are initial un anumit mod de implicare, pentru ca mai apoi sa inceapa o oscilatie intre sinceritate si cinism. Totusi, in timp ce performerul incearca sa-si introduca publicul in eroare in mod cinic, acesta totusi poate considera acest lucru un scop, dar unul in care nu va crede pana la final.

Fatada. Goffman foloseste termenul de "performare" ca o activitate pe care performerul o desfasoara in permanenta in fata altor indivizi ce-l observa, asupra carora are si o influenta. Astfel, fatada devine 'echipamentul' pe care un individ il foloseste in mod intentionat sau neintentionat in timpul unei performari. Goffman identifica trei obiecte pe care un idivid le foloseste pentru in crearea fatadei, scenografia-se refera la elementele de fundal sau recuzita in care are loc actiunea umana, odata cu schimbarea scenografiei, ia final si performarea individului, infatisare si atitudine- alcatuiesc 'fatada personala' si se refera la acele lucruri pe care le asociem persoanei in sine, lucrurile care 'il urmeaza peste tot' si ne informeaza despre statutul social al individului fiind atribute fixe precum varsta sau rasa, dar si la atitudinea pe care individul o adapta in concordanta cu o performare. In general, se asteapta o legtura intre cele trei, scenografie, infatisare si atitudine, dar acestea nu se potrivesc intotdeauna. Goffman observa si faptul ca suntem in permanenta constransi de societate in legatura cu fatada pe care o putem folosi. Atunci cand adoptam anumite roluri in societate, de fapt, suntem constransi aupra ce fatada sa alegem de catre normele impuse de societate, avand foarte putin loc pentru schimbari. Mai departe, autorul sugereaza ca aceleasi fatade pot fi folosite in roluri diferite, astfel, folosirea unei fatade cu succes intr-o anumita performare inseamn ca aceasta poate fi folosita si in mai multe alte contexte.