Geopolitică

"Schimbare" este cuvantul ce caracterizeaza mediul de securitate al secolului XXI. Alaturi de formele clasice de riscuri si vulnerabilitati regionale si globale s-au adaugat alte fenomene precum globalizarea si fragmentarea. Focarele de tensiune traditionale se mentin, dar dezvoltarea lor este influentata acum de aparitia unor noi riscuri neconventionale si transfrontaliere precum terorismul, crima organizata sau de proliferarea armelor de distrugere in masa. Noul mediu de securitate devine flexibil, se pot realiza tot felul de constructii, de organizari si reorganizari, functie de anumite tendinte, dar si de dinamica intereselor si schimbarilor fizionomice la nivelul politicilor de putere. Politicile globale incep sa se reconfigureze, ca urmare a extinderii si adancirii legaturilor transnationale in tot mai largi si variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale. Problemele devin mai curand globale decat nationale, cerand, la randul lor, o solutionare, mai curand globala, decat nationala.

Globalizarea este un proces care dureaza de secole, miscarile umane, de produse si simboluri existand de foarte mult timp. Ceea ce deosebeste fenomenul contemporan al globalizarii de precedentele procese integrationiste sunt scara (anterior regionala, actualmente mondiala), ritmul schimbarilor impus de viteza transmiterii informatiei si a vectorilor de transport si sprijinirea, intr-o mai mare masura decat inainte, pe progresul tehnologic cu impact imediat asupra conditiilor vietii cotidiene. Pe acest fundal, ordinea mondiala institutionala a dobandit o forta destul de mare si are o logica tot mai clar diferentiata de configuratiile locale pe care le strabate. Miscarile si interactiunile din spatiul global au dobandit, treptat, un caracter standardizat prin institutiile cu caracter global, astfel incat societatile locale se simt nevoite sa reactioneze in sensul implicarii in configuratia de natura mondiala. Evident ca deciziile lor sunt interconditionate: deciziile de ordin politic afecteaza strategiile economice, care la randul lor influenteaza relatiile sociale, si invers, iar toate influenteaza determinant deciziile de ordin militar.

Astfel, dupa 1990, stabilitatea bipolara a lumii postbelice (SUA si URSS indeplineau rolul de superputeri) a fost inlocuita cu o lume multipolara si haotica (in care SUA are rolul de superputere, iar China, Japonia, Rusia - puteri regionale), o lume caracterizata prin noi fenomene de conflicte acute - etnice, politice si economice. Unii se asteapta chiar ca intr-o zi sa ne amintim cu nostalgie de acea lume bipolara, mai simpla si mai clar definita, pe care istoricul John Lewis Goddis a numit-o "pacea cea lunga". Lumea a devenit, intr-adevar, diferita, insa nu in mod necesar mai calma, schimbarea generand mai multe conflicte si mai putin progres, fiind martorii crearii progresive a unei reale "structuri permanente a pacii" la nivel global. Multe aspecte ale globalizarii sunt inca neclare, dar un lucru este sigur: "globalizarea nu este un fenomen din care toti participantii sa iasa invingatori".

Pe de alta parte, asistam la o migrare a Vestului spre estul si sud-estul lumii, misteriosul si magnificul Orient, la o revansa a Europei fata de aliatul de dincolo de Atlantic, la o adaptare si transformare a organizatiilor internationale de securitate, la dezvoltarea unor sisteme de management al crizelor prin configurarea unor noi parteneriate si forme de cooperare si, mai ales, la marirea numarului de conflicte regionale de mica sau mai mare intensitate.

In acest context, notiunea de problema de securitate ar reprezenta orice valoare si interes uman pe care o parte afectata ar putea sa o perceapa ca fiind o amenintare. Eduard A. Kolodziej, unul din cei mai cunoscuti teoreticieni ai relatiilor internationale, spunea ca "in interactiunile oamenilor, politica apare de fiecare data atunci cand exista o disputa privind rezultatele urmarite de doi sau mai multi actori interdependenti - indivizi sau agentii lor - prin prisma diferitelor lor interese, obiective si valori ". Prin urmare, in aceasta viziune, "securitatea este o forma speciala de politica - o specie a genului mai general al politicii". Interesant este faptul ca, daca putem spune ca problemele legate de securitate sunt politice, nu acelasi lucru il putem afirma despre conflictele politice. Deci, securitatea poate aparea ca trasatura centrala a unei dispute politice doar in cazul in care actorii ameninta sau folosesc forta pentru a obtine ceea ce doresc, iar politica devine problema de disputa sau de securitate doar cand pierderile omenesti sau materiale devin o posibilitate din punctul de vedere al unuia dintre actori. Astfel, daca ne translatam la situatia existenta in lume, putem afirma ca nu exista niciun spatiu despre care sa se poata spune ca este sigur, ca indeplineste conditii de securitate, vulnerabilitatile fiind din ce in ce mai evidente.

