Mecanismele psihice ale senzațiilor

In diferite lucrari de specialitate, termenul de senzatie, prezinta unele ,,ambiguitati" datorate disputelor teoretice in care a fost implicat.

Psihologia contemporana ofera definitii de lucru, operationale ale senzatiei, uneori intr-o forma generala. Astfel pornindu-se de la considerarea stimulului ca o ,,sursa fizica de energie care activeaza organul de simt", se arata ca termenul de senzatie, este utilizat pentru a descrie procesele prin care organismul raspunde la stimuli (Feldman 1990).

Din perspectiva psiho-cognitivista, senzatia este definita ca ,,eveniment psihic elementar, rezultand in tratarea informatiilor in SNC, in urma stimularii unui organ de simt ,,(Bonnet, 1994).

Asemenea definitii sunt prea generale si nespecifice. Ele conduc la confundarea senzatiei cu alte procese prin care organismul raspunde la actiunea stimulului. Pentru a surprinde specificitatea senzatiei, este indicata compararea senzatiei fie cu unele fenomene inferioare cum ar fi excitatia, fie cu unele superioare ei , ca de exemplu perceptia.

Pentru demonstrarea specificului psihologic al senzatiei, se recurge la compararea senzatiei fie cu unele fenomene inferioare ei ( excitatia) sau cu fenomene superioare ei (perceptia).

- Compararea senzatiei cu excitatia

Henri Pieron considera senzatiile ca fiind forme elementare de inserare in reglarea comportamentului a actiunilor exercitate de mediu(1957). Ele exista atunci cand ,,eficacitatea unei stimulari este relevata printr-o reactie generala a organismului, cand efectul stimularii ne poate integra in sistemul vietii psihice, care guverneaza adaptarea la mediu". Deriva de aici ca trebuie facuta o distinctie intre excitatie si senzatie.

Astfel,

- Excitatia presupune o modificare locala reversibila sub influenta actiunii stimulului.

- Senzatia implica transmiterea excitatiei pina la centri care au capacitatea de a inregistra experientele de natura sa asigure adaptarea conduitelor individului.

Daca, de exemplu, lumina este impiedicata sa ajunga in zona centrala a analizorului vizual, senzatia vizuala nu va aparea, dar aceasta nu inseamna ca reflexul pupilar va fi impiedicat sa intre in functiune.

Unii stimuli pot ramine reflexogeni, fara a angaja direct o senzatie, dar ei putind sa influenteze comportamentul. Ei se integreaza in reglarea comportamentului prin raspunsurile reflexe primare, susceptibile a da nastere unor senzatii, contribuind astfel la cunoasterea indirecta a mediului.

Aceasta l-a determinat pe PIERON sa vorbeasca de existenta unei specificitati prezenzoriale in caile sensibilitatii, care se manifesta la nivelul diferitelor etape functionale.

Senzatia are doua stadii:

- stadiul presenzorial

- stadiul de excitatie sau de reflex

- caracterizat printr-o reactie localizata, dar integrata prin efectele ei in circuitul reglator.

- stadiul senzatiei propriu-zise

- ca reflectare a unor insusiri ale obiectelor

Definirea senzatiei prin opozitie cu excitatia are o dubla semnificatie:

- se precizeaza mai bine distinctia dintre fiziologic si psihologic

- se subliniaza continuitatea lor, integrarea fiziologicului in sau de catre psihologic, asigurandu-se in felul acesta reglarea generala a comportamentului.

- Compararea senzatiei cu perceptia

Raportarea senzatiei la perceptie reprezinta, cea mai raspandita modalitate de definire si individualizare a senzatiei. Punerea fata in fata a doua mecanisme cognitive reuseste sa conduca la surprinderea notelor distinctive a fiecaruia dintre ele.

Primul demers in acest sens a fost intreprins inca din sec.19, cind Thomas Reid concepea senzatiile ca fiind unitati psihice elementare si primitive care, combinindu-se si asociindu-se intre ele, duc la perceptii.

Reid obseva caracterul primitiv al senzatiilor elementare, comparativ cu caracterul complex si structural al perceptiilor.