Moromeții

1. Evidențierea a două trăsături ale romanului realist, prezente în textul studiat

-Romancier total, cum îl numește E. Simion, M. Preda este autorul unei opere unitare, coerente ce înfățișează esența fenomenelor existențiale, vizând condiția umană în raporturile ei complicate cu istoria.

-Roman postbelic modern, realist, obiectiv, „ultima vârstă a romanului doric”- de inspirație rurală, dar cu o viziune modernă asupra acestui univers; roman polemic raportat la literatura anterioară. Moromete- este un alt tip de țăran, ce meditează asupra condiției umane, se construiește pe sine în deplină libertate („Țăranul și Kant își pun aceleași probleme, cu deosebire că cel din urmă le rezolvă cu altă tehnică”)- moromețianismul: un modus vivendi (a trăi lumea calitativ),ce se sustrage oricărei determinări sociologice și devine o metafizică inefabilă, expresia unei căutări neliniștite, a unei interogații despre natura umanului și despre căile de salvare, despre libertatea spiritului, despre stabilitate și despre coeziune sufletească. Fiind o operă realistă, se caracterizează prin:

-inspirația din realitate, ilustrare a principiului de mimesis,

-prezentare verosimilă, lipsită de idealizare, textul fiind ca o oglindă purtată de-a lungul unui drum (Stendhal),

-tematica socială, atitudinea critică,

-personaje tipice în circumstanțe tipice, produse ale mediului înfățișat, reprezentative pentru numeroase categorii umane și sociale (personajele fac concurență stării civile, afirma Balzac), parcurgând însă drumul de la tipicitate la individualitate;

-canonul artistic realist reliefat de:

- construcția echilibrată, sferică, închisă;

- principiul cronologic, tehnica detaliului;

- narator heterodiegetic, omniscient, omniprezent, focalizare 0/viziune dindărăt/ obiectivă;

- stil impersonal, sobru, precis (Stendhal încerca să imite stilul Codului civil), anticalofil.

Romanul conturează un univers ficțional verosimil, pe baza unui substrat antropologic: “eroul preferat, Moromete, care a existat in realitate, a fost tatal meu”; în Moromeții, mărturisește autorul, „am vrut să fiu drept și cu istoria și cu țăranii”. Romanul este o propunere de realitate, care confirmă mituri arhaice, ca cel al tatălui, al fiului risipitor, al supraviețuirii binelui, chiar și atunci când răul, ura, violența, prostia invadează lumea oamenilor, și destramă mituri ale veacului trecut: supraviețuirea micii gospodării țărănești în structuri economice arhaice, colectivizarea.

Cronotopul: Scriitorul întemeiază un topos individualizat literar: satul Siliștea-Gumești din Câmpia Dunării; simbolul verticalității acestui topos conceput ca un centrum mundi este salcâmul, iar simbolul libertății morale este poiana fierăriei lui Iocan. Timpul este bivalent: o durată subiectivă (timp iluzoriu), interior, al contemplării, al dialogului, al jocurilor minții și timp

obiectiv, real: vara și toamna 1937( în primul volum), rezumarea anilor 1937-1947 și era ticăloșilor, anii colectivizării forțate (în volumul al doilea), un timp istoric agresiv, imprevizibil.

-Personajele realiste: o prezentare a statutului protagonistului.