Pledoarie economică și etică pentru secesionismul european

Pana foarte de curand, viitorul Europei parea a fi aproape sigur: douasprezece state-natiune individuale si-ar fi unit identitatile politice, economice si culturale intr-un aparat statal centralizat, paternalist, reglementator monetar, controlat de elita birocratica ce opereaza din Bruxelles, Belgia, aflat sub autoritatea Parlamentului european si separat de estul socialist. Au aparut totusi obstacole, ce probabil vor impiedica ducerea la bun sfarsit a acestei cai, aparent predeterminate. Este vorba, in primul rand, de prabusirea socialismului, ce a introdus migratia in masa ca problema in politica europeana. In al doilea rand, este aparitia miscarilor nationaliste si secesioniste, ce sunt nu numai sceptice cu privire la integrarea europeana, dar care au si adus in discutie noi tipuri de aranjamente politice de mai mici dimensiuni. Desi vaduvite de presa si urate de toate conducerile statele centrale, aceste miscari sunt cladite pe considerente economice, politice si culturale ce ar trebui incurajate. Obiectivul nostru, acum, este sa intelegem modalitatea prin care fortele separatismului si ale secesionismului pot fi baza unei noi Europe, construite pe unitati statale din ce in ce mai reduse si care iau in considerare cererea crescanda pentru suveranitate politica, culturala si economica si ideile clasic-liberale ale proprietatii private, ale schimbului liber si ale concurentei (culturale, economice si politice) ca parti constitutive ale dezvoltarii istorice a lumii apusene.

Oamenii raman acolo unde se gasesc sau migreaza in locuri indepartate dintr-o varietate de motive, unul dintre ele fiind venitul viitor anticipat ce poate fi obtinut in localizari alternative. Toate celelalte lucruri ramanand constante, oamenii se vor deplasa dinspre zone cu venituri mai scazute catre cele cu venituri mai ridicate. Informatiile referitoare la migratie sunt extrem de semnificative pentru orice analiza comparativa a sistemelor economice. Totusi, statisticile migratiei arata adevarata masura in care un sistem economic este apreciat ca fiind mai bun sau mai rau decat un altul doar atata timp cat nu exista nici o restrictionare a migratiei. Daca exista in functiune reglementari ale migratiei, asemenea statistici ofera doar o imagine deformata. Ele raman de o mare importanta in conditiile existentei vreunei migratii, dar trebuie completate si reevaluate in lumina unei analize a legilor existente anti-migratie si a masurilor corespunzatoare de aplicare a lor.

Recentul exod al populatiei din Europa de Est ofera o dovada dramatica, dincolo de orice tagada, a inferioritatii socialismului, asa cum este el judecat de cei ce sunt fortati sa-l experieze. In socialism, aproape toti factorii de productie sunt in proprietate publica. Cu o proprietate privata asupra activelor de productie practic scoasa in afara legii, nu exista piata pentru bunurile de capital, in consecinta nici preturi pentru acestea. Dar in absenta preturilor de piata pentru bunurile de capital, contabilitatea costurilor este imposibila. Rezultatul este o alocare permanent eronata a bunurilor de capital.

Mai mult decat atat, proprietatea colectiva socializeaza castigurile si pierderile din productie, diminuand incitativul fiecarui producator individual de a spori cantitatea ori calitatea productiei sale sau de a utiliza mai economicos factorii de productie, ceea ce incurajeaza in mod sistematic delasarea si neglijenta. Cu factori de productie colectivizati, nimeni nu mai poate determina, independent de ceilalti, cum sa utilizeze un anumit factor de productie, asa cum este posibil intr-un regim al proprietatii private. In schimb, orice decizie cu privire la ce, cum si unde sa se produca devine o afacere politica, reclamand un mecanism colectiv de luare a deciziei si producand astfel castigatori si perdanti. Evadarea populatiei est-europene este o fuga de saracia si pierderea totala a independentei, de controlul politic -- creatii ale socialismului.

Evolutia celorlalte tari est-europene, desi intr-un anumit sens mai putin dramatica, a urmat-o indeaproape pe cea a Germaniei de Est. Fiecare regim socialist a suferit pierderi datorate migratiei si, pe la mijlocul anilor '60, dirijate de conducerea sovietica si in acord cu masurile est-germane singulare, toate tarile est-europene, cu exceptia partiala a Iugoslaviei, s-au transformat intr-o uriasa inchisoare[3].

Pentru mai mult de doua decenii, problema a putut fi reprimata, iar esecul socialismului, tainuit. Emigratia a persistat chiar sub cele mai potrivnice conditii, dar suvoiul de emigranti a devenit un biet paraias. Iata insa ca, la sfarsitul anilor '90, dupa un declin economic neintrerupt, ce a erodat progresiv pozitia statului sovietic ca superputere militara, atunci cand fortele reformiste au castigat controlul asupra aparatului de stat in Uniunea Sovietica, Ungaria si Polonia si-au liberalizat intr-o oarecare masura reglementarile lor anti-emigratie, afluxul a reinceput imediat la niveluri mai ridicate ca niciodata si a continuat sa creasca.

.Lasat nesupravegheat, exodul actual ar continua pana in momentul in care pierderea de indivizi productivi ar deveni o asemenea povara si ar cauza asemenea greutati economice, incat guvernele Europei rasaritene, fie ele comuniste ori paternaliste, ar fi rasturnate, iar socialismul, complet dezradacinat. O astfel de evolutie este, din pacate, putin probabila, de vreme ce migratia nu este lasata de capul ei. De aceasta data insa, nu guvernele Europei rasaritene sunt cele ce au initiativa. Desigur, ele continua sa ingreuneze emigratia. Insa pierderea legitimitatii de catre puterea statala in Europa de Est a fost dusa mult prea departe pentru a le permite o revenire la situatia anterioara, iar mijloacele cu care sa se realizeze o astfel de revenire - Pactul de la Varsovia - nu mai exista. Mai degraba guvernele Europei apusene sunt in prezent hotarate sa previna acest tip de evolutie, printr-o intarire a propriilor masuri anti-imigratie. Imigratia in tarile Europei occidentale este deja extrem de restrictiva si, cu cat a avansat procesul de integrare vest-europeana si cu cat a fost mai liberalizata migratia intre tarile acestei zone, cu atat mai restrictive au devenit conditiile de acceptare impuse europenilor ne-occidentali. Sunt cerute permise de munca, iar strainii nu au nici un drept la un astfel de permis, chiar in conditiile in care exista un angajator dispus sa-i angajeze sau daca dispun de mijloace de auto-angajare. Permisele sunt acordate dupa bunul-plac al conducerii statului, numai in numar redus si, in general, doar indivizilor categorisiti ca refugiati politici - persoane ce pot demonstra o persecutie politica in tarile recunoscute oficial ca agresoare (in timp ce orice motiv de natura economica nu este agreat).

In pofida acestor restrictii, toate tarile vest-europene adapostesc un numar considerabil de straini ajunsi aici pe cai ilegale, care, sub amenintarea continua a deportarii, au fost tarati in economia subterana si formeaza Lumpenproletariat-ul apusean in crestere.