Psihologie

Psihologia judiciară ,ca stiinta si practica ,se adreseaza tuturor categoriilor de specialisti care participa la infaptuirea justitiei si ale caror hotarari product un impact asupra destinului oamenilor aflati sub incidenta legii.

Psihologia judiciara se defineste ca acea disciplina distincta formativ-aplicativa si de cultura profesionala a magistratului in statul de drept, avand ca obiect studierea nuantata si aprofundata a persoanei umane implicata in drama judiciara, in vederea obtinerii cunostintelor si a evidentierii legitatilor psihologice apte sa fundamenteze obiectivarea si interpretarea corecta a comportamentelor umane cu finalitate judiciară sau criminogenă.1

Aceasta disciplina psihologica ajuta la intelegerea omului, subliniind faptul ca in viata psihica aplicarea legilor compatibilitatii mecanice sau a relatiilor simpliste constituie o eroare, deoarece comportamentul uman nu poate fi inteles si explicat, din perspectiva psihologica, decat in termeni probabilistici. Din punctul de vedere al psihologiei judiciare, acceptarea rationalitatii totale a actiunilor umane este de neconceput. Fictiunea lipsita de substanta a unui om care cunoaste intreaga textura social-normativa, prescriptiile morale si normale juridice in totalitatea lor, care este in toate imprejurarile perfect sensibil si spontan, adaptabil la orice fluctuatie a acestorasi care, in acelasi timp, ar actina totdeauna conform cu aceste norme, fara putinta de tagada ca este un rod al imaginatiei sau poate un ideal catre care trebuie sa tindem dar care, pana astazi, doar prin exceptie devine o realitate.1

Din perspectiva psihologiei judiciare, individul uman trebuie acceptat ca o fiinta care in mod obisnuit actioneaza rational, dar uneori automat si chiar irational, iar societatea, in orientarea ei sanogenetica, protectiva se preocupa tot mai eficient, cu ajutorul masurilor de securitate sociala si a normelor morale si juridice, sa reduca din ce in ce mai mult eclipsele de irationalitate ce se pot manifesta la nivelul individului uman.

In efortul de intelegere a fiintei umane, psihologia judiciara obliga la recunoasterea situatiei ca, prin inzestrarea nativa si prin valorificarea sau nevalorificarea potentelor educationale, fiecare individ are o rezistenta diferita fata de tentatii. Abordarea personalitatii individului implicat in conflictul cu legea, disciplina psihologica trateaza problematica complexa a marturiei judiciare, reflectand premisele psihologice ale marturiei, legile receptiei senzoriale in formarea dispozitiilor testimoniale, limitele psihofiziologice ale sensibilitatii, influenta factorilor obiectivi si subiectivi in procesele perceptive, calitatile proceselor de memorare oglindite in potentialele de reproducere si recunoastere, aprecierea marturiei in raport cu personalitatea si interesele martorului in cauza, precum si problematica bunei credinte.

Procesul juridic este un domeniu in care sunt implicati oameni ale caror interese nu sunt convergente, ci divergente iar aici psihologia are un rol foarte important in studierea factorului uman si a relatiilor interumane. Exista insa o axa de covergenta care intruneste personajele din scena judiciara: aflarea adevarului. Iar aflarea adevarului este conditionata, printre altele si de cunoasterea structurii psihice a acestor personaje: este vorba de infractor, de victima, de martori, de anchetator( procuror), de avocat si de judecator.

Omul este o fiinta sociala, idee formulata de Aristotel, traiul sau in colectivitatea semenilor fiind guvernat de anumite norme. Unele dintre acestea sunt nescrise, trasmitandu-se de la o generatie la alta adica normele morale , iar alta categorie este formata de formele scrise sau legi. Incalcarea normelor morale este dezaprobata de opinia publica, in timp ce, incalcarea normelor legale este