Securitatea globala si cea nationala, finalizate sau nu prin acorduri sau tratate, au generat extrem de multe controverse si dezbateri. Este cert ca societatea umana a evoluat si, o data cu ea, si astfel de probleme. Paradoxal este faptul ca, avand experienta razboaielor trecute, a distrugerilor si pierderilor uriase de ambele parti ale baricadelor, totusi umanitatea nu acorda nicio atentie lectiilor ce trebuiau invatate din astfel de momente. S-a pus si se pune problema daca este posibila convietuirea pasnica a unor civilizatii diferite sub raport cultural, cu radacini in valori, traditii, principii si norme sociale ce au evoluat in circumstante istorice si sociospatiale extrem de diferite. A vorbi despre civilizatii inseamna a ne referi la spatii, fiecare civilizatie fiind legata de un spatiu cu limite aproape stabile, de o geografie particulara. Religia si limitele etnice impun, de asemenea, particularitati distincte din care deriva, deseori, tendinte separatiste. Constiinta nationala a dus, pe tot parcursul secolului XX, la destramarea imperiilor coloniale sau a unor state multinationale (URSS, Iugoslavia, Cehoslovacia), dar si la dificultatea reunirii elementelor etnice diferite, chiar daca au aceeasi apartenenta religioasa. Desi "a scazut considerabil posibilitatea declansarii unui conflict armat/razboi la scara continentala, a crescut, in schimb, pericolul aparitiei si proliferarii unor confruntari armate locale ca fenomene adiacente dezmembrarii unor state multinationale, conflicte ce pot angaja simultan si succesiv si alte state. Si suntem martori ai acestor fenomene uneori vulgarizate de mass-media, alteori prezentate ca necesitati istorice aflate in prim-planul configuratiei geopolitice a prezentului, insa nu putem contempla acest tablou al exacerbarilor diviziunilor si tensiunilor generatoare de conflicte, fara o nedisimulata ingrijorare". "Modificarile arhitecturii globale de securitate deschid oportunitati pentru tot mai multe state, creeaza responsabilitati si genereaza provocari complexe fata de care trebuie adoptata o atitudine cat mai pragmatica, activa si previzibila, in acord cu interesele lor majore si prin asumarea principiilor democratice". Numarul tot mai crescut de conflicte, terorismul sau procesul de globalizare sunt factori care au determinat, mai mult sau mai putin direct, procesul de destabilizare prezent in numeroase regiuni. Prin urmare, acum mai mult ca niciodata, cooperarea internationala in domeniul securitatii este vitala. Mentinerea si consolidarea pacii, a securitatii internationale inseamna solutionarea problemelor litigioase dintre state, prin mijloace pasnice, pe cale politica, prin negocieri si tratative.

Despre dimensiunile proceselor care se petrec ne vorbesc o serie de concepte precum "putere", "politici de putere", "echilibrul puterilor", "securitate globala", "putere nationala", "putere militara", "globalizare", "revolutie in afacerile militare", "diplomatie preventiva", "diplomatie preemtiva". Secolul XX, definit ca "secolul descoperirilor" sau "secolul cel mai sangeros", a fost, in aceeasi masura, un secol al extremelor in ceea ce priveste tratatele internationale. Nu pentru ca au fost nenumarate tratatele sau acordurile semnate, ci pentru ca fiecare dintre ele a declansat o avalansa de evenimente care au modificat definitoriu si radical harta europeana sau mondiala. Indiferent daca au fost respectate sau incalcate, ele si-au adus contributia lor in lumea academica a teoriilor.

Primele notiuni despre securitate parvin din perioada romana. Provenind din latinescul securitas, conceptul de securitate tradus prin pace, calm, lipsa primejdiilor, defineste situatia cand un stat, o colectivitate sau un individ dobandesc certitudinea ca existenta, integritatea sau interesele sale nu sunt, datorita unor masuri specifice, primejduite.

Tucidide a fost primul care, prin relatarea razboiului dintre Atena si Sparta in secolul al V-lea i.Hr., a prezentat dilema securitatii. Potrivit acestuia, dilema o constituie tocmai problema fortei care trebuie abordata luand in calcul si uzul de forta contracarant ce va fi folosit de catre ceilalti actori. Prin urmare, concluzia este ca "rezultatul final este un joc in care pierd toti participantii, intrucat razboiul acapareaza capacitatea oamenilor de a defini conditii acceptabile si tolerabile reciproc pentru securitate si ordine".

Avand la baza teoria lui Tucidide, Hobbes a dat o definitie generala a securitatii, pornind de la "inradacinarea securitatii ca problema in simpla conditie umana". Indiferent ca suntem sau