Muzicofilia

De la Orfeu incoace, muzicii i-a fost neincetat atribuita o anumita putere asupra mintii umane. Felul in care creierul asculta, percepe sau ,,compune" o melodie, implicand sofisticate functii cognitive, este in prezent o adevarata mina de aur pentru cercetatori.

Omul intra in contact muzica inca din timpul vietii intrauterine, ascultand bataile cardiace, respiratia si circulatia sanguina a mamei. Acestor sunete li se asociaza cele externe si toate, intr-o maniera sau alta, si ii vor influenta existenta viitoare. Dincolo de noi nu exista sunete sau zgomote. Ele reprezinta raspunsuri cerebrale la vibratiile lumii externe. Interactiunile dintre aceste vibratii si creier presupun procese de integrare a ariilor cerebrale specifice, care coreleaza anumite emotii si semnificatii cu sofisticatele structuri cerebrale de producere a senzatiilor sonore.

Ansamblul fenomenelor de perceptie si cognitive implicate in elaborarea mesajului muzical este asadar unul extrem de complex. Atat de complex, incat nu permite identificarea vreunei structuri cerebrale privilegiate, definibile drept centru al muzicii. Multa vreme s-a crezut ca limbajul ar activa emisfera cerebrala stanga, iar muzica emisfera dreapta, dar, la ora actuala, informatiile de care dispun oamenii de stiinta conduc spre o alta concluzie.

Diferitele elemente care compun muzica (tonul, ritmul, armonia, melodia) se distribuie in ambele emisfere cerebrale. Creierul este capabil sa recunoasca muzica, reactia sa fiind diferita de cea prin care raspunde altor stimuli auditivi, precum zgomotele. Nu apar insa diferente intre reactiile cerebrale stimulate de o simfonie de Beethoven, o cantoneta si o melodie provenita dintr-o cultura complet diferita de cea a ascultatorului. Prin intermediul rezonantei magnetice functionale, cercetatorul Steven Demorest, de la Universitatea din Seattle, a demonstrat ca o melodie chinezeasca antica produce in creierul melomanilor americani o reactie similara celei provocate de muzica clasica.

In clipa de fata, tehnici precum tomografia cu emisie de pozitroni (PET) si rezonanta magnetica functionala (FMR) le permit oamenilor de stiinta sa vizualizeze ariile cerebrale care se activeaza ca raspuns la stimulii muzicali si sa urmareasca modalitatile prin intermediul carora diferitele regiuni cerebrale furnizeaza perceptia muzicii si evoca emotiile.

Continua punere la punct a testelor clinice pentru evaluarea capacitatilor unei persoane de a percepe si a recunoaste o melodie favorizeaza diagnosticarea in faza precoce a anumitor boli ale creierului.

Dar este oare muzica, intr-adevar, o gimnastica eficienta pentru creier? In urma cu aproape 15 ani, doi cercetatori s-au declarat convinsi ca au descoperit ceea ce ulterior a fost numit Efectul Mozart: imediat dupa ascultarea unei sonate a compozitorului, anumite persoane pareau capabile sa rezolve mai usor diferite sarcini cognitive. Majoritatea cercetatorilor este la ora actuala destul de sceptica in legatura cu existenta unei functii specifice muzicii lui Mozart, chiar daca intre timp descoperirea celor doi a devenit atat de faimoasa, incat CD-uri cu muzica marelui clasic si-au facut aparitia chiar si la cursurile dedicate femeilor gravide, in speranta ca aceasta va dezvolta inteligenta fetusilor.

In ultima instanta, alte studii alimenteaza convingerea ca exista realmente un efect cognitiv pe termen lung produs de invatarea muzicii, dupa cum sustine si Luisa Lopez, neurofiziolog la Universitatea Tor Vergata din Roma. De asemenea, potrivit unui studiu al cercetatorilor canadieni publicat in revista Brain, mai multi copii de 4-6 ani, dupa douasprezece luni in care au luat lectii de muzica, au inregistrat rezultate mai bune la testele de memorie decat colegi de-ai lor de aceeasi varsta care nu au urmat cursurile. Ulterior, alti specialisti au confirmat ca invatarea muzicii le imbunatateste copiilor performantele la testele spatiale, lingvistice si matematice.

Sex, drugs and rock & roll

[1] Sacks O., 2009, "Muzicofilia: Povestiri despre muzica si creier" Ed. Humanitas 2009, Bucuresti

[2] Sillamy, N, 1998, "Larousse Dictionar de psihologie", Univers Enciclopedic, Bucuresti

[3] Wikipedia www.wikipedia.com