Aceasta carte isi propune sa contribuie la intelegerea modului de functionare a institutiilor democratice. Metoda utilizata de autor este empirica, formuland concluzii pe baza unui singur experiment de reforma institutionala, cel efectuat in regiunile Italiei in perioada 1970 - 1990.
Problema centrala a acestei carti este urmatoarea: Care sunt conditiile necesare crearii unor institutii puternice, responsabile si eficiente? Experimental regional Italian ofera o pretioasa oportunitate pentru studierea sistematica a nasterii si dezvoltarii unei noi institutii.
Primul pas a fost facut in 1970, cand au fost instituite 15 noi guverne regionale, cu o structura constitutionala si cu mandate in esenta identice. In 1976 - 1977, dupa o apriga lupta politica, tuturor regiunilor le-a fost recunoscuta autoritatea intr-un spectru larg de chestiuni publice. In contrast cu aceste 15 regiuni obisnuite, alte 5 regiuni speciale fusesera create deja cu cativa ani mai devreme si fusesera investite cu o putere ceva mai mare, garantata prin Constitutie. Cele cinci regiuni se aflau in acele zone de granite care manifestasera unele intentii separatiste la sfarsitul celui de-al doilra razboi mondial.
Pe la inceputul anilor ?90, noile guverne, create in urma cu mai putin de 20 de ani, cheltuiau aproape a zecea parte din PIB al Italiei. Toate guvernele regionale ajunsesera sa raspunda de domenii ca urbanismul, agricultura, asigurarea de locuinte, spitale si servicii medicale, lucrarile publice, formarea profesionala si dezvoltarea economica. In ciuda vesnicei nemultumiri a regionalistilor fata de constrangerile impuse de autoritatea centrala, toate noile institutii capatasera destula autoritate cat sa poata arata de ce sunt in stare. Pe hartie, aceste 20 de institutii erau virtual identice si potential puternice.
Pe de alta parte insa, cintextele sociale, economice, politice si culturale in care fusesera implimentate noile instutuii defereau in mod simtitor. Din punct de vedere social si economic, unele regiuni, cum ar fi Basilicata, din care facea parte si Pietrapertosa, rivalizau cu tarile din Lumea a treia, in timp ce altele, cum ar fi Seveso din Lombardia, devenisera deja post - industriale. Pe langa aceste diferente de dezvoltare, mai existau si diferente de traditie politica. De ex: doua provincii vecine, ca Veneto si Emilia - Romagna, aveau in 1970 acelasi profil economic, dar Veneto era o regiune a catolicismului fervent, in timp ce Emilia - Romagna, nodul Centurii Rosii din Italia centrala, fusese controlata de comunisti inca din 1945. Unele regiuni mostenisera din feudalism, intr-o forma sau alta, politica patronajului. Altele fusesera transformate de valurile successive de emigranti si de schimbarile sociale care avusesera loc in Italia in perioada boom - ului din anii '50 si '60.
Institutiile au fost dintotdeauna o preocupare constanta a stiintei politice, insa, in ultima vreme, teoreticienii au atacat problemele legate de institutii cu o vigoare si o creativitate deosebita, in numele noului institutionalism. Teoreticienii organizatiilor au evidentiat rolurile, practicile, simbolurile si indatoririle institutiilor. Institutionalistii istorici au scos in evidenta continuitatile dintre guvernare si politica si au pus accenstul pe desfasurarea in timp sip e secventele dezvoltarii institutionale.
Intre noii institutionalisti exista numeroase divergente, atat din punct de vedere theoretic, cat si din punct de vedere metodologic. Exista totusi doua lucruri cu care toata lumea este de acord:
1.Institutiile modeleaza politica. Regulile si procedurile standard de operare ale institutiilor isi pun amprenta asupra consecintelor politice, prin faptul ca ele structureaza comportamentul. Institutiile influenteaza aceste consecinte, pentru ca ele dau forma identitatii, puterii si strategiilor actorilor.
2.Institutiile sunt modelate de istorie. Istoria conteaza, pentru ca este o dependenta de traseu: ceea ce se intampla mai intai (chiar daca este oarecum accidental) conditioneaza ceea ce se va intampla mai apoi. Indivizii isi pot alege institutiile, dar nu le pot alege in circumstante create de ei insisi, iar optiunile lor influenteaza regulile dupa care vor alege urmasii lor.
Considerand institutiile ca variabila independenta, autorul va explora empiric felul in care schimbarile institutionale afecteaza identitatile, puterea si strategiile actorilor politici. Apoi, considerand institutiile ca variabila dependenta, va cerceta felul in care performanta institutionala este conditionata de istorie.
O alta etapa neglijata in ultima vreme in lucrarile privitoare la institutii se refera la faptul ca performanta practica a institutiilor este modelata de contextul social in care ele functioneaza. Asa cum acelasi individ isi poate defini si urmari interesul in mod diferit, in contexte instituionale diferite, la fel si aceesi institutie formala poate functiona diferit, in functie de contexct.
Institutiile sunt mecanisme ce slujesc atingerii unor scopuri, nu doar a unui acord. Noi vrem ca guvernele sa faca ceva, nu doar sa decida ceva - sa educe copiii
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
