Concepția politică a lui Nae Ionescu

Conceptia politica a lui Nae Ionescu, asa cum s-a afirmat ea in toata perioada interbelica, are - dincolo de variatiile tematice si argumentative, dincolo chiar de ezitarile ei teleologice - o redutabila constanta: pozitionarea antidemocratica. Democratia - mai ales in ipostaza ei liberala, individualista - a fost consecvent apreciata ca raul absolut al lumii moderne, motiv de a o supune unui incontinent rechizitoriu. Discursul public al lui Nae Ionescu s-a construit consecvent pe aceasta negatie fundamentala, pentru impunerea careia a utilizat o varietate de argumente, citeodata chiar contradictorii; daca subminau intr-un fel sau altul credibilitatea democratiei, ele erau utilizabile si, prin extensie, considerate bune, indiferent de natura lor ideologica (radical-conservatoare, de extrema stinga sau de extrema dreapta, anarhista). Intreaga actiune ideologica si politica a lui Nae Ionescu a stat deci sub semnul acestui nu inflexibil, intransigent fata de modernizarea politica declansata in Occident inca din secolul al XVII-lea (prin impunerea monarhiei constitutionale si prin afirmarea filosofiei politice a drepturilor omului) si ajunsa in secolul trecut si in Romania. Discreditarea democratiei, atit ca teorie cit si ca practica politica, a fost asadar laitmotivul discursului public al celui care avea un ascendent considerabil asupra tinerei generatii, prin rolul sau pedagogic (si care nu se reducea doar la Universitate), si asupra opiniei publice, ca jurnalist redutabil (indeosebi prin articolele sale de la Cuvantul, care au facut din acest ziar unul din cele mai importante, mai citite, mai influente publicatii ale timpului). Incepind, de pilda cu Descartes - parinte al democratismului contemporan, articol publicat in 1921 in Ideea europeana, si ajungind la articolul Nationalismul de import aparut 17 ani mai tirziu in Cuvantul, si trecind desigur prin abundenta publicistica de la acest ziar, dar si prin cursurile de logica colectivelor, tema antidemocratica este omniprezenta si obsesiva. Arsenalul folosit de-a lungul acestei perioade impotriva democratiei este variat, adesea eclectic, citeodata chiar incongruent, dind astfel impresia ca e folosit conjunctural, potrivit necesitatilor de moment, fara o ideologie politica unificatoare si inspiratoare. Scopul (delegitimarea democratiei) pare sa justifice orice argument.

Analitic, lucrurile par sa stea in acest fel. In acelasi timp, retrospectiv si in ansamblu privite, ideile negative se recompun - potrivit unor virtualitati nebanuite anterior - intr-o constructie ideologica destul de coerenta. Mai mult, in mesajele politice naeionesciene, indiferent de momentul lor, sint frapante citeva constante ideatice, cind mai dezvoltate cind mai sumare, unele intr-o armura teoretica evidenta, motiv temeinic de a vedea in ele directe abordari ideologice sau de a presupune ca indaratul lor se afla o viziune ideologica ...