Principiul precauției - reglementare, interpretare, aplicații practice

Previzualizare eseu:

Extras din eseu:

Esența principiului poate fi rezumată prin aforismul ,,prevenirea este mai bună decât vindecarea” , care poate fi considerată și ca o generalizare modernă a principiului lui Hipocrate. Din punct de vedere istoric, principiul precauției a fost enunțat pentru prima dată la nivel internațional în cadrul OCDE și într-o declarație ministerială din 1987, adoptată în urma și sub influența celei de-a doua Conferințe internaționale asupra protecției Mării Nordului (Londra, 1987). Ulterior, principiul a fost frecvent invocat în contextul reglementărilor vizând poluările marine, schimbările climatice, deșeurile toxice și produsele periculoase. La nivel comunitar european, Tratatul de la Maastricht cuprinde regula precauției în art. 130 R, iar directivele comunitare privind utilizarea și diseminarea organismelor modificate genetic din 1990 o aplică concret. Ea permite statelor comunitare o acțiune fără a aștepta ca toate probele care să concluzioneze în sensul existenței pericolului pentru mediu să fie științific stabilite. În sfârșit, principiul 15 al Declarației Conferinței O.N.U. de la Rio de Janeiro (1992) afirmă că, în caz de risc de pagube grave ori inevitabile, absența certitudinii științifice absolute nu poate servi ca pretext pentru a amâna adoptarea de măsuri efective privind prevenirea degradării mediului, teză reluată și la Convenția asupra biodiversității.

Recunoașterea juridică și realizarea concretă a semnificațiilor principiului precauției au loc în strânsă independență cu cele ale principiului prevenirii. Prevenirea presupune un studiu de risc, care să permită evitarea pagubelor și o acțiune bazată pe cunoaștere. Numai că nu întotdeauna consecințele deciziilor și acțiunilor pot fi cunoscute, total sau parțial, dinainte, iar absența certitudinii științifice nu poate constitui un pretext pentru a nu lua măsuri adecvate pentru prevenirea atingerilor grave și inevitabile aduse mediului. În fața acestei realități, în adoptarea deciziilor trebuie să se manifeste precauție, prudență, o diligență maximă, să se adopte măsuri preventive care să elimine pe cât posibil orice risc de degradare a mediului. Precauția reclamă deci ca măsurile de precauție a mediului să fie adoptate, chiar dacă nici o pagubă nu se prefigurează la orizontul apropiat. Sub aspectul probei, sarcina efectuării acesteia se inversează: ea revine acum celui care susține că activitatea sa nu are ori nu va avea nici un impact, până când acumularea de date științifice va proba că există o relație de la cauză la efect între acțiunile de dezvoltare din degradarea mediului. Pentru a răspunde unor atare preocupări, din 1980 s-a afirmat, mai ales la nivelul politicilor și legislațiilor naționale de mediu, principiul precauției, care sugerează că anumite măsuri trebuie luate pentru ca eventualele pagube să fie evitate înainte ca pragul riscului de mediu să fie atins. El a apărut ca o recunoaștere a incertitudinilor care afectează studiile de impact și gestiunea și care califică drept imprudentă atitudinea care ipotechează viitorul prin luarea de decizii ireversibile.

Adică, principiul precauției se aplică nu pericolelor care au fost deja identificate, ci potențialelor pericole, despre care nu avem încă anumite cunoștințe. Principiul precauției este menționat la articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Acesta este menit să garanteze un înalt nivel de protecție a mediului prin luarea de decizii preventive în cazul unor riscuri. Totuși, în practică, domeniul de aplicare al acestui principiu este mult mai amplu și se aplică, de asemenea politicii de protecție a consumatorilor Legislației Uniunii Europene privind alimentele, sănătății oamenilor, a animalelor și a plantelor. Definirea principiului precauției ar trebui să aibă un impact pozitiv și la nivel internațional, pentru a garanta un nivel adecvat de protecție a mediului și a sănătății în negocierile internaționale. În fapt, acesta a fost recunoscut de diferitele convenții internaționale, în special de Acordul privind măsurile sanitare și fitosanitare (SPS) încheiat în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului.

Bibliografie:

http://buzau.dsvsa.ro/organisme-modificate-genetic-omg/

https://ueb.ro/drept/master/diim/DREPT%20EUROPEAN%20MASTER%20DIIM.pdf

https://www.ueb.ro/drept/ebiblioteca/files/Suport%20de%20curs%20dreptul%20mediului%201%20ifr_.pdf

https://eur-lex.europa.eu/RO/legal-content/summary/the-precautionary-principle.html

https://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2007-01/54_Moise%20Bojinca.pdf

https://www.telework.ro/ro/schimbarile-climatice-si-filosofia/

file:///C:/Users/User%2013.06.2023/Downloads/244-477-1-SM%20(1).pdf

https://drept.unibuc.ro/documente/dyn_doc/oferta-educationala/scoala-doctorala/rezumat-teza/Rezumat%20rom%C3%A2n%C4%83%20Apetrei.pdf

Eckley, Noelle, The Precautionary Principle in the 20th Century, Late Lessons From Early Warnings, Washington, aprilie, 2003

https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-ovidius-din-constanta/dreptul-mediului/principiul-precautiei-in-luarea-deciziilor-privind-mediul/20225058

www.ueb.ro, Dreptul european al mediului, Note de curs, Angelica COBZARU

O.U.G. 195/2005 privind protecția mediulu

www.rtsa.ro, ”Principiul precauției în politica de mediu a Uniunii Europene”, Dacian Cosmin DRAGOȘ, Raluca VELIȘCU

https://lege5.ro/Gratuit/gi4dsojrgu/principiul-precautiei-in-adoptarea-deciziilor-privind-mediul-principiul-prevenirii-riscurilor-ecologice-si-al-producerii-daunelor-garantarea-dreptului-de-consultare-in-vederea-luarii-deciziilor-privin

http://www.euroavocatura.ro/articole/713/principiul_precautiei_in_dreptul_mediului

Descarcă eseu

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Principiul precautiei - reglementare, interpretare, aplicatii practice.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Diacritice:
Da
Nota:
7/10 (1 voturi)
Anul redactarii:
2024
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
8 pagini
Imagini extrase:
8 imagini
Nr cuvinte:
2 724 cuvinte
Nr caractere:
14 949 caractere
Marime:
27.19KB (arhivat)
Publicat de:
Amalia Ciherea
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Eseu
Domeniu:
Drept
Predat:
Facultatea de Drept , Universitatea Ecologica din Bucuresti
Specializare:
Drept
Materie:
Drept
An de studiu:
II
Profesorului:
Mircea Dutu Buzura
Nota primită:
Nota 10
Sus